„Dacă zici: Ah! N-am ştiut! ... Crezi că nu vede Celce cântăreşte inimile şi Celce veghează asupra sufletului tău? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?”
Proverbe 24:12
Mohamed este unul dintre sirienii nevoiți să-și părăsească satul natal și să se refugieze într-o altă țară. Împreună cu familia sa, Mohamed a plecat în Turcia și de 8 luni de zile încercă să supraviețuiască.
Sirianul mărturisește că nu s-a găndit niciodată să fugă în Turcia, însă a fost forțat de împrejurări. Când a început atacul asupra satului în care bărbatul locuia, acesta a încercat să își protejeze familia și au fugit împreună pe câmp.
Timp de două zile, până au găsit transport spre Turcia, membrii familiei lui Mohamed au trăit pe câmp, sub cerul liber. Drept urmare, copiii au rămas traumatizați de bombardamente.
„Întotdeauna când deasupra noastră zboară un avion, fiul meu intră în panică, iar când vede la televizor bombardamente începe să plângă. Nu pot să fac altceva decât să-l îmbrățișez și să-l liniștesc”, spune Mohamed, citat de ziare.com.
Mai mult decât atât, Mohamed povestește drama la care a fost martor și care l-a marcat puternic.
„Soldați ai armatei siriene au intrat în casa vărului meu, i-au scos afară pe toți cei 5 copii ai săi și i-au împușcat. Apoi le-au ars trupurile. Am fost acolo. Am văzut cu ochii mei cum i-au omorât și le-au dat foc”. a spus acesta.