„Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul. Îmi vărs necazul înaintea Lui şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.” - Psalmul 142:1
2
Veşnic doritori de dumnezei ne construim iar şi iar temple.
Nu mai e loc pe pământ de-atâtea temple şi-altare; nu mai e aer de-atâta fum de tămâie; e prea cald de focul arderilor de tot, iar sângele jertfelor necurate năclăieşte ţărâna planetei.
S-au înmulţit idolii pe pământ, sunt mai numeroşi decât oamenii şi-ncep să-şi ceară drepturile de dumnezei declaraţi.
În temple oameni şi idoli se războiesc.
Omul netrebnic lut fără de-un Dumnezeu Adevărat , e-nfrânt.
Însă-n cădere, c-o licărire de credinţă, alunecă pe genunchi.
E pace pe pământ.
Omul şi Dumnezeu stau mână-n mână, biruitori.
Şi asta după o singură rugă...
Sursă: În temple – Hajnal Bota