„Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur şi cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice!” - Eclesiastul 4:9
10
„Băieţii mei, de ce vă certaţi tot timpul? Nu este niciun chip să vă înţelegeţi și să trăiţi împreună în armonie şi pace?”, îi întreabă într-o zi fermierul pe fiii săi. Niciunul dintre băieţi nu asculta însă vorbele tatălui. Fiecare îşi dorea tot ce e mai bun pentru el şi fiecare avea impresia că tatăl lor face mai mult pentru alţii decât pentru el. Tatăl încerca să pună capăt certurilor de câte ori putea.
Într-o zi, tatăl i-a chemat la el pe cei şapte fii ai săi. Bărbatul ţinea în mână un mănunchi de şapte beţe. „Vreau să văd care dintre voi poate să rupă mănunchiul”, le-a spus fermierul băieţilor lui.
Cel mai mare dintre ei a încercat primul. Deşi era cel mai puternic dintre fraţi, nu a putut rupe mănunchiul. Apoi, fiecare dintre fraţi a încercat la rândul lui, dar niciunul nu a reuşit. În cele din urmă, fraţii i-au dat mănunchiul de beţe înapoi tatălui lor şi i-au spus că nu au reuşit să-l rupă.
Tatăl a dezlegat atunci mănunchiul şi i-a dat fiecărui băiat câte un băț. „Vedeţi dacă acum puteţi rupe beţele”, le-a spus el. Toţi băieţii au zis într-un glas: „Este foarte simplu aşa”, şi i-au înapoiat beţele rupte.
„Acum spune-ne de ce ne-ai cerut să rupem beţele”, au spus băieţii. „Nu vedeţi?”, a zis tatăl. „Dacă staţi împreună, nimic rău nu vi se poate întâmpla, dar dacă fiecare dintre voi stă singur, poate fi foarte ușor doborât.”