Cineva a spus: „Teama, îngrijorarea și neliniștea alcătuiesc cea mai dăunătoare trinitate a răului.” Isus a profețit că, în zilele din urmă, frica va cuprinde inimile oamenilor, ca semn al revenirii Lui. Întrebați fiind despre semnul sfârșitului, El a răspuns: „Vor fi semne în soare, în lună și în stele. Și pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor; oamenii își vor da sufletul de groază, în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere și slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie” (Luca 21:25-28).
Nu este nimic mai distrugător decât teama care persistă, capabilă să paralizeze ființa. Psalmistul scrie: „Nu te neliniști – aceasta nu duce decât la rău” (Psalmii 37:8). Isus spune că viața este uneori „sufocată de îngrijorări” (Luca 8:14). Frica este recunoscută azi ca una dintre cauzele principale ale bolilor. „Cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste” (1 Ioan 4:18). Dar în Dumnezeu găsim scăpare: „Eu am căutat pe Domnul și mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele” (Psalmii 34:4).
Există însă și o teamă sănătoasă, care produce zel, ambiție și energie. Teama de boală și moarte a stimulat progresul medicinei. Teama de ignoranță motivează studiul. Teama de sărăcie îi împinge pe oameni la muncă. Teama de război a născut eforturi nobile pentru pace.
Mai presus de toate, există teama respectuoasă și reverența față de Dumnezeu, teama care duce la mântuire. „Începutul înțelepciunii este frica de Domnul; și știința sfinților este priceperea” (Proverbele 9:10). Aceasta nu are legătură cu spaima sau teroarea. Psalmistul spune: „Dumnezeu este înfricoșat în adunarea cea mare a sfinților și de temut pentru toți cei ce stau în jurul Lui” (Psalmii 89:7). Suntem sfătuiți „să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică” (Evrei 12:28).
Înțeleptul Solomon conchide: „Să ascultăm dar încheierea tuturor învățăturilor: Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12:13,14). Solia îngerului din Apocalipsa 14:6,7 cheamă: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!”
Același Dumnezeu care spune: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41:10), ne cheamă și să ne temem de El. Nu este nicio contradicție. Creștinul este calm, știind că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). În același timp, se teme de Dumnezeu și cinstește Numele Lui, condus de o teamă evlavioasă care aduce ascultare. Pentru el, planul de mântuire este „taina evlaviei”. Gândiți-vă la un alpinist care escaladează un munte periculos. O doză sănătoasă de teamă îl face să fie atent, să-și verifice echipamentul, să nu facă mișcări pripite. Fără această teamă, ar fi nesăbuit și și-ar risca viața. La fel, teama de Dumnezeu nu ne paralizează, ci ne face prudenți, atenți la voia Lui și la pericolele spirituale.
Este ca și cum ai traversa o stradă aglomerată: o teamă sănătoasă te face să privești în stânga și în dreapta, să aștepți culoarea verde, să fii atent. Fără această teamă, ai traversa fără să te uiți, riscând să fii călcat. „Frica de Domnul" este acest mecanism de protecție spiritual ce ne ferește de păcat și de consecințele lui dezastruoase.
Pe de altă parte, teama care paralizează, care ne împiedică să trăim și să ne bucurăm de viață, nu vine de la Dumnezeu. „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință" (2 Timotei 1:7). Distincția este clară: teama reverențioasă față de Dumnezeu eliberează, în timp ce teama lumească înrobește.
Ți-a plăcut? Distribuie acest paradox