„Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!”
Matei 5:4
Acesta e prețul pe care-l plătesc, Chiar dacă este mare.
Nu eu am ales așa să trăiesc, Nu-mi place, că veșnic mă doare.
Iar lumea din jur se uită la mine, Lor parcă și-a râde le vine.
Se uită de sus, zicându-și în sine, Că viața-i frumoasă, că-i bine.
Nu judec pe nimeni, n-am dreptul s-o fac, E crucea pe care o duc.
De ce să răspund? Mai bine să tac.
Mai bine mă-ntorc și mă duc.
Nu sunt vinovat, dar parcă contează?
E clar că la nimeni nu-i pasă.
Nu poate-nțelege un om fericit Pe altul cu lacrimi pe față.
Sursă: Constantin Sandic, Nu eu am ales