„Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.”
Psalmul 37:25
Într-un an, Nastratin s-a urcat pe acoperişul casei, cu gândul să-l mai peticească, ici şi colo, ca să nu mai răzbească prin el, vânturile toamnei sau zăpezile iernii. Un drumeţ necunoscut s-a oprit la poartă şi a început să strige cât îl ţineau puterile:
„Hei, tu de pe casă? Vino un pic aici, am să-ţi spun ceva!
„Spune, de acolo, ce ai de spus!”, a strigat la rândul său Nastratin, „Abia am urcat!”
„Nu pot să-ţi spun în gura mare, este o taină, înţelegi? Aşa că hai, vino până la mine!”
Nastratin s-a dat jos de pe acoperiş şi s-a apropiat de străin.
„Zii!”
„Dă-mi ceva de pomană”, i-a suflat omul la ureche!
„Vino după mine, i-ar răspuns tot şoptit, Nastratin!” Şi din nou s-a urcat pe casă, urmat de astă dată, de cerşetor. Abia când au ajuns pe acoperiş, Hogea, s-a aplecat spre acesta şi încetişor i-a spus:
„N-am ce să-ţi dau prietene, cată-ţi de drum!”
„Pentru ce nu mi-ai spus asta când mă aflam jos?” s-a burzuluit cerşetorul la el.
„Dar tu, pentru ce nu mi-ai spus când mă aflam eu sus pe casă?”