„Cine își va păstra viața o va pierde; și cine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga” (Matei 10:39). Aceasta este o altă afirmație paradoxală a lui Isus, repetată în mai multe rânduri (Matei 16:24-26; Marcu 8:35; Luca 9:24). Ea pune față în față câștigul și pierderea, sufletul și lumea.
„Aduceți-vă aminte de nevasta lui Lot. Oricine va căuta să-și scape viața o va pierde; și oricine o va pierde o va găsi” (Luca 17:22,23). În Ioan 12:25 găsim: „Cine își iubește viața o va pierde; și cine își urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viața veșnică.”
„Viața” este aici echivalentă cu „eul”. Este paradoxal să te îmbogățești dăruind și să câștigi pierzând, dar acest principiu se vede în natură. Grăuntele de grâu trebuie să moară pentru a aduce rod. „Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod” (Ioan 12:24). In natura, dezintegrarea este necesară reproducerii. „Aruncă-ți pâinea pe ape, și, după multă vreme, o vei găsi iarăși” (Eclesiastul 11:1).
Același principiu se aplică spiritual: firea inferioară trebuie sacrificată pentru cea superioară. Cei care refuză să renunțe la una pentru a o avea pe cealaltă le pierd pe amândouă. Isus Și-a păstrat viața dându-Se morții. Pavel spune că a fost răstignit împreună cu Hristos și că Hristos trăiește în el (Galateni 2:20; 6:14).
Versetul nostru se aplică martirajului, dar și jertfei de zi cu zi. Pasajul din 2 Timotei 2:11,12, probabil un imn creștin timpuriu, spune: „Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom și trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El Se va lepăda de noi.”
Sacrificiul înseamnă a schimba ceva valoros cu ceva mai valoros. Tot ce i se cere unui creștin să sacrifice este puțin față de ce primește. Isus întreabă: „Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?” (Matei 16:26). Alexandru cel Mare a plâns că nu mai sunt lumi de cucerit. Un astfel de egoism pierde totul. Doar creștinii adevărați pot cuceri lumea, „pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră” (1 Ioan 5:4,5).
Nebunul bogat a strâns pentru sine, dar chiar în noaptea aceea sufletul i-a fost cerut. A pierdut totul și speranța veșniciei. El ilustrează perfect cuvintele lui Isus: „Cine își iubește viața o va pierde; și cine își urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viața veșnică. Gândiți-vă la un pepene galben. Pentru a-i savura dulceața, trebuie să-l deschizi, să-i rupi coaja – practic, să-l „distrugi" ca formă. Dar tocmai această „pierdere" a formei exterioare este cea care permite accesul la comoara din interior. Așa este și cu viața noastră: trebuie să fim „despicați" de regret, de suferință, de provocări, pentru ca dulceața harului să se poată revărsa.
O altă ilustrație: un dansator care se antrenează ore întregi, zi după zi, își „pierde" timpul și energia. Dar prin această „pierdere" aparentă, el câștigă măiestria unei mișcări perfecte, capabilă să emoționeze o sală întreagă. La fel, renunțarea la propria voie, la confort și la ambițiile egoiste nu este o pierdere reală, ci investiția necesară pentru a dansa în ritmul lui Dumnezeu.
Când Isus spune că grăuntele de grâu trebuie să moară pentru a aduce rod, El descrie o lege universală. Un sculptor spunea că, pentru a elibera îngerul din marmură, trebuie să îndepărteze tot ce nu este înger. La fel, pentru ca Hristos să fie format în noi, trebuie să lăsăm ca dalta Duhului Sfânt să îndepărteze tot ce este vechi și păcătos. Doar printr-o astfel de pierdere putem fi cu adevărat câștigați pentru veșnicie.
Ți-a plăcut? Distribuie acest paradox