„Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.”
Isaia 26:3
Un rege oferea un premiu mare acelui artist care putea să exprime într-un tablou pacea perfectă. Mulţi artişti au încercat. Regele a privit şi a admirat toate tablourile, dar cel mai mult i-au plăcut două dintre toate picturile. Trebuia să aleagă însă doar una.
Primul reprezenta un lac foarte liniştit. Acest lac era o oglindă perfectă în care se reflectau în pace munţii care-l înconjurau. Deasupra era un cer albastru cu câţiva nori albi. Toţi cei care au admirat tabloul au crezut că reflecta pacea perfectă.
În cel de-al doilea tablou apăreau nişte munţi. Dar aceştia erau prăpăstioşi şi dezgoliţi. Deasupra, din cer, se dezlănţuia o furtună aprigă cu fulgere şi tunete. În josul muntelui se formase un torent înspumat de ape. Această imagine nu părea să reflecte deloc pacea.
Dar, privind cu atenţie, regele a observat că, în spatele cascadei, era un pomişor delicat, care creştea într-o fisură a stâncii. În acest copăcel, era un cuib. Acolo, în mijlocul urletului violent al apei, stătea liniştită o păsărică în cuibul ei... Pacea perfectă!
Regele a ales al doilea tablou. Contrariaţi, ceilalţi artişti l-au întrebat de ce l-a ales tocmai pe acesta. Zâmbind, regele le-a spus: „Pacea nu înseamnă să te afli într-un loc fără zgomote, fără probleme sau fără durere. Pacea înseamnă să ai puterea ca, în ciuda acestor condiţii, să îţi păstrezi calmul în adâncul inimii!”