„Eu sunt sărac şi lipsit, dar Domnul Se gândeşte la mine. Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu: nu zăbovi, Dumnezeule!”
Psalmul 40:17
Trece un prăpăd pe lume Dinspre larg de ocean, Cu ce neagră turbă vine, Vine vajnic uragan!
E o spaimă-n toată firea Păsări albe fug, s-ascund; Pinii seculari se-ndoaie; Peşti, jivine merg la fund.
Urlă ape biciuite, dau nebune către mal; Calcă unul peste altul şi se-nghite val pe val.
Geme farul Un grăunte de nisip, nepăsător, Râde de urgia oarbă şi de groaza tuturor; „Râzi? Nu vezi?” l-întrebă farul.
„Ba văd bine” zice el; „Ş-apoi, dacă vine, vină!
Sunt atât de mărunţel!
Rădăcini eu n-am, să-mi pese!
nu mă simt deloc legat Ori în adâncimea mării, ori la soare pe uscat Să mă spulbere de-aicea, cu tot eu am să rămân:
Mie, unuia, oriunde, singur cerul mi-e stăpân!”
Sursă: Mic și mare, Ion Luca Caragiale