Cuvintele lui Isus din Marcu 10:42-45 contrazic principiile lumii: „Isus i-a chemat la El și le-a zis: «Știți că cei priviți drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, și mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți!»”
În Evanghelie, conducătorul slujește, iar slujitorul conduce. „Căci oricine se înalță va fi smerit; și cine se smerește va fi înălțat.” Lucifer a vrut să se înalțe până la tronul lui Dumnezeu și a fost aruncat jos. Hristos S-a smerit până la moarte pe cruce și a fost înălțat mai presus de orice nume (Filipeni 2:5-11).
Contextul acestor cuvinte este o ceartă între ucenici: cine va fi cel mai mare? Iacov și Ioan ceruseră locurile de cinste. Isus a chemat un copil și l-a pus în mijlocul lor: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 18:3).
Lupta pentru întâietate i-a urmărit pe ucenici până în camera de sus, la Cina cea de Taină. Niciunul nu voia să spele picioarele celorlalți, considerându-se prea important. Atunci Isus, Învățătorul și Domnul, a luat ștergarul și a spălat picioarele tuturor, dându-le pildă de smerenie.
După Cincizecime, ucenicii învățaseră lecția. Petru îi sfătuiește pe păstori să nu stăpânească peste turmă, ci să fie pilde (1 Petru 5:3). Iacov și Ioan au băut din paharul suferinței: Iacov a murit de sabie, Ioan a fost izolat pe Patmos. Toți apostolii au suferit.
În Împărăția slavei, numai cei care au slujit pe pământ vor fi înălțați. Gândiți-vă la un lift care urcă. Pentru a ajunge la etajul superior, el trebuie să se înalțe. Dar pentru a coborî la subsol, trebuie să se plece. Împărăția cerurilor funcționează invers: pentru a urca, trebuie să te pleci. Smerenia este liftul spiritual care ne înalță la cele mai înalte poziții în Împărăție.
Un copil care își ajută părintele la curățenie nu face o muncă „inferioară". El învață, slujește, crește. Isus, spălând picioarele ucenicilor, a făcut cea mai umilă treabă a casei. Și totuși, în acel moment, El era mai măreț ca niciodată. „Căci oricine se înalță va fi smerit; și cine se smerește va fi înălțat" (Luca 14:11).
În lume, oamenii se calcă în picioare ca să ajungă sus. În Împărăția lui Dumnezeu, oamenii se pleacă pentru a-i ridica pe alții. Aceasta este revoluția pe care Hristos a adus-o pe pământ. El nu a venit ca un rege pământesc înconjurat de slujitori, ci ca un Slujitor, înconjurat de prieteni. Cine vrea să fie cel mai mare să fie slujitorul tuturor. Aceasta este regalitatea creștină – nu o coroană de aur, ci un ștergar de slujire.
Ți-a plăcut? Distribuie acest paradox