„Nu mă lepăda la vremea bătrâneţii; când mi se duc puterile, nu mă părăsi!”
Psalmul 71:9
Huang avea doar doi ani când părinţii au trimis-o să locuiască la ţară, cu bunica, deoarece ei trebuiau să muncească. Traiul în mediul rural poate părea plictisitor, dar „pentru mine, timpul petrecut acolo, cu bunica, a fost unul dintre cele mai fericite momente din viaţa mea”, mărturisește Huang.
Chiar și acum, după mai bine de 20 de ani de când a trecut prima oară pragul casei bunicii, amintirile despre bunătatea bătrânei îi sunt proaspete în minte. „Nu m-a lăsat niciodată încuiată în casă dacă pleca la piaţă, în vizită la prietene sau mergea să lucreze pe câmp; mereu mă lua și pe mine. Și niciodată nu mi-am dorit ceva mai mult, întotdeauna aveam mâncare bună și multă dragoste”, își amintește ea.
Timpul a trecut, iar Huang trebuia să meargă la școală, așa că s-a întors în oraș, în municipiul Chongqing, din China. După ce și-a terminat studiile, tânăra s-a mutat într-o altă provincie din China pentru a munci. Aici a câștigat suficienţi bani pentru a reveni în orașul natal și a-și deschide propriul restaurant. Anii care au trecut de când a părăsit casa bunicii nu i-au șters însă din memorie amintirea bunicii, a dragostei sale necondiţionate și a lecţiilor oferite din fragedă pruncie. De aceea a hotărât să îi „întoarcă favorul”, având grijă de ea acum, la bătrâneţe.
Nu numai că Huang a adus-o pe bătrână în oraș, alături de ea, dar pentru a-i face șederea mai plăcută și a o ajuta să se acomodeze cu noul stil de viaţă, a luat-o în fiecare zi cu ea la serviciu. Uneori însă, bunica ei este prea obosită pentru a parcurge întregul drum de acasă până la restaurant. În astfel de momente, Huang ar putea să o lase acasă, să se odihnească, însă ea știe cât de fericită o face pe bătrână vizita la local. De aceea, în zilele în care bunica nu se simte bine, Huang o poartă în spate întregul drum până la restaurant, de peste 1,5 kilometri.