📖 Biblia online

Citește Biblia

Alege cartea
Alege capitolul
Biblia audio Planuri audio structurate — ascultă Biblia zilnică

Marcu 1

1 Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

2 Dupăcum este scris în proorocul Isaia: ,,Iată, trimet înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea...

3 Glasul celui ce strigă în pustie: ,,Pregătiţi calea Domnului, neteziţi -I cărările,``

4 a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor.

5 Tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.

6 Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă, şi împrejurul mijlocului era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.

7 Ioan propovăduia, şi zicea: ,,După mine vine Cel ce este mai puternic decât mine, căruia eu nu sânt vrednic să mă plec să -I desleg curelele încălţămintelor.

8 Eu, da, v-am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt.``

9 În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii, şi a fost botezat de Ioan în Iordan.

10 Şi îndată, când ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise, şi Duhul pogorându-Se peste El ca un porumbel.

11 Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: ,,Tu eşti Fiul Meu prea iubit, în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea.``

12 Îndată Duhul a mânat pe Isus în pustie,

13 unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice şi -I slujeau îngerii.

14 După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galilea, şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu.

15 El zicea: ,,S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie.``

16 Pe când trecea Isus pe lângă marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând o mreajă în mare, căci erau pescari.

17 Isus le-a zis: ,,Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.``

18 Îndată, ei şi-au lăsat mrejile, şi au mers după El.

19 A mers puţin mai departe, şi a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, cari, şi ei, erau într-o corabie, şi îşi dregeau mrejile.

20 Îndată i-a chemat; şi ei au lăsat pe tatăl lor Zebedei în corabie cu cei ce lucrau pe plată, şi au mers după El.

21 S-au dus la Capernaum. Şi în ziua Sabatului, Isus a intrat îndată în sinagogă, şi a început să înveţe pe norod.

22 Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui; căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii.

23 În sinagoga lor era un om, care avea un duh necurat. El a început să strige:

24 ,,Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: Eşti Sfântul lui Dumnezeu!``

25 Isus l-a certat, şi i-a zis: ,,Taci, şi ieşi afară din omul acesta!``

26 Şi duhul necurat a ieşit din el, scuturându-l cu putere, şi scoţînd un strigăt mare.

27 Toţi au rămas înmărmuriţi, aşa că se întrebau unii pe alţii: ,,Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpân chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl ascultă!``

28 Şi îndată I s-a dus vestea în toate împrejurimile Galileii.

29 Dupăce a ieşit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov şi Ioan, în casa lui Simon şi a lui Andrei.

30 Soacra lui Simon zăcea în pat, prinsă de friguri: şi îndată au vorbit lui Isus despre ea.

31 El a venit, a apucat-o de mână, a ridicat-o în sus, şi au lăsat-o frigurile. Apoi ea a început să le slujească.

32 Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la El pe toţi bolnavii şi îndrăciţii.

33 Şi toată cetatea era adunată la uşă.

34 El a vindecat pe mulţi cari pătimeau de felurite boale; de asemenea, a scos mulţi draci, şi nu lăsa pe draci să vorbească, pentrucă -L cunoşteau.

35 A doua zi dimineaţa, pe când era încă întunerec de tot, Isus S-a sculat, a ieşit, şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.

36 Simon şi ceilalţi cari erau cu El s-au dus să -L caute;

37 şi când L-au găsit, I-au zis: ,,Toţi Te caută.``

38 El le-a răspuns: ,,Haidem să mergem în altă parte, prin târgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo; căci pentru aceasta am ieşit.``

39 Şi s-a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galilea; şi scotea dracii.

40 A venit la El un lepros, care s-a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga şi -I zicea: ,,Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.``

41 Lui Isus I s-a făcut milă de el, a întins mâna, S-a atins de el, şi i-a zis: ,,Da, voiesc, fii curăţit!``

42 Îndată l-a lăsat lepra, şi s-a curăţit.

43 Isus i-a poruncit cu tot dinadinsul, i-a spus să plece numai decât,

44 şi i-a zis: ,,Vezi să nu spui nimănui nimic; ci du-te de te arată preotului, şi adu pentru curăţirea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.``

45 Dar omul acela, după ce a plecat, a început să vestească şi să spună în gura mare lucrul acesta, aşa că Isus nu mai putea să intre pe faţă în nicio cetate; ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El din toate părţile.

Marcu 1
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos