Acestea sunt cuvinte foarte puternice! Dacă nu avem grijă de membrii familiei aflați în nevoie, ne lepădăm credința. Pavel spune că este chiar mai rău decât să nu fi crezut niciodată!
Să ne amintim că textul a fost scris în contextul bisericii primare, în care credincioșii se considerau o singură familie și împărțeau tot ce aveau. Dacă citești restul capitolului, vei vedea că el continuă vorbind despre femeile văduve mai în vârstă, care nu mai aveau copii ce le puteau îngriji și care puteau „oferi înapoi” comunității lucrând împreună cu biserica la distribuirea ajutoarelor.
De asemenea, să ne amintim că principiul nu se referă numai la văduve în sensul strict, adică femei cărora le-a murit soțul. Femeile divorțate, mamele singure și alte persoane aflate în situații asemănătoare s-ar încadra astăzi în această categorie. La fel și tații singuri. În fond, este vorba despre orice persoană care se luptă să obțină lucrurile de bază necesare vieții.
O tânără stătea odată în biserică și asculta un bărbat declarând că nici măcar nu ar trebui să existe ajutoare sociale, pentru că biserica trebuie să aibă grijă de propriii membri. Ea se întreba în tăcere: „Ar trebui atunci să mă ridic și să anunț în biserică toate dificultățile prin care trec? Nu este atât de simplu!”
Întrebare: îi cunoaștem noi, tu și eu, suficient de bine pe membrii bisericilor, comunităților și chiar ai familiilor noastre încât să știm cine are nevoie de ajutor și cum îl putem oferi potrivit nevoilor și personalității fiecăruia, fără să provocăm durere sau rușine?
Nu am putea găsi o metodă asemănătoare practicii biblice a culegerii spicelor rămase, prin care oamenii săraci puteau munci, își păstrau respectul de sine și trăiau din ceea ce rămânea pe ogoarele celor mai înstăriți?
Dumnezeu care vezi totul, deschide-mi ochii. Ajută-mă să-mi amintesc că iubirea dezinteresată începe acasă și să înțeleg cum pot ajuta fără să rănesc demnitatea celui care primește. Ajută-mă și pe mine să primesc cu recunoștință și eleganță atunci când am nevoie. Amin.