„Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.”
Filipeni 2:4
Într-o zi, doi măgari se pomeniră legaţi de gât cu aceeaşi sfoară, încât erau siliţi să stea unul lângă altul, ca doi oameni uniţi de aceeaşi soartă. Cum stăteau unul cu spatele la celălalt, unul se uita la răsărit, în timp ce celălalt se uita la apus. La o oarecare distanţă de ei, în cele două părţi opuse, se aflau două grămezi de fân proaspăt cosit. Măgarii începură să tragă pe rând, unul într-o parte şi celălalt în partea opusă, ca să ajungă la fânul proaspăt. Dar, fiind amândoi la fel de puternici, iar sfoara scurtă, niciunul nu izbuti să se apropie de grămada de fân din faţa lui.
Pe măsură ce timpul trecea, foamea lor creştea şi, crescând foamea, creştea şi forţa cu care trăgeau. N-a lipsit mult să moară strangulaţi în faţa fânului neatins, când unul dintre măgari răgi sfios către celălalt:
Ce-ar fi dacă am merge unul lângă altul şi ne-am apropia de prima grămadă de fân şi apoi, tot împreună, de a doua?
Dacă nu vrem să murim sugrumaţi, aşa e bine să facem. Hai să încercăm! se-nvoi şi celălalt măgar.
Şi, ca doi fraţi buni, se aşezară cu încredere unul lângă altul, isprăviră prima grămadă de fân şi, tot aşa, alături, se îndreptară spre grămada din cealaltă parte. Şi, după ce se ospătară bine, primul întrebă:
Ce-ai zice dacă tot unul lângă altul am porni spre râu ca să ne potolim setea?
Celălalt măgar încuviință. Şi iată că măgarii au pornit împreună, legaţi de aceeaşi sfoară, înspre râu. S-au răcorit şi apoi s-au tolănit pe marginea apei, fericiţi că s-au gândit să-şi unească puterile, în loc să se nimicească trăgând unul încoace şi altul încolo.