„Ca o verigă de aur şi o podoabă de aur curat, aşa este înţeleptul care mustră, pentru o ureche ascultătoare.”
Proverbe 25:12
În palat la împărat, Adevărul, gol din fire, Fără veste a intrat.
La a lui aşa privire Împăratul a strigat:
Cine eşti? Cum îndrăzneşti, Gol, aici, să te iveşti?
Adevărul sunt.
Ce vrei?
Vreau să-ţi spun a mea părere:
Tu nicicum nu ai durere Pentru pământenii tăi; Cei mai mari te măgulesc Şi norodul jefuiesc; Legile îţi sunt călcate Ieşi afară! Ieşi afară!
Golule neruşinate!
Daţi-l iute jos pe scară!
Iată dar cum fu primit Adevărul dezgolit; El, oftând, se depărtă.
Dar a lui dorinţă bună Un alt chip i-a arătat.
Adevărul mai pe urmă Iar a mers la împărat, Însă nu gol, ci-n veşminte Împrumutate la minte Şi, cu aer de respect, A vorbit frumos, încet.
Împăratul, în mirare, I-a dat toată ascultarea; L-a pătruns, l-a înţeles, Şi îndată a ales Alţi miniştri, altă curte, A făcut prefaceri multe, Trebile a îndreptat Ş-a fost binecuvântat.
Sursă: Înfiinţarea fabulei, Alecu Donici