„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.”
Geneza 6:5
Istoricul britanic Christopher Browning a descoperit în arhivele naziștilor povestea batalionului 101, format din 500 de bărbaţi din Hamburg, Germania. El scrie că erau bărbaţi cu familii, prea în vârstă pentru a fi chemaţi în armată, din clasa muncitoare, fără experienţă militară, care au fost trimiși pe nepusă masă în Polonia, cu misiunea ca în patru luni să extermine 38.000 de evrei și să-i deporteze pe alţi 45.000 la Treblinka.
Iniţial, comandantul le-a spus că este o misiune grea, dar care trebuie îndeplinită, însă oricare dintre ei avea libertatea să refuze. Registrele arată că la început jumătate dintre bărbaţi au refuzat, dar procesul de modelare socială și vina indusă de ceilalţi au făcut ca, în final, 90% din batalion să participe la execuţii, unii chiar făcându-și poze cu cadavrele evreilor.
Browning scrie că nu s-a făcut nicio selecţie specială pentru acest batalion, ci că erau oameni de rând, cât se poate de „obișnuiți”, asta până când au fost puși într-o situaţie în care aveau permisiunea oficială, și erau chiar încurajaţi, să se comporte în mod sadic.
Ne trăim viaţa cu o falsă diferenţiere între „eu” și „ei” și ne amăgim cu iluzia că, atunci când ne imaginăm în anumite circumstanţe, cum ar fi aceea a Batalionului 101, „eu” aș fi mai bun decât „ei”, „eu” nu aș face ca „ei”, „eu” aș fi excepţia de la regulă. Care sunt însă șansele să se întâmple acest lucru? Din istorie învăţăm că șansele respective sunt mici, din studiile psihologice înţelegem că ele sunt aproape nule, însă în noi subzistă ideea că lucrurile nu stau chiar așa. Atunci când ne scuzăm această atitudine superioară crezând că suntem într-o căutare nobilă a moralităţii, nu facem decât să ascundem păcatul originar al mândriei.
Sursă: Semnele Timpului