„Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine” (Galateni 2:20). Acesta este unul dintre cele mai profunde versete despre taina unei vieți sfinte. Pavel spusese că trebuie să moară pentru a putea trăi pentru Dumnezeu. „Cu Hristos am fost răstignit, și totuși nu mai trăiesc eu, ci trăind în mine este El.”
Este într-adevăr un paradox să spui despre cineva că este viu și mort în același timp. De aceea, crucea a fost totdeauna o piatră de poticnire pentru iudei și o nebunie pentru greci. Pavel afirmă: „Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește” (1 Corinteni 2:14).
Când a fost răstignit apostolul? În primul rând, când Hristos a murit pe cruce „pentru toți”. „Dacă Unul singur a murit pentru toți, toți deci au murit.” Apoi, Pavel a fost răstignit la convertirea sa, când omul vechi a murit și s-a născut o „făptură nouă”.
Răstignirea împreună cu Hristos înseamnă o moarte întreită. Întâi, „morți față de lege” – pedeapsa ei nu ne mai înspăimântă. Apoi, „morți față de păcat” – „omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui” (Romani 6:6). În al treilea rând, creștinul devine mort față de lume: „lumea este răstignită față de mine, și eu, față de lume!” (Galateni 6:14).
Când ispitele vin, creștinul poate spune: „Am murit față de acest păcat.” Să ispitești un creștin răstignit este ca și cum ai ispiti un mort. Isus, deși ispitit în toate ca și noi, a putut spune: „Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine.”
Pavel, deși răstignit, putea spune: „dar trăiesc”. El era atât de identificat cu Hristos, încât personalitatea lui era cufundată în a Domnului. Prin moartea față de păcat și nașterea din nou, el devenise un alt om.
Experiența aceasta este frumos descrisă: „Când ne supunem Domnului Hristos, atunci inima noastră este unită cu inima Lui, voința noastră se cufundă în voința Lui, mintea noastră devine atunci una cu mintea Lui, iar gândurile sunt robite Lui. Atunci, noi trăim viața Lui.”
„Viața de creștin nu este o modificare sau o îmbunătățire a celei vechi, ci o transformare a firii. Se produce moartea față de eu și față de păcat și o viață cu totul nouă.”
Având această experiență, creștinul poate spune împreună cu Pavel: „Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” Este viața Lui, credința Lui. Credința lui Isus este cea care pregătește poporul Său pentru întâlnirea cu Domnul (Apocalipsa 14:12).
Răstignirea este o moarte dureroasă. Nu e ușor să scapi de obiceiurile vechi, împletite cu firea noastră. Dar unirea cu Hristos nu se poate fără aceasta. Vinul nou sparge burdufurile vechi. Prin răstignire, viața veche primește o rană fatală și este înlocuită de firea divină. Acesta este creștinismul autentic. Gândiți-vă la o omidă care se închide în cocon. Din exterior, pare că moare. Este nemișcată, tăcută, aparent fără viață. Dar în interior are loc o transformare miraculoasă. Când iese din cocon, nu mai este o omidă, ci un fluture. Așa este și nașterea din nou: omul vechi „moare" în pocăință, dar ceea ce iese la lumină este o făptură nouă, înălțată, liberă.
Un arheolog care găsește o monedă veche nu o aruncă pentru că este acoperită de patină. El o curăță cu grijă, îndepărtând stratul de oxidare, pentru a reda la lumină inscripția originală. La fel, Duhul Sfânt curăță „patina" păcatului de pe sufletul nostru, redând la lumină chipul lui Dumnezeu după care am fost creați.
Răstignirea împreună cu Hristos poate părea o moarte violentă și dureroasă. Dar este singura cale spre înviere. Așa cum sămânța trebuie să spargă învelișul dur pentru a încolți, tot așa firea noastră pământească trebuie să fie „spartă" de pocăință pentru ca viața cea nouă a lui Hristos să poată crește în noi. „Deci, dacă cineva este în Hristos, este o făptură nouă; cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi" (2 Corinteni 5:17).
Ți-a plăcut? Distribuie acest paradox