Povestea zilei Povestea zilei

18 martie 2026

Deuteronom 29:18

„Să nu fie între voi nici bărbat, nici femeie, nici familie, nici seminţie, a căror inimă să se abată azi de la Domnul, Dumnezeul nostru, ca să se ducă să slujească dumnezeilor neamurilor acelora. Să nu fie printre voi nici o rădăcină care să aducă otravă şi pelin.”

Deuteronom 29:18

Chiar dacă greu de crezut, este bine să ştiţi că flora spontană din România conţine o sumedenie de plante extrem de toxice, care pot ucide un om chiar dacă sunt ingerate în cantităţi mici, de ordinul gramelor. Spre exemplu, omagul (Aconitum napellus) - întâlnit atât în varianta cu flori violet, cât şi în cea cu flori galbene - este una dintre cele mai toxice plante din ţara noastră (mai ales rădăcina şi seminţele). Literatura de specialitate menţionează că ingerarea a circa 50 de grame de rădăcină de omag poate provoca moartea unui adult.

Măselariţa (Hyoscyamus niger) este o plantă halucinogenă ce era folosită foarte des de către vrăjitoare pentru a prepara licori ce generau halucinaţii.

Cucuta (Conium maculatum) este o specie toxică ce se întâlneşte în toate regiunile din România. Toate părţile ce alcătuiesc cucuta sunt toxice şi pot provoca decesul celui care le consumă.

Lăcrămioara (Convallaria majalis), denumită popular mărgăritar, clopoţel sau iarba Sfântului Gheorghe, este planta naţională a statului Finlanda, iar la noi creşte în flora spontană, dar şi în grădini, fiind preferată pentru mirosul foarte plăcut al florilor.

Specialiştii în toxicologie sunt de părere că ar fi nevoie de circa 10 grame de sevă pentru a provoca moartea unei persoane.

Leandrul roz (Oleander) este de asemenea o plantă destul de toxică. Este de origine mediteraneeană, dar s-a aclimatizat şi la noi, fiind întâlnită des şi ca plantă de apartament. Este foarte periculoasă pentru om, deoarece o cantitate de câteva grame (câteva frunze mestecate) poate avea ca efect oprirea inimii. De altfel, planta este folosită la fabricarea unor medicamente pentru amelioararea bolilor cardiace.

Spânzul oriental este o plantă care la contactul cu pielea poate provoca dermatite.

Joianul este o plantă toxică a cărui rădăcină poate ucide un om în mai puţin de două ore (ingerarea unei bucăţi de mărimea unei alune).

Salcâmul galben este otrăvitor deoarece conţine un alcaloid numit Cytisine prezent pe toată suprafaţa plantei. Înghiţirea seminţelor sale este mortală.

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos