„El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea, şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul. Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi.” - Psalmul 103:5
6
Nu prea vorbea. Așa credea el că trebuie să fie bărbaţii. Trecuse prin multe la viaţa lui: ca adolescent, prinsese Al Doilea Război Mondial; ca tânăr, se lovise de foamete, apoi de comunism și colectivizare. Dar își păstrase spiritul întreprinzător. În orice lucru din casă pe care puneai mâna, de la rame de fotografii la mese sau scaune, puteai să vezi truda lui.
Munca îi fusese prietenă toată viaţa și își privea pământurile și casa cu drag. Respectul faţă de muncă și faţă de datorie îl transmitea fără efort celor din jur, era parte din fiinţa lui. Mai presus de toate însă, își iubea familia. Pentru nepoţi, compania lui era o sărbătoare. Dacă treceai în nopţile de vară pe la poarta casei lui, puteai să auzi chiote de la nepoţii care dădeau spectacole și care ascultau apoi culcaţi pe prispă, cu capul în poala lui, povești inventate. Credeau că e etern.
Treptat însă, bătrâneţea și boala au șters mare parte din ce era el. Şi l-au stins greu, în suferinţă. Pentru „dragii moșului”, cum le spunea el celor apropiaţi sufletului său, este încă viu prin modelul de curaj și bunătate pe care l-a insuflat.
Oamenii simpli, dincolo de greșelile pe care ne e atât de ușor să le observăm, sunt cei care ne inspiră și ne transformă viaţa. Nu sunt cei din cărţi de biografii, din povești sau din filme. Sunt oamenii de alături, din care împrumutăm frânturi de frumos și pentru care merită să fim recunoscători.