„Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii îi iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei” (Luca 6:31,32).
Nu e nevoie de efort să iubești ceea ce este iubit. Orice păcătos poate face aceasta. Dar a iubi pe cei de neiubit, pe dușmani, pe cei care ne resping – aceasta este adevărata virtute.
Textul nostru ne arată că regula de aur include și iubirea dușmanilor. Isus a spus: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc.”
Hristos Însuși a trăit aceasta. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16). El a iubit pe cei neiubiți și a murit pentru dușmanii Săi. Pe cruce a strigat: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”
Pavel scrie: „Dar Dumnezeu ne dă o dovadă a dragostei Lui pentru noi prin faptul că Hristos a murit pentru noi pe când eram noi păcătoși” (Romani 5:8, Weymouth). Când ne rugăm „Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”, cerem să fim iertați în măsura în care iertăm.
Antipatiile noastre au adesea cauze superficiale. Îngâmfarea aparentă poate ascunde teamă. Lăudăroșenia poate ascunde singurătatea. Când înțelegem motivele, ne este mai ușor să iubim.
Un psiholog sfătuia: „Alege un vecin pe care nu-l îndrăgești și fă eforturi să-l placi.” Este un exercițiu creștin minunat. Un poet scria:
A desenat un cerc și m-a lăsat afară –
eretic, rebel, vrednic de dispreț.
Dar Iubirea și cu mine am avut o strategie ca să câștigăm:
Am desenat un cerc în care era și el!
Este înțelept să găsim ceva bun în fiecare om, inclusiv în cei pe care nu-i plăcem. Aceasta este recomandarea Scripturii. Gândiți-vă la un grădinar care îngrijește un pom bolnav. Grădinarul nu urăște pomul, ci îl iubește și de aceea îl tratează. Tratamentul poate fi dureros (tăieri, stropiri), dar scopul este vindecarea. La fel, uneori suntem chemați să „tratăm" relații dificile cu răbdare și iubire, chiar dacă procesul este dureros.
Un pictor care amestecă culori pe paletă poate crea o nuanță urâtă dacă face combinația greșită. Dar un maestru știe că și culorile care par „urâte" separat, puse în contextul potrivit, pot contribui la frumusețea întregului tablou. Oamenii „neplăcuți" din viața noastră pot fi exact culoarea de care avem nevoie pentru ca tabloul vieții noastre să devină o capodoperă.
Un călător care străbate un deșert întins știe că fiecare oază este un dar. Dacă ar fi nemulțumit că oaza nu are tot confortul unui oraș, ar rata șansa de a se odihni și de a-și umple burduful cu apă. Oamenii pe care îi întâlnim sunt ca aceste oaze: poate nu sunt perfecți, poate nu împlinesc toate așteptările noastre, dar au ceva de oferit. Depinde de noi să vedem darul din fiecare întâlnire.
Ți-a plăcut? Distribuie acest paradox