„Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă!”
Psalmul 143:10
Creveții se află printre ultimele creaturi din lanțul trofic al mării. Totuși, aceste mici viețuitoare au un obicei ciudat din care putem învăța lecții importante. Când se maturizează, creveții cresc mai mari decât propria lor carapace și trebuie să năpârlească. De fiecare dată când un crevete năpârlește, el face ceva neobișnuit: își așază pe cap un grăunte de nisip. Acest grăunte se numește „piatră statocistă”. Fără el, crevetele are probleme de orientare. Mica forță a gravitației care acționează asupra particulei de nisip îl ajută pe crevete să știe dacă este cu capul sau cu burta în sus. Acest grăunte de nisip este esențial pentru ca el să-și mențină echilibrul atunci când este purtat de curenții apei.
Un biolog marin a descoperit acest lucru atunci când a înlocuit nisipul dintr-un acvariu cu metal. Când un crevete a început să năpârlească, în locul obișnuitului bob de nisip i-a fost introdusă o mică bucată de metal. Apoi biologul a așezat un magnet deasupra acvariului, iar crevetele s-a întors cu burta în sus. Forța magnetului era mai puternică decât gravitația.
Biologul a luat apoi un alt crevete și l-a pus în acvariu cu un bob de nisip pe cap. Acesta a fost singurul care a înotat normal! Probabil că primul crevete se gândea: „Uită-te la fanaticul ăla care înoată cu burta în sus!”