Povestea zilei Povestea zilei

25 octombrie 2024

Efeseni 5:20

„Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Isus Hristos.”

Efeseni 5:20

În Aragon (regiunea de nord a Spaniei) trăia cu mulți ani în urmă un rege credincios. Spre marea lui mâhnire, regele a observat că fiii nobililor de la curte nu Îi mai mulțumesc lui Dumnezeu pentru bucatele de la masă. Pentru a le da o lecție, regele i-a chemat pe acești tineri să prânzească într-o zi cu el. După ce toate bucatele au fost puse pe masă, fiii nobililor au procedat ca de obicei: s-au aruncat asupra mâncărurilor alese, ca lăcustele asupra ogoarelor.

Deodată ușa camerei în care se aflau s-a deschis și, spre marea lor surprindere, a intrat un om îmbrăcat în haine murdare. Omul s-a pus la masă între ei și, fără să zică ceva, a început să mănânce cu lăcomie. Fiii nobililor s-au oprit din mâncat și priveau spre rege, așteptând ca omul neinvitat să fie dat afară. Regele însă nu spunea nimic, ba chiar mânca liniștit în continuare ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic neobișnuit. Cerșetorul a mâncat bine de prin toate farfuriile din jurul său, apoi s-a șters la gură cu mâneca hainei și, fără să zică o vorbă, a părăsit camera, trântind ușa după el.

Tinerii nu știau ce să mai creadă. Cu toții îl priveau uimiți pe rege, așteptând o explicație.

„Ce om obraznic”, ziseră ei într-un glas. „Cine poate suferi o asemenea obrăznicie?”

„Așa?” zise regele. „Nu vă place lucrul acesta? Din păcate, cerșetorul se aseamănă cu voi. Precum a venit cerșetorul la masă și s-a pus fără nicio sfială între voi, iar apoi a plecat fără să mulțumească cuiva, tot astfel faceți și voi. Vă puneți la masă fără să-I mulțumiți lui Dumnezeu pentru bunătățile pe care vi le dă în fiecare zi. Și apoi vă apucați cu lăcomie să mâncați, uitând cu totul de bunul nostru Dumnezeu. Luați învățătură din această comportare rea a cerșetorului și nu vă purtați ca el!”

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos