Povestea zilei Povestea zilei

15 iulie 2026

Psalmul 138:6

„Domnul este înălţat: totuşi vede pe cei smeriţi, şi cunoaşte de departe pe cei îngâmfaţi.”

Psalmul 138:6

Un zmeu cu-o coadă lungă şi cu-o zbârnâitoare De tot răsunătoare, Văzându-se odată sub nouri ridicat, La fluturul din vale, acestea au strigat:

Zburdalnică fiinţă!

Tu, care toată ziua cu-atâta uşurinţă, Te-alungi tot după flori, De ce nu cutezi oare să te ridici ca mine, Să răspândeşti în aer miroase şi fiori?

Mi-e milă, zău, de tine, Căci în întinsul spaţiu abia te mai zăresc.

O, nu-ţi mai fie milă, lui fluturul îi zice.

Eu soarta-ţi n-o doresc.

Tu zbori legat, Eu liber mă desfătez aice De flori înconjurat.

A ta zbârnâitură e şărlătănerie; Chiar starea ta atârnă de vânt şi de copii; În fine, tu eşti jucărie, Iar eu sunt dintre vii.

Aşa şi între oameni sunt şarlatani, sunt zmei, Ce zbârnâiesc, se-nalţă cât vântul lor le bate; Iar cum a lui suflare ori stă, ori se abate, Ca vântul cad şi ei.

Sursă: Alecu Donici - Zmeul

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos