Povestea zilei Povestea zilei

5 octombrie 2025

Psalmul 42:11

„Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.”

Psalmul 42:11

Doar cu două decenii în urmă, depresia și alte tulburări ale sănătăţii mintale erau aproape necunoscute la copii și, de asemenea, ignorate în unele cazuri.

Cum debutul foarte timpuriu al depresiei nu mai poate fi negat astăzi, specialiștii investighează cauzele declanșării acestei tulburări printre subiecţi care ar trebui să guste mai degrabă bucuriile copilăriei decât grijile asociate, în general, vârstelor mai coapte.

De fapt, vorbim de o copilărie mai stresantă decât oricând, crede psihologul Ewan Gillon, director al First Psychology Scotland. Relatând despre numărul tot mai mare de copii de 6 ani care vin în centrele de consiliere pentru a fi trataţi de depresie și anxietate, Gillon enumeră motivele creșterii problemelor de sănătate mintală în rândul copiilor: accentul tot mai mare pus pe evaluările performanţei școlare, contactul cu social media și modul în care mass-media promovează imaginea corpului uman.

Copiii se joacă tot mai puţin în aer liber, iar interacţiunile directe, nemediate de dispozitive electronice, cu prieteni de vârsta lor s-au tot diminuat în ultimii 10 ani. Obsesia corpului „perfect” care bântuie toată media a ajuns să-i preocupe și pe ei, scăzându-le stima de sine și împingându-i în braţele depresiei. De fapt, în mod incredibil, fetele încep să ţină dietă chiar și de la 6 ani, consemnează Journal of Adolescent Health.

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos