„Domnul mi Se arată de departe: Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îți păstrez bunătatea Mea!”
Ieremia 31:3
Până în urmă cu 16 ani, piaţa mondială a diamantelor era monopolizată de o companie fondată în 1888.
În urmă cu doar două secole, diamantele nu erau atât de cunoscute precum sunt astăzi. În anul 1870, însă, minerii au descoperit depozite uriaşe de diamante în Africa de Sud, iar piaţa de profil a devenit în curând invadată de celebrele pietre preţioase. Fenomenul nu a rezistat în timp, deoarece magnatul britanic Cecil Rhodes a început curând să cumpere minele recent înfiinţate.
Odată cu instaurarea Marii Depresiuni, la sfârşitul anilor 20, interesul pentru diamante şi, în general, pentru bijuterii, a scăzut considerabil. Prin urmare, Rhodes decide să trimită un memoriu către agenţia de publicitate N. W. Ayer, întrebând dacă există vreo „metodă de propagandă” prin care ar putea stimula vânzările de diamante.
Agenţia a realizat atunci o serie de sondaje şi a constatat că oamenii considerau diamantele ca fiind un lux inutil. Promoterii şi-au dat seama că modul cel mai uşor de a capta clienţi era de a-i sensibiliza. Aşa a început una dintre cele mai mari campanii de publicitate din istoria Americii.
În anul 1948, Frances Gerety a inventat celebra frază „un diamant este pentru totdeauna”. Expresia făcea din diamante o metaforă a iubirii veşnice, sugerând, de asemenea, că achiziţionarea unui asemenea produs reprezintă o investiţie solidă. Nu a durat mult timp până ca vânzările de inele de logodnă să crească atât de mult încât, până în anul 1968, 80% dintre femeile americane care urmau să se căsătorească purtau o astfel de bijuterie. În timp, a apărut tradiţia ca bărbaţii din SUA să cheltuiască sume echivalente cu salariul lor pe două sau trei luni pentru a cumpăra inele cu diamant.