„Toate zilele lui sunt pline de durere, şi truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune.” - Eclesiastul 2:22
23
Dacă ai mai dormi după ce îţi sună alarma de la ceas, dacă nu ești bun de nimic până nu îţi bei cafeaua, dacă pe la 10-12 dimineaţa te ia un somn dulce și irezistibil, iar după-amiază nu știi cum să faci să ajungi mai repede în pat, e destul de evident că organismul tău suferă din pricina unei odihne deficitare care, permanentizată, te va costa mai mult decât poţi să estimezi acum.
Lipsa somnului îngrașă, scade imunitatea, predispune la boli de memorie, îţi înceţoșază mintea și îţi crește iritabilitatea, îţi scurtează viaţa și îţi macină relaţiile. Îţi micșorează fizic creierul și, spun cercetătorii, te deprimă. Toate aceste efecte sunt nocive în sine, dar ele, la rândul lor, vin cu o suită întreagă de alte probleme. Iritabilitatea, lipsa de concentrare și dispoziţia proastă nu sunt măsurabile, dar ele au cu siguranţă impact asupra celor apropiaţi ai unei persoane obosite. S-a calculat chiar un cost financiar al oboselii cronice, bazat pe consecinţele ei, care au un impact economic.
Și atunci, ce motive avem să întreţinem obiceiul de a dormi mai puţin decât are nevoie organismul nostru? Ce fel de contradicţii hrănim, împiedicându-ne astfel să avem parte de beneficiile pe care ni le-ar putea aduce un somn sănătos?
Nu este nicio virtute în a fi mereu obosit. Din contră. La fel cum a fi mereu ocupat nu este o dovadă de importanţă, ci o mostră de management defectuos, așa și oboseala cronică semnalează nu o hărnicie ieșită din comun, ci mai degrabă o prioritizare nesustenabilă a sarcinilor.
O minte obosită este o minte vulnerabilă și este greu de înţeles de ce oameni care au toate motivele să facă altfel nu își asumă disciplina de a dormi un număr sănătos de ore și de a-și face astfel viaţa mai bună nu doar lor, ci și celor din jur.
Sursă: Semnele Timpului