Rugăciunea pentru iertare primeşte întotdeauna răspuns imediat. – Când ne rugăm pentru binecuvântări pământeşti, răspunsul la rugăciune poate să întârzie sau este posibil ca Dumnezeu să ne dea altceva decât lucrurile pe care le cerem, dar nu aşa se întâmplă când cerem să fim eliberaţi de păcat. Dorinţa Lui este tocmai să ne curăţească de păcat, să facă din noi copii ai Lui şi să ne dea putere, pentru a trăi o viaţă sfântă. Hristos „S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl” (Galateni 1,4). Şi „îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut” (1 Ioan 5,14.15). „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1,9). – Hristos, Lumina lumii, p. 266.
Îndată ce un copil al lui Dumnezeu se apropie de tronul harului, el ajunge să fie clientul marelui Avocat. La cea dintâi rostire a părerii lui de rău şi a cererii lui de iertare, Hristos preia cazul lui ca fiind al Său, prezentând rugămintea înaintea Tatălui ca şi când ar fi cererea Sa. – Mărturii, vol. 6, p. 364.
Spuneţi-I lui Isus dorinţele voastre cu toată sinceritatea sufletului. Nu vi se cere să aveţi o conversaţie lungă cu Dumnezeu sau să-I ţineţi o predică, dar spuneţi-I cu inima plină de întristare pentru păcatele voastre astfel: „Scapă-mă, Doamne, sau voi pieri”. Pentru asemenea suflete există speranţă. Ele vor căuta, vor cere, vor bate şi vor găsi. Când Domnul Isus a ridicat povara păcatului care zdrobeşte sufletul vostru, veţi trăi experienţa binecuvântării păcii lui Hristos. – Our High Calling, p. 131.
Dacă, atunci când vedem păcătoşenia faptei noastre, cădem neajutoraţi înaintea crucii şi cerem iertare şi putere, rugăciunea noastră este auzită şi primeşte răspuns. Aceia care Îi adresează lui Dumnezeu cererile lor în Numele lui Hristos nu vor fi respinşi niciodată. Domnul spune: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi da afară”. „El va lua aminte la rugăciunea celui nevoiaş”. Ajutorul nostru vine de la Acela care ţine toate lucrurile în mâinile Sale. Pacea pe care ne-o trimite este asigurarea că El ne iubeşte.
Nimeni nu poate fi mai neajutorat şi totuşi mai invincibil ca omul care îşi simte nimicnicia şi se bazează întru totul pe meritele unui Mântuitor răstignit şi înviat. Dumnezeu va trimite toţi îngerii din cer pentru a-l ajuta pe acela care simte că, în loc să îşi îngăduie să fie biruit, depinde întru totul de Hristos. – Signs of the Times, 29 octombrie 1902.
Aceia care caută iertarea trebuie să aibă ei înşişi o atitudine iertătoare. – Când venim să cerem mila şi binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să avem un spirit iubitor şi iertător. Oare cum ne putem ruga: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, şi totuşi să nutrim un spirit neiertător? (Matei 6,12). Dacă ne aşteptăm ca rugăciunile noastre să fie ascultate, trebuie să-i iertăm pe alţii, în acelaşi fel şi în aceeaşi măsură în care sperăm să fim iertaţi noi. – Calea către Hristos, p. 97.
După ce a încheiat rugăciunea domnească, Isus a adăugat: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar, dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6,14.15). Cel care este neiertător închide însăşi calea prin care el însuşi poate primi mila lui Dumnezeu. Nu ar trebui să credem că, dacă aceia care ne-au prejudiciat nu îşi mărturisesc greşeala, noi suntem îndreptăţiţi să nu-i iertăm. Fără îndoială, partea lor este să-şi umilească inima prin pocăinţă şi mărturisire, dar noi trebuie să avem un spirit de milă şi înţelegere faţă de aceia care au greşit faţă de noi, indiferent dacă ei îşi mărturisesc greşelile sau nu le mărturisesc. – The Faith I Live By, p. 131.
În rugăciunea pe care Hristos i-a învăţat pe ucenicii Săi să o rostească era şi cererea: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Nu putem repeta această rugăciune din inimă şi, în acelaşi timp, să îndrăznim a fi neiertători, pentru că noi Îl rugăm pe Domnul să ne ierte greşelile făcute împotriva Lui, în acelaşi fel în care îi iertăm pe cei ce greşesc împotriva noastră. Însă puţini îşi dau seama de adevărata semnificaţie a acestei rugăciuni. Dacă ar înţelege profunzimea sensului ei, aceia care sunt neiertători nu ar îndrăzni să o repete şi să-I ceară lui Dumnezeu să Se poarte cu ei, aşa cum ei înşişi se poartă cu semenii lor muritori. – Mărturii, vol. 3, p. 95.
Când ne pregătim să venim înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, trebuie să ne cercetăm inima, ca să ştim ce fel de spirit ne motivează. Dacă nu îi iertăm pe aceia care au greşit împotriva noastră, rugăciunile noastre pentru iertare nu vor fi ascultate. „Şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Când ne apropiem de tronul harului, ca nişte păcătoşi, nu putem să exprimăm cererea aceasta, fără să-i iertăm în inima noastră pe aceia care ne-au adus un prejudiciu. Cu privire la cererea aceasta, Domnul Isus face următorul comentariu: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”. – Signs of the Times, 21 august, 1884.
Mărturisirea trebuie să fie specifică. – Mărturisirea adevărată are întotdeauna un caracter specific şi recunoaşte fiecare păcat în parte. Păcatele pot să fie de o asemenea natură, încât să fie aduse numai înaintea lui Dumnezeu, pot să fie greşeli care ar trebui să fie mărturisite înaintea persoanelor care au suferit prejudicii din cauza lor sau pot să aibă un caracter general şi atunci ar trebui să fie mărturisite în adunare. Totuşi toate mărturisirile trebuie să fie definite şi la subiect, recunoscând tocmai păcatele de care sunteţi vinovaţi. – Mărturii, vol. 5, p. 630.
Isus ascultă rugăciunea simplă pentru iertare. – Nu este esenţial ca toţi să fie în stare să precizeze cu certitudine când au fost iertate păcatele lor. Copiii să fie învăţaţi că greşelile lor trebuie să fie aduse la Isus încă din fragedă copilărie. Învăţaţi-i să-I ceară iertare zilnic pentru orice greşeală făcută şi spuneţi-le că Isus ascultă rugăciunea simplă a inimii pocăite şi că îi va ierta şi îi va primi, aşa cum i-a primit pe copiii care au fost aduşi la El când era pe pământ. – Îndrumarea copilului, p. 494, 495.
Prin urmare, copii, veniţi la Domnul Isus. Daţi-I lui Dumnezeu darul cel mai preţios pe care vă este cu putinţă să I-l oferiţi; daţi-I inima voastră. El vă vorbeşte spunând: „Fiul meu, fiica mea, dă-Mi inima ta! De vor fi păcatele voastre cum e purpura, Eu le voi face albe ca zăpada, pentru că vă voi curăţa cu sângele Meu. Vă voi face membri ai familiei Mele – copii ai Împăratului ceresc. Primiţi iertarea Mea, pacea Mea pe care v-o dau, fără reţinere. Eu vă voi îmbrăca în neprihănirea Mea – haina de nuntă – şi vă voi face să fiţi pregătiţi pentru ospăţul de nuntă al Mielului. Dacă veţi fi îmbrăcaţi în neprihănirea Mea, prin rugăciune, prin veghere, prin studiul atent al Cuvântului Meu, veţi fi în stare să atingeţi un standard înalt. Veţi înţelege adevărul, iar caracterul vostru va fi modelat de influenţa divină, pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu, şi anume să fiţi sfinţiţi”. – Comentariul Biblic AZŞ, vol. 3, p. 1162.
Este foarte important să ne rugăm, ca să primim putere de sus pentru a vedea ispitele vrăjmaşului şi pentru a ne împotrivi lor, totuşi Satana caută mereu să-i împiedice pe oameni să se roage, umplându-le timpul cu afaceri ori plăceri sau ducându-i într-o asemenea nelegiuire, încât să nu mai aibă nicio dorinţă de a se ruga. Domnul Isus a deschis cerul pentru toţi aceia care vor să vină la El şi îi invită pe copii şi pe tineri să vină. El a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a lor este Împărăţia lui Dumnezeu”. Isus vrea ca toţi copiii şi tinerii să vină la El cu aceeaşi încredere cu care merg la părinţii lor. Aşa cum copilul îi cere mamei sau tatălui lui pâine când îi este foame, tot aşa, Domnul doreşte ca voi să-I cereţi lucrurile de care aveţi nevoie. Dacă păcatele voastre vă apasă greu inima, trebuie să veniţi la Dumnezeu şi să spuneţi: „În Numele lui Hristos, iartă păcatele mele”. Fiecare rugăciune sinceră va fi auzită în cer şi fiecare cerere stăruitoare după har şi putere va primi răspuns. – The Youth’s Instructor, 7 iulie 1892.
Rugăciunea pentru iertare trebuie să se dovedească a fi sinceră. „Nu mă lepăda de la Faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt”. Pocăinţa, la fel ca iertarea, este un dar al lui Dumnezeu prin Hristos. Noi suntem convinşi de păcat şi simţim nevoia de a fi iertaţi numai prin influenţa Duhului Sfânt. Numai aceia care se pocăiesc sunt iertaţi, dar harul Domnului este acela care face inima să se pocăiască. El este obişnuit cu slăbiciunile şi neputinţele noastre, de aceea, ne va ajuta. El va auzi rugăciunea credinţei, dar sinceritatea rugăciunii poate să fie dovedită numai prin eforturile noastre de a ne aduce în armonie cu marele standard moral prin care va fi pus la încercare caracterul fiecărui om. Trebuie să ne deschidem inima faţă de influenţa Duhului şi să trăim experienţa puterii transformatoare. – Review and Herald, 24 iunie 1884.
„Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide”. Oare de ce nu Îl credem pe Dumnezeu pe cuvânt? A cere şi a primi sunt două fapte strâns legate unul de altul. Dacă veţi cere cu credinţă lucrurile pe care Dumnezeu le-a făgăduit, le veţi primi. Cereţi-I lui Isus lucrurile de care aveţi nevoie. Cereţi-I iertare pentru păcate, iar, când veţi cere cu credinţă, inima voastră va fi sensibilizată şi îi veţi ierta pe aceia care v-au făcut rău, apoi cererile voastre se vor înălţa la Dumnezeu pline de frumuseţea iubirii. Împreună cu rugăciunea, vine vegherea şi fiecare gând, cuvânt şi faptă vor fi în armonie cu cererile voastre stăruitoare pentru schimbarea vieţii. Rugăciunea credinţei va aduce rezultate corespunzătoare. Totuşi simplele cuvinte rostite de formă, fără o sinceritate stăruitoare şi o dorinţă fierbinte de a primi ajutor, fără nicio aşteptare a celor cerute, nu vor avea nicio valoare. Aceia care vin la Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că îi răsplăteşte pe aceia care Îl caută cu toată silinţa. – Review and Herald, 28 martie 1912.