„ nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție, dă-mi pâinea care-mi trebuie. Ca nu cumva, în belșug, să mă lepăd de Tine și să zic: Cine este Domnul? Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur și să iau în deșert Numele Dumnezeului meu.” - Proverbe 30:8
9
Experimentul „Universul 25” este unul dintre cele mai înfricoșătoare experimente din istoria științei, a fost o încercare de a explica modul în care funcționează societatea.
Omul de știință american John Calhoun, a creat o „lume ideală” în care sute de șoareci urmau să trăiască și să se reproducă. Mai exact a construit așa-numitul „Paradis al șoarecilor”, un spațiu special amenajat în care rozătoarele aveau din abundență hrană și apă, precum și un spațiu mare de locuit. Bolile și pericolele nu existau, iar temperatura era constantă și favorabilă vieții. La început, a plasat patru perechi de șoareci care în scurt timp au început să se reproducă, rezultând o creștere rapidă a populației lor. Cu toate acestea, după aproximativ 1 an, reproducerea lor a început să scadă semnificativ. Când numărul rozătoarelor a crescut, s-a format o ierarhie între ele. Rozătoarele mai mari au început să îi atace pe cei mai slabi, iar mulți masculi au început să se „prăbușească” psihologic. Ca urmare, femelele, la rândul lor, au devenit agresive față de puii lor. Pe măsură ce timpul a trecut, femelele au manifestat un comportament din ce în ce mai agresiv, elemente de izolare și lipsă de dispoziție reproductivă. S-a înregistrat o natalitate scăzută și, în același timp, o creștere a mortalității la rozătoarele mai tinere. Apoi, a apărut o nouă clasă de rozătoare masculi, așa-numiții „șoareci frumoși”. Au refuzat să se împerecheze cu femelele sau să „lupte” pentru spațiul lor. Tot ce le păsa era mâncarea și somnul. La un moment dat, „masculi frumoși” și „femelele izolate” constituiau majoritatea populației.
John Calhoun a repetat același experiment de 25 de ori și de fiecare dată rezultatul a fost același.
Experimentul este unul care arată că utopiile și lumile ideale suprapuse peste un număr mare de membri ai societății nu sunt neapărat favorabile vieții și evoluției.
Sursă: www.ziarpiatraneamt.ro/universul-25-sau-de-ce-paradisul-ne-ar-putea-ucide