„Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept.”
Proverbele 20:1
Acțiunea următoare s-a petrecut într-o cârciumă din New Orleans, S.U.A., cu mulți ani în urmă. Niște tineri de bani gata stăteau la bar, când un vagabond zdrențuros a intrat și i-a privit rugător. Imediat tinerii i-au comandat un pahar cu tărie, cerându-i în schimb, pe un ton poruncitor, să le țină un discurs. După ce a dat pe gât băutura, vagabondul i-a privit un moment și apoi, în cuvinte frumoase, care arătau de pe ce treaptă socială înaltă căzuse, le-a spus:
„Stimați domni, în seara aceasta privesc la voi și îmi pare rău să văd în voi tabloul bărbăției mele pierdute. Această față buhăită a fost cândva tot atât de fragedă și fină ca a voastră. Acest corp care acum se clatină, pășea odată tot așa de mândru; eram un bărbat între bărbați. Și eu am avut odată o casă, prieteni și situație. Am avut o soție de o rară frumusețe, dar i-am murdărit perla nestemată a onoarei și respectului până am văzut-o pierind. Am avut copii așa de dulci și de drăgălași ca și florile primăverii. I-am văzut ofilindu-se și murind din pricina umblării nenorocite a tatălui lor bețiv.
Am avut și eu un cămin, pe al cărui altar ardea o flacără vie și înaintea căruia serveam, dar am îndepărtat focul sfânt și în locul lui a început să domnească întunericul și pustietatea. Am avut ambiții și aspirații care se înălțau atât de sus ca și steaua dimineții, dar le-am nimicit, le-am fărâmițat și în cele din urmă le-am înăbușit cu totul pentru a nu mai fi torturat de strigătul lor. Astăzi sunt un bărbat fără soție, un tată fără copii, un vagabond fără casă, un om în care a murit orice impuls bun totul a fost înghițit de acest fluviu al alcoolului...”
Vagabondul s-a oprit. Paharul i-a alunecat printre degetele tremurânde și s-a spart. Când tinerii și-au ridicat privirea de la cioburile de pe podea, vagabondul nu mai era.