Având în vedere interesul continuu faţă de marile adevăruri vitale cu privire la neprihănirea prin credinţă, îndreptăţire şi sfinţire, ar fi bine să ascultăm mai mult din învăţăturile pe care solul Domnului le-a prezentat de-a lungul anilor.
Pentru a oferi o imagine cu privire la modul în care este tratat acest subiect în învăţăturile ei, personalul Fundaţiei Ellen G. White a adunat aici, într-o succesiune cronologică neelaborată, optsprezece scrieri, publicate începând din anul 1881 şi până în anul 1902. Predicile şi articolele ei, atât cele din Review and Herald – destinate bisericii –, cât şi cele din Signs of the Times – pentru cititorii din afara bisericii –, schiţează cu consecvenţă adevărurile fundamentale cu privire la mântuire, aşa cum sunt exprimate în Lege şi Evanghelie. Numeroasele citate selectate sunt introduse prin câte o declaraţie categorică, aşa cum este, de exemplu, Manuscript 36, din 1890, scris în perioada critică de după Conferinţa Generală din anul 1888, când, după cum scrie autoarea în altă parte, oamenii erau în „marele pericol de a adopta poziţii false” cu privire la „credinţă şi fapte”. (Manuscript 23, 1891)
Într-un manuscris fără titlu, din anul 1890, ea clarifică în termeni siguri aceste subiecte aflate în dezbatere.
Deşi s-a adresat în ocazii diferite, Ellen White urmează deseori aceeaşi cale în tratarea adevărurilor vitale, iar prin citirea predicilor, a articolelor şi manuscriselor ei, în succesiunea lor firească, noi putem obţine idei pătrunzătoare şi valoroase. Fiecare este o prezentare echilibrată a subiectului, dar adesea cu accente distincte. Multe dintre materiale sunt redate în întregime, în timp ce altele au fost scurtate cu scopul de a economisi spaţiul, aşa încât conţin doar partea cu privire la credinţă şi fapte, care, de obicei, este partea principală. Subtitlurile şi o parte dintre titlurile capitolelor au fost puse de compilatori. Nu s-a încercat realizarea unei lucrări foarte detaliate. Cărţile ei şi multe alte [12] predici şi articole tratează aceste adevăruri vitale. Oricine parcurge aceste materiale va vedea cu claritate importanţa subiectului pentru fiecare creştin. De asemenea, va observa poziţia consecventă a autoarei care a fost condusă în mod deosebit de Domnul în prezentarea adevărurilor din articolele ce urmează.
Planul de Mântuire a omenirii pierdute se întemeiază pe acceptarea de către om, numai prin credinţă, a morţii înlocuitoare a Domnului Hristos. Această învăţătură a fost prezentată la porţile Edenului, când Adam şi urmaşii lui aduceau mielul de jertfă. Ea a fost prezentată în pustie, când Moise a înălţat şarpele de aramă, iar oamenii care aveau în sângele lor veninul şerpilor otrăvitori au fost vindecaţi privind cu credinţă la simbolul mântuitor. Ea a fost prezentată prin sistemul jertfelor, care i-a fost dat poporului Israel. Din nou şi din nou, suntem învăţaţi că mântuirea este primită prin har, prin credinţă, şi, în acelaşi timp, suntem făcuţi să înţelegem că: „Deşi, în ce priveşte mântuirea, adevărata credinţă se bazează în totalitate pe Domnul Hristos, ea va conduce la o conformare deplină cu Legea lui Dumnezeu. Credinţa este manifestată prin fapte.” (Review and Herald, 5 octombrie 1886)
Această concepţie echilibrată se va vedea în citatele selectate, oarecum la întâmplare, pentru cartea prezentă.
De-a lungul veacurilor, începând cu Cain, marele vrăjmaş a combătut calea oferită cu bunăvoinţă de Dumnezeu, determinându-i pe locuitorii pământului să accepte ideea că omul care a ajuns păcătos prin călcarea Legii lui Dumnezeu trebuie să câştige meritele şi mântuirea prin propriile fapte sau provocând suferinţe propriului trup, sacrificându-şi copiii pentru un Dumnezeu creat de mâinile lui, mergând în pelerinaje în locuri considerate a fi sfinte, făcând penitenţe, punând bani în vistieria bisericii ori prin propriile eforturi chinuitoare în încercarea de a trăi o viaţă bună şi virtuoasă.
Simpla experienţă a acceptării mântuirii prin credinţă [13] li se pare multora prea uşoară şi nenumăraţi oameni care pretind că Îl urmează pe Hristos, în realitate, adoptă poziţia că mântuirea este obţinută parţial prin credinţa în moartea lui Hristos pe Golgota şi parţial prin efortul omenesc.
Deoarece primii adventişti de ziua a şaptea au înţeles cerinţele Legii neschimbătoare a lui Dumnezeu, tendinţele legaliste au fost o ameninţare şi, o perioadă de timp, au adus un rod nefolositor în experienţa multora. Totuşi cunoaşterea minuţioasă a Legii lui Dumnezeu conduce la înlăturarea păcatului şi la trăirea unei vieţi sfinte. Acesta este cadrul pentru lectura cărţii Credinţa şi faptele – o carte despre Lege şi Evanghelie.
Aproape de mijlocul celor două decenii reprezentate în acest material, la Minneapolis, Minnesota, în anul 1888 a avut loc Sesiunea Conferinţei Generale, precedată de o adunare pastorală. La aceste întruniri, au fost accentuate adevărurile fundamentale cu privire la neprihănirea prin credinţă. Ellen White a caracterizat aceste dezbateri ca fiind o reînviorare a unor adevăruri în mare parte pierdute din vedere. În cadrul Conferinţei, ea nu a avut nici o prezentare cu privire la acest subiect. Mesajul principal al cuvântărilor ei a fost ca toţi cei prezenţi să-şi păstreze inima deschisă pentru a primi lumina din Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum era prezentată de fraţii E. J. Waggoner şi A. T. Jones. Primirea acestui accent nou a fost diversă. Unii dintre ascultători l-au acceptat cu bucurie şi pe deplin, alţii au luat o poziţie neutră, iar alţii l-au respins. Rapoartele spun cu claritate că mulţi s-au întors de la acea Conferinţă, ducând cu ei o experienţă nouă şi plină de slavă în Hristos Isus.
Adevărurile fundamentale conţinute în doctrina despre neprihănirea prin credinţă sunt atât de simple, încât nu a fost necesar ca Ellen G. White să scrie nici o carte detaliată pentru a le expune. Totuşi subiectul apare frecvent în multe dintre cărţile ei, cu ilustraţii sugestive, care se regăsesc ici şi colo în diferite locuri. [14] În anul 1893, ea a publicat un articol intitulat „Îndreptăţit prin credinţă”. Acest articol apare în secţiunea de cincizeci de pagini din Selected Messages, cartea 1, intitulată „Hristos, neprihănirea noastră”. Vă recomandăm întreaga secţiune.
Experienţa trăirii în căldura acceptării neprihănirii lui Hristos poate fi împărtăşită astăzi şi pierdută mâine, prin neglijenţă sau prin încumetare. Este o experienţă personală de acceptare simplă şi de încredere şi poate fi destul de fragilă. Această experienţă poate fi spulberată prin disputele cu privire la unele aspecte teologice subtile. Ellen White observa:
„Mulţi fac greşeala de a încerca să definească în amănunţime punctele subtile de deosebire dintre îndreptăţire şi sfinţire. În definiţiile date acestor doi termeni, adesea ei includ propriile idei şi speculaţii. De ce să încercăm să fim mai precişi chiar decât inspiraţia cu privire la subiectul vital al neprihănirii prin credinţă? De ce să încercăm să prelucrăm fiecare detaliu, ca şi când mântuirea ar depinde de faptul de a avea cu toţii exact aceeaşi înţelegere a acestui subiect? Nu toţi pot vedea în aceeaşi direcţie. (Manuscript 21, 1891; de asemenea, în Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 6, pag. 1072)
Sperăm ca numeroasele abordări ale adevărurilor prezentate aici de solul Domnului să menţină subiectul vital al neprihănirii prin credinţă clar, echilibrat şi necomplicat.
Editorii şi Consiliul de administraţie al Fundaţiei Ellen G. White,
Washington, D.C., 7 decembrie 1978.