„Domnul este înălţat: totuşi vede pe cei smeriţi, şi cunoaşte de departe pe cei îngâmfaţi.”
Psalmul 138:6
Un zmeu cu-o coadă lungă şi cu-o zbârnâitoare De tot răsunătoare, Văzându-se odată sub nouri ridicat, La fluturul din vale, acestea au strigat:
Zburdalnică fiinţă!
Tu, care toată ziua cu-atâta uşurinţă, Te-alungi tot după flori, De ce nu cutezi oare să te ridici ca mine, Să răspândeşti în aer miroase şi fiori?
Mi-e milă, zău, de tine, Căci în întinsul spaţiu abia te mai zăresc.
O, nu-ţi mai fie milă, lui fluturul îi zice.
Eu soarta-ţi n-o doresc.
Tu zbori legat, Eu liber mă desfătez aice De flori înconjurat.
A ta zbârnâitură e şărlătănerie; Chiar starea ta atârnă de vânt şi de copii; În fine, tu eşti jucărie, Iar eu sunt dintre vii.
Aşa şi între oameni sunt şarlatani, sunt zmei, Ce zbârnâiesc, se-nalţă cât vântul lor le bate; Iar cum a lui suflare ori stă, ori se abate, Ca vântul cad şi ei.
Sursă: Alecu Donici - Zmeul