Rugăciunea și închinarea

Rugăciunea şi închinarea sunt importante pentru creşterea spirituală. – Caută să foloseşti orice ocazie de a merge acolo unde rugăciunea este dorită. Cei care caută cu adevărat comuniunea cu Dumnezeu vor fi văzuţi în adunările de rugăciune, îndeplinindu-şi cu credincioşie datoria, fiind plini de zel şi dornici de a culege toate binecuvântările care le sunt oferite. Ei vor folosi orice ocazie pe care o au, pentru a se aşeza în acel loc în care pot primi razele luminii cereşti. – Calea către Hristos, p. 98.

Rugăciunea în particular, rugăciunea în familie, rugăciunea în adunările publice de închinare înaintea lui Dumnezeu – toate sunt importante. Noi trebuie să punem în practică rugăciunile noastre. Să cooperăm cu Domnul Hristos în lucrarea Sa. – Mărturii, vol. 7, p. 239.

În adunările pentru devoţiune, vocile noastre să exprime, prin rugăciuni şi laude, adorarea faţă de Tatăl ceresc, pentru ca toţi să ştie că noi ne închinăm lui Dumnezeu în simplitate, în adevăr şi în frumuseţea sfinţirii. – Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 245.

Credincioşii să se adune în mici grupe seara, la prânz sau dimineaţa devreme, pentru a studia Biblia. Să aibă un timp de rugăciune, ca să poată fi întăriţi, luminaţi şi sfinţiţi de Duhul Sfânt. Domnul Hristos doreşte ca lucrarea aceasta să se realizeze în inima fiecărui lucrător. Dacă voi înşivă veţi deschide uşa pentru a o primi, o mare binecuvântare va veni asupra voastră. Îngerii lui Dumnezeu vor fi prezenţi în adunarea voastră. Vă veţi hrăni cu frunzele pomului vieţii. Ce mărturie veţi putea prezenta cu privire la cunoştinţa plină de iubire pe care aţi făcut-o cu tovarăşii voştri de lucru în aceste ocazii preţioase, când aţi căutat binecuvântarea lui Dumnezeu! Fiecare să-şi povestească experienţa în cuvinte simple. Acest fapt va aduce sufletului mai multă mângâiere şi bucurie, decât toate instrumentele muzicale care ar putea să fie aduse în biserici. Domnul Hristos va veni în inima voastră. Numai în felul acesta vă puteţi menţine inte­gritatea. – Mărturii, vol. 7, p. 195.

Pregăteşte-te pentru veşnicie cu un astfel de zel, cum nu ai manifestat încă până acum. Educă-ţi mintea spre a-i plăcea Biblia, adunarea de rugăciune, ora de meditaţie şi, mai presus de toate, ora când sufletul intră în comuniune cu Dumnezeu. Caută să ai înclinaţii cereşti, dacă doreşti să te alături corului ceresc din locaşurile de sus. – Mărturii, vol. 2, p. 267.

Când Duhul lui Dumnezeu va lucra asupra inimii curăţind templul sufletului de întinarea lumească şi de dragostea de plăceri, toţi vor fi văzuţi la adunarea de rugăciune, îndeplinindu-şi datoria cu credincioşie şi obţinând cu nerăbdare tot beneficiul pe care pot să-l obţină. Lucrătorul credincios faţă de Domnul lui va folosi orice ocazie de a se aşeza direct sub razele de lumină ce vin de la tronul lui Dumnezeu, iar lumina aceasta va fi reflectată asupra altora. – Mărturii, vol. 4, p. 461.

Prezenţa lui Dumnezeu face ca timpul de rugăciune şi închinare să fie sfânt. –  Adevăratul respect faţă de Dumnezeu este inspirat de un simţământ al măreţiei Sale infinite şi de o conştientizare a pre­zenţei Sale. Inima fiecărui copil ar trebui să fie impresionată profund de acest sentiment al prezenţei Celui Nevăzut. Copilul ar trebui să fie învăţat să privească ora şi locul rugăciunii şi serviciul divin public ca fiind sfinte, pentru că Dumnezeu este acolo. Când respec­tul se manifestă în atitudine şi comportament, simţământul care îl inspiră se va adânci. – Educaţie, p. 242, 243.

Rugăciunea publică ne aduce în prezenţa lui Dumnezeu. – Rugăciunea, indiferent dacă este înălţată într-o adunare publică, la altarul familial sau în taină, îl pune pe om direct în prezenţa lui Dumnezeu. Printr-o rugăciune neîncetată, tinerii pot să îşi însuşească principii aşa de neclintite, încât nici ispitele cele mai puternice nu îi vor atrage departe de supunerea lor faţă de Dumnezeu. – My Life Today, p. 18.

Rugăciunile publice nu trebuie să fie lungi şi seci. –  În calitate de copii ai Împăratului ceresc, ar trebui să vă educaţi pentru a prezenta mărturia cu o voce clară şi distinctă şi într-o asemenea modalitate, încât nimeni să nu aibă impresia că sunteţi reţinuţi în a vorbi despre milostivirile Domnului. În adunările sociale, rugăciunea să fie rostită în aşa fel încât toţi să fie zidiţi sufleteşte, iar aceia care iau parte la ea să urmeze exemplul dat de rugăciunea frumoasă pe care Domnul a făcut-o pentru lume. Rugăciunea lui Isus este simplă, clară, cuprinzătoare, şi totuşi nu este aşa de lungă şi de lipsită de viaţă cum sunt rugăciunile seci care se rostesc adesea în public. Ar fi mai bine ca aceste rugăciuni lipsite de viaţă să nu fie rostite, pentru că ele nu reuşesc nici să zidească, nici să binecuvânteze, ci sunt nişte simple formalităţi fără putere. – Christian Education, p. 129.

Rugăciunile prezentate în public trebuie să fie scurte şi la subiect.

Dumnezeu nu doreşte ca adunarea de rugăciune să fie obositoare din cauza cererilor lungi… Câteva minute sunt suficiente pentru o rugăciune publică obişnuită. – Evanghelizare, p. 146.

Rugăciunile şi adunările noastre sociale ar trebui să fie ocazii de ajutor special şi încurajare. Fiecare are de făcut o lucrare pentru ca aceste adunări să devină cât mai interesante şi folositoare cu putinţă. O astfel de lucrare poate fi realizată cel mai bine printr-o experienţă zilnică în lucrurile lui Dumnezeu şi prin dispoziţia de a vorbi fără ezitare despre iubirea Sa în adunările poporului Său. Dacă nu veţi îngădui ca întunericul sau necredinţa să pătrundă în inima voastră, ele nu se vor manifesta nici în adunările voastre.

Întâlnirile noastre trebuie să fie făcute foarte interesante. Ele trebuie să fie cuprinse de atingerea cerului. Să nu fie vorbiri lungi, seci şi rugăciuni formale, numai de dragul de a ocupa timp. – Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă, p. 211.

La altarul familiei [în Sabat] să participe şi copiii. Toţi să-şi aducă Biblia şi fiecare să citească un verset sau două. Apoi, să se cânte un imn cunoscut, urmat de rugăciune. Hristos ne-a dat un model în acest sens. Rugăciunea Domnească nu a fost dată cu scopul de a fi repetată ca o formulă, ci este o ilustraţie cu privire la felul cum trebuie să fie rugăciunile noastre – simple, stăruitoare şi cuprinzătoare. Printr-o rugăciune simplă, spuneţi-I Domnului nevoile voastre şi ex­primaţi-vă recunoştinţa pentru îndurările Sale. În felul acesta, Îl invitaţi pe Isus ca pe un oaspete binevenit în casa şi în inima voastră. Rugăciunile lungi şi pentru subiecte îndepărtate nu-şi au locul în familie. Ele fac ora de rugăciune obositoare, în ciuda faptului că ar trebui să fie privită ca un privilegiu şi o binecuvântare. Faceţi ca ocazia să fie plină de interes şi bucurie. – Îndrumarea copilului, p. 524.

Cuvântările şi rugăciunile lungi şi prozaice sunt nepotrivite oriunde, dar îndeosebi la adunările sociale. Ele îi obosesc atât pe îngeri, cât şi pe oamenii care le ascultă. Rugăciunile noastre să fie scurte şi la subiect. Duhul lui Dumnezeu trebuie să pătrundă inima ascultătorilor, iar El va înlătura orice formalitate şi monotonie. – Review and Herald, 10 octombrie 1882.

Unul sau două minute sunt suficiente pentru orice rugăciune obişnuită. – Mărturii, vol. 2, p. 581.

Rugăciunile lungi fac închinarea să fie obositoare. – În fiecare familie ar trebui să fie un timp precis pentru altarul de dimineaţă şi cel de seară. Cât de bine este ca părinţii să-şi adune copiii în jurul lor înaintea mesei de dimineaţă, să-I mulţumească Tatălui ceresc pentru ocrotirea Sa din timpul nopţii şi să-I ceară ajutor, călăuzire şi protecţie pentru timpul zilei! Cât de potrivit este, de asemenea, ca atunci când vine seara, părinţii şi copiii să se adune încă o dată în faţa Lui şi să-I mulţumească pentru binecuvântările zilei trecute! 

Tatăl, iar în lipsa lui mama, să conducă serviciul de închinare, alegând un pasaj din Scriptură care este interesant şi uşor de înţeles. Serviciul să fie scurt. Dacă se citeşte un capitol lung şi se rosteşte o rugăciune lungă, serviciul devine obositor şi încheierea lui aduce un simţământ de uşurare. Dumnezeu este dezonorat când minutele de închinare devin seci şi neplăcute şi când sunt aşa plictisitoare şi atât de lipsite de interes, încât copiii se tem de acest serviciu.

Taţilor şi mamelor, faceţi ca ora de închinare să fie cât se poate de interesantă. Nu există motiv pentru care ora aceasta să nu fie cea mai plăcută şi frumoasă din zi. Puţină meditaţie pentru pregătirea ei vă va ajuta să o faceţi plină de interes şi de folos. Din când în când, faceţi acest serviciu divin să fie variat. Se pot pune întrebări cu privire la pasajul citit din Scriptură şi se pot face câteva observaţii potrivite. Se poate cânta o cântare de laudă. Rugăciunea rostită să fie scurtă şi la subiect. În cuvinte simple şi călduroase, acela care înalţă rugăciunea să aducă laudă lui Dumnezeu pentru bunătatea Lui şi să ceară ajutor. Dacă împrejurările îngăduie, ar fi bine să ia şi copiii parte la citit şi la rugăciune. Numai veşnicia va dezvălui tot binele pe care l-au adus aceste ocazii de rugăciune. – Mărturii, vol. 7, p. 43, 44.

Rugăciunile noastre în public trebuie să fie scurte şi să exprime numai dorinţele reale ale sufletului, cerând cu simplitate şi cu o încredere simplă tocmai lucrurile de care avem nevoie. Rugăciunea unei inimi umile şi pocăite este respiraţia vitală a unui suflet care flă­mânzeşte după neprihănire. – Signs of the Times, 3 decembrie 1896.

Din lumina pe care am avut-o cu privire la acest subiect, am stabilit că, atunci când ne adunăm să ne închinăm Lui, Dumnezeu nu doreşte ca aceste ocazii să fie plictisitoare şi obositoare, prin faptul că rămânem pe genunchi un timp destul de îndelungat, ascultând câteva rugăciuni lungi. Cei cu sănătatea şubredă nu pot să suporte acest efort, fără să ajungă extrem de obosiţi şi epuizaţi. Din cauză că stă în genunchi aşa de mult timp, trupul oboseşte, iar ce este şi mai rău este faptul că mintea ajunge să fie aşa de obosită de rugăciunea continuă, încât nu se mai primeşte nicio înviorare spirituală, iar adunarea este pentru oameni mai rea decât o pierdere. Ei ajung obosiţi din punct de vedere mintal şi fizic, fără să fi obţinut nicio putere spirituală.

Adunările pentru predicare şi rugăciune nu trebuie să fie plictisitoare. Dacă este posibil, toţi să fie prezenţi la ora stabilită şi, dacă unii întârzie şi vin cu o jumătate de oră sau chiar cu cincisprezece minute după timpul stabilit, nu trebuie să fie aşteptaţi. Dacă sunt prezenţi numai doi, aceştia pot să ceară împlinirea făgăduinţei.

Dacă este posibil, adunarea trebuie să înceapă la ora stabilită, indiferent dacă sunt prezenţi puţini sau mulţi. Formalitatea şi rigiditatea rece trebuie să fie lăsate la o parte, iar toţi trebuie să îşi îndeplinească datoria cu promptitudine. La ocaziile obişnuite, timpul pentru rugăciune să nu dureze mai mult de zece minute. După ce a avut loc o schimbare de poziţie, iar o cântare sau un îndemn au îndepărtat monotonia, dacă vreunul simte nevoia de a se ruga, atunci să se roage.

Toţi trebuie să simtă ca fiind o datorie creştină să se roage scurt. Spune-I Domnului exact ce doreşti, fără să înconjori toată lumea. În rugăciunea particulară, toţi au privilegiul să se roage cât de lung doresc şi să fie cât de expliciţi le place. Ei se pot ruga pentru toate rudele şi pentru toţi prietenii lor. O adunare obişnuită pentru a ne închina lui Dumnezeu nu este locul pentru comunicarea tainelor inimii.

Care este scopul venirii noastre împreună? Oare este acela de a-L informa pe Dumnezeu sau de a-L învăţa, spunându-I în rugăciune tot ce ştim? Noi ne adunăm spre a ne zidi sufleteşte unul pe altul prin schimbul de idei şi simţăminte, spre a aduna putere, lumină şi curaj prin cunoaşterea speranţelor şi aspiraţiilor celorlalţi, iar prin rugăciunile noastre zeloase şi sincere, înălţate prin credinţă, primim reîmprospătare şi vigoare de la Izvorul tăriei noastre. Adunările acestea ar trebui să fie cele mai preţioase ocazii şi trebuie să fie făcute interesante pentru toţi aceia care au o înclinaţie spre lucrurile religioase.

Mă tem că unii nu aduc necazurile lor la Dumnezeu în rugăciune tainică, ci le păstrează pentru adunarea de rugăciune, iar acolo îşi fac rugăciunea pentru mai multe zile. Aceştia pot fi numiţi ucigaşi ai adunărilor de predicare şi rugăciune. Ei nu transmit nicio lumină, nu ajută pe nimeni. Rugăciunile lor reci, îngheţate şi lungi şi mărturiile căderilor lor aruncă o umbră. Toţi sunt bucuroşi când au terminat şi este aproape imposibil să îndepărtezi răceala şi întunecimea pe care le-au adus în adunare rugăciunile şi îndemnurile lor. Din lumina pe care am primit-o, adunările noastre trebuie să fie spirituale şi sociale, dar nu prea lungi. Rezerva, mândria, vanitatea şi teama de om trebuie să fie lăsate acasă. Micile neînţelegeri şi prejudecăţile nu trebuie să fie luate cu noi la aceste adunări. Ca într-o familie unită, simplitatea, blândeţea, încrederea şi iubirea trebuie să existe

în inima fraţilor şi surorilor care se adună împreună, pentru a fi reîmprospătaţi şi întăriţi, aducând lumina lor laolaltă. – Mărturii, vol. 2, p. 577-579.

Rugăciunile publice să fie rostite distinct şi clar. – Aceia care se roagă şi aceia care vorbesc trebuie să pronunţe cuvintele aşa cum se cuvine şi să vorbească în tonuri clare, distincte şi uniforme. Rugăciunea, dacă e făcută aşa cum se cuvine, este o putere spre bine. Ea este unul dintre mijloacele folosite de Domnul pentru a transmite oamenilor comorile preţioase ale adevărului. Totuşi rugăciunile nu sunt ce ar trebui să fie, din cauza vocilor defectuoase ale acelora care le rostesc. Satana se bucură când rugăciunile înălţate către Dumnezeu aproape nici nu se aud. Poporul lui Dumnezeu trebuie să înveţe să vorbească şi să se roage, aşa încât să reprezinte bine marile adevăruri pe care le posedă. Mărturiile prezentate şi rugăciunile ofe­rite să fie clare şi distincte. În felul acesta, Dumnezeu va fi slăvit. – Mărturii, vol. 6, p. 382.

Când vă rugaţi în public, să folosiţi un limbaj simplu. – Un limbaj bombastic nu este potrivit în rugăciune, indiferent dacă ea este rostită de la amvon, în cercul familiei sau în taină. Îndeosebi cel care se roagă în public ar trebui să folosească un limbaj simplu, aşa încât ceilalţi să înţeleagă ce se spune şi să fie de acord cu rugăciunea. Rugăciunea rostită din inimă şi cu credinţă este auzită în ceruri şi primeşte răspuns pe pământ. – Slujitorii Evangheliei, p. 177.

Rugăciunile noastre să fie ordonate. – Am văzut că Domnului nu Îi place o stare de confuzie şi că în rugăciune şi în cântare trebuie să fie ordine. Noi nu ar trebui să venim în casa lui Dumnezeu spre a ne ruga pentru familiile noastre, afară de cazul când un simţământ profund ne conduce să facem acest lucru, în timp ce Duhul lui Dumnezeu lucrează convingerea asupra lor. În general, locul potrivit unde ne putem ruga pentru familiile noastre este la altarul familial. Când cei care constituie subiectele rugăciunilor noastre sunt plecaţi, cămăruţa este locul cel mai potrivit pentru a-L ruga pe Dumnezeu pentru ei. Când suntem în casa Domnului, trebuie să ne rugăm pentru o binecuvântare potrivită pentru acel moment şi să ne aştep­tăm ca Dumnezeu să asculte şi să răspundă la rugăciuni. Acest fel de în­tâlniri vor fi interesante şi pline de viaţă. – Mărturii, vol. 1, p. 145, 146.

Să ne apropiem de Dumnezeu în rugăciune cu respect. – Unii cred că a se ruga lui Dumnezeu într-o manieră obişnuită, ca şi când ar vorbi cu un om, este un semn de umilinţă. Ei profanează Numele Său când rostesc în rugăciunile lor expresii cum ar fi „Dumnezeule Atotputernic” – cuvinte sfinte şi pline de fior, care nu ar trebui să iasă niciodată de pe buzele cuiva, fără un ton umilit şi fără un simţământ de respect şi veneraţie. – Slujitorii Evangheliei, p. 176.

Avem privilegiul de a îngenunchea în rugăciunea publică. – Atât în închinarea particulară, cât şi în închinarea publică, când Îi adresăm lui Dumnezeu cererile noastre, noi avem datoria de a ne pleca pe genunchi. Acest gest arată dependenţa noastră de Dumnezeu. – Selected Messages, cartea 2, p. 312.

În conformitate cu lumina care mi-a fost dată, lui Dumnezeu I-ar plăcea ca pastorii să îngenuncheze îndată ce urcă la amvon şi să ceară cu solemnitate ajutorul lui Dumnezeu. Ce impresie ar face faptul acesta? Oamenii ar fi cuprinşi de simţământul solemnităţii şi veneraţiei. Pastorul lor este în comuniune cu Dumnezeu şi se consacră Lui, înainte de a îndrăzni să stea în picioare în faţa oamenilor. Solemnitatea se aşterne asupra oamenilor, iar îngerii lui Dumnezeu sunt aduşi foarte aproape. Primul lucru pe care trebuie să-l facă pastorii când vin la amvon este acela de a-L căuta pe Dumnezeu, spunându-le astfel tuturor: „Dumnezeu este izvorul puterii mele.” – Mărturii, vol. 2, p. 612.

Când intră, pastorul trebuie să o aibă o expresie demnă şi solemnă. Îndată ce urcă la amvon, el trebuie să se plece în genunchi, în rugăciune tăcută, şi să ceară stăruitor ajutorul lui Dumnezeu. Ce impresie va face lucrul acesta? Oamenii ar fi cuprinşi de simţământul solemnităţii şi veneraţiei. Pastorul lor este în comuniune cu Dumnezeu şi se consacră Lui înainte de a îndrăzni să stea în picioa­re, în faţa oamenilor. Solemnitatea este asupra tuturor şi îngerii lui Dumnezeu sunt foarte aproape. De asemenea, toţi cei din adunare care se tem de Dumnezeu ar trebui să plece capul, uniţi într-o rugăciune tăcută împreună cu el, cerând lui Dumnezeu să binecuvânteze întâlnirea cu prezenţa Lui şi să dea putere adevărului Său vestit de buze omeneşti. Când adunarea este deschisă prin rugăciune, fiecare genunchi trebuie să se plece în prezenţa Celui Sfânt şi fiecare inimă ar trebui să se înalţe la Dumnezeu într-o devoţiune tăcută. Rugăciunile închinătorilor vor fi auzite şi prezentarea Cuvântului se va dovedi eficientă. Atitudinea lipsită de viaţă a închinătorilor din Casa lui Dumnezeu este unul dintre marile motive pentru care pastorul nu reuşeşte să facă mai mult bine. Melodia cântecului, revărsată din multe inimi în exprimări clare, este unul dintre instrumentele lui Dumnezeu în lucrarea de salvare a sufletelor. Toate serviciile trebuie să fie conduse cu solemnitate şi teamă sfântă, ca în prezenţa vizibilă a Domnului. – Mărturii, vol. 5, p. 492, 493.

Atât în închinarea publică, cât şi în cea particulară, atunci când aducem cererile noastre înaintea Domnului, noi avem privilegiul de a ne pleca pe genunchi. Domnul Isus, exemplul nostru, „a îngenuncheat şi S-a rugat” (Luca 22,41). Despre ucenicii Săi este scris că şi ei, de asemenea, „au îngenuncheat şi s-au rugat” (Fapte 9,40). Pavel declară: „Îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos”. Ezra a îngenuncheat mărturisind, înaintea lui Dumnezeu, păcatele lui Israel” (vezi Ezra 9,5). Daniel „de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui” (Daniel 6,10). – Profeţi şi regi, p. 48.

Rugăciunea publică este importantă, dar nu este suficientă. – Numai rugăciunea în familie sau în public nu este suficientă. Rugă­ciunea în taină este foarte importantă. În singurătate, sufletul este deschis înaintea ochiului cercetător al lui Dumnezeu şi fiecare motiv este cercetat îndeaproape. Rugăciune tainică! Ce preţioasă este! Sufletul comunicând cu Dumnezeu! Rugăciunea în taină trebuie să fie auzită numai de Dumnezeu, Acela care aude în taină. Nicio ureche curioasă nu trebuie să primească povara unor astfel de cereri. – Mărturii, vol. 2, p. 189, 190.