Când se adună furtunile ispitei, când fulgerele aprinse străfulgeră și valurile se năpustesc peste noi, ne luptăm singuri cu furtuna, uitând că există Unul care ne poate ajuta.
Ne încredem în puterea noastră până ne pierdem speranța și suntem gata să pierim.
Atunci ne aducem aminte de Isus și, dacă Îl chemăm să ne mântuiască, nu vom striga în zadar.
Deși El mustră cu întristare necredința și încrederea noastră în sine, El nu încetează niciodată să ne dea ajutorul de care avem nevoie.
Fie pe uscat, fie pe mare, dacă avem Mântuitorul în inimile noastre, nu este nevoie de frică.
Hristos, Lumina Lumii, p. 336