„Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.” - Matei 5:11
12
În antichitate a fost un caz faimos legat de unul dintre înțelepții Greciei. Când fusese tânăr, l-a auzit pe un bătrân zicând: „Dacă vrei să ai personalitate trebuie să exersezi să nu ripostezi atunci când ești insultat sau tratat urât”. „Dar cum voi reuși asta?” l-a întrebat tânărul. „Suportă toate insultele rudelor și cunoscuților tăi și astfel vei învăța să nu răspunzi”, i-a spus bătrânul. Și tânărul așa a și fi făcut. Prin intermediul unor persoane necunoscute a plătit niște prost-crescuți să-l insulte când trecea pe stradă. Și s-a obișnuit altfel să nu răspundă insultelor, să treacă și să aibă răbdare.
Apoi a plecat la o faimoasă școală de personalitate la Atena și acolo, pentru a „testa” caracterul noului său discipol, profesorul său l-a întâmpinat cu o mustrare nemaipomenită și nedreaptă. Dar în timp ce maestrul îl insulta, tânărul zâmbea. „Cum se explică faptul că în timp ce eu te cert și te insult tu îmi zâmbești vesel?”, a întrebat profesorul. „Ah, bunul meu învățător”, a răspuns elevul, „în țara mea trebuie să plătesc pentru a fi insultat, iar aici sunt insultat gratis. Economisesc!”