„Nu ştiţi că ceice aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!”
1 Corinteni 9:24
„Aș fi încântat să știu că Dumnezeu există!” Această afirmaţie, pe care mulţi și-au amintit-o recent, nu îi aparţine vreunui filosof, ci unui sportiv Rafael Nadal, câștigătorul din 2017 al turneului de tenis US Open.
Afirmaţia a venit ca răspuns la o întrebare directă adresată lui Nadal în cadrul unui interviu pentru Sports Illustrated, în anul 2010, pe parcursul căruia reporterul a dorit să afle, printre altele, dacă celebrul jucător de tenis are origini evreiești, dacă e un creștin practicant și dacă se roagă.
Sportul și religia în general, dar în mod special religia creștină, par a merge uimitor de bine împreună, în ciuda originii lor diferite creștinismul s-a născut într-o cultură ebraică fundamental diferită de cultura greacă din care au izvorât jocurile olimpice.
Poate totuși religia să influenţeze soarta unei partide sportive? Este sportul de astăzi un domeniu în care Dumnezeu „înalţă pe cine vrea și coboară pe cine vrea”? Sau e doar o afacere omenească? Mulţi sportivi aleg să își facă semnul crucii la intrarea pe terenul de joc. Conferă acest gest, oare, sacralitate actului sportiv?
Sportul a modelat societatea creștină într-o proporţie pe care de multe ori ne vine greu să o recunoaștem. Ceea ce a rezultat pare o nouă religie sigur, mai atractivă, dar și una mai departe de adevărul revelat în Scripturi.
Sursă: Semnele Timpului