Povestea zilei Povestea zilei

2 mai 2026

Proverbe 13:19

„Împlinirea unei dorințe este dulce sufletului, dar celor nebuni le este urât să se lase de rău.”

Proverbe 13:19

Foarte multe persoane aleg să renunţe la zahăr, dar din păcate, nu şi la îndulcitorii extraşi din stevie, fructul monk sau alte surse, tocmai pentru a găsi un înlocuitor accesibil, natural, fără prea multe calorii sau, de ce nu, cu zero calorii.

Un startup din Tel Aviv pare că a dat lovitura. Amai Proteins este o companie care a creat numeroase proteine de mii de ori mai dulci decât zahărul, sustenabile şi create în laborator, dar şi foarte sănătoase pentru digestie. Acestea induc gustul dulce fără să conţină calorii.

Îndulcitorii pe care îi regăsim pe rafturile supermarketurilor sunt, de cele mai multe ori, artificiali, cum ar fi aspartamul sau naturali precum extractul de stevie, acestea fiind mici molecule care ajung în corp abia după ce sunt digerate de ficat şi rinichi. Alţi cercetători, în schimb, sunt în căutarea altei surse dulci precum proteinele pe bază de plante.

Proteinele dulci sunt digerate mult mai natural decât moleculele de mici dimensiuni, fără riscuri neprevăzute.

Proteinele dulci Amai sunt aproape identice cu cele care se regăsesc în plantele care cresc de-a lungul ecuatorului, diferenţele fiind foarte mici, susţine Ilan Samish, biochimistul care a lansat compania Amai în decembrie 2016, după ani de cercetare la Institutul de Ştiinţă Weizmann din Israel, unde a primit şi titlul de doctor.

Aproape 2 miligrame din pudra albă rezultată pot înlocui o linguriţă de zahăr, substanţa fiind lipsită de calorii.

Dr. Samish consideră zahărul, care s-a demonstrat că are legătură cu obezitatea, cariile dentare şi diabetul de tip 2, cea mai mare ameninţare din lume pentru sănătate.

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos