„Am auzit rugăciunea ta și am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieții tale.”
Isaia 38:5
Poemul „Păpuşa” a fost compus de Marquez după ce a fost diagnosticat cu cancer. El a trimis aceste cuvinte celor mai apropiaţi prieteni, ca un semn de rămas-bun, ca o radiografie a unei vieţi frumos trăite.
„Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că sunt o păpușă de cârpă, și mi-ar dărui o fărâmă de viață, probabil nu aș spune tot ce gândesc, dar cu siguranță aș gândi tot ce spun.
Aș aprecia lucrurile nu prin ceea ce valorează, ci prin ceea ce semnifică.
Aș dormi puțin și aș visa mult, deoarece cu fiecare minut în care închidem ochii pierdem 60 de secunde de lumină.
Aș merge când alții se opresc, m-aș trezi când alții dorm.
Aș asculta când ceilalți vorbesc, și cum aș mai savura o înghețată cu ciocolată!
Dacă Dumnezeu mi-ar dărui puțină viață, mi-aș pune haine simple, m-aș întinde la soare pe burtă, dezvelindu-mi nu numai corpul, ci și sufletul.
Doamne, dacă aș avea o inimă, Ți-aș scrie toată ura pe o bucată de gheață și aș aștepta să iasă soarele.
Aș picta pe stele un poem de-al lui Benedetti, cu un vis al lui Van Gogh și un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care aș oferi-o lunii.
Aș uda trandafirii cu lacrimile mele ca să simt înțepătura dureroasă a spinilor și sărutul vindecător al petalelor.
Doamne, dacă aș avea un crâmpei de viață nu aș lăsa să treacă o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc.
Aș convinge fiecare femeie și fiecare bărbat că el îmi este cel mai drag și aș trăi îndrăgostit de iubire.
Le-aș arăta oamenilor cât de mult greșesc dacă cred că nu se mai îndrăgostesc când încep să îmbătrânească, neștiind că, de fapt, îmbătrânesc atunci când nu se mai îndrăgostesc.
Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lăsa să învețe singur să zboare.
Pe cei în vârstă i-aș învăța că moartea nu vine o dată cu bătrânețea, ci o dată cu uitarea.
Sursă: Gabriel García Márquez, Păpușa de cârpă (prima parte)