Domnul l-a ales pe Avraam pentru a aduce la îndeplinire voinţa Sa. El a fost îndrumat să-şi părăsească poporul idolatru şi să se despartă de cei din neamul său. Domnul i S-a descoperit lui Avraam în tinereţe şi l-a ferit de idolatrie. El a plănuit să facă din Avraam un exemplu de credinţă şi consacrare adevărată pentru cei din poporul Său, care urmau să trăiască mai târziu pe pământ. Caracterul lui s-a evidenţiat prin integritate, generozitate şi ospitalitate. El impunea respect, asemenea unui prinţ puternic. Dragostea şi veneraţia lui faţă de Dumnezeu, precum şi ascultarea strictă în îndeplinirea voinţei Sale l-au făcut să câştige respectul slujitorilor şi al vecinilor lui. Exemplul lui bun şi comportamentul său neprihănit, asociate cu învăţăturile conştiincioase pe care le-a dat slujitorilor săi şi tuturor celor din casa lui i-au determinat pe toţi să se teamă de Dumnezeul lui Avraam, să-L iubească şi să-L venereze.
Domnul i S-a arătat lui Avraam şi i-a făgăduit că urmaşii lui vor fi atât de numeroşi ca stelele cerului. De asemenea, printr-un întuneric mare care a venit asupra lui – un simbol al groazei –, i-a descoperit robia îndelungată a urmaşilor lui în ţara Egiptului.
La început, Dumnezeu i-a dat lui Adam o singură soţie, arătând în felul acesta care era orânduirea Sa. El nu a plănuit niciodată ca bărbatul să aibă mai multe soţii. Lameh a fost primul care [75, 76] s-a îndepărtat de orânduiala lăsată de Dumnezeu în privinţa aceasta. El a avut două soţii, fapt care a creat neînţelegeri în familia lui. Invidia şi gelozia ambelor soţii l-au făcut pe Lameh să fie nefericit. Când oamenii au început să se înmulţească pe faţa pământului, li s-au născut fiice, iar bărbaţii au luat de soţii pe toate pe care le-au vrut. Acesta a fost unul dintre marile păcate ale locuitorilor din vechea lume, care au adus mânia lui Dumnezeu asupra lor. Obiceiul acesta a fost practicat după potop şi a ajuns să fie atât de răspândit încât chiar şi cei neprihăniţi au căzut în practicarea poligamiei. Totuşi ea nu a fost mai puţin păcătoasă, pentru că ei au ajuns decăzuţi şi s-au îndepărtat de ceea ce orânduise Dumnezeu în domeniul acesta.
Domnul i-a spus lui Noe şi familiei lui, care fusese salvată în corabie: „Căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni” (Geneza 7,1). Noe a avut o singură soţie, iar disciplina din familia lor unită a fost binecuvântată de Dumnezeu. Pentru că au fost neprihăniţi, fiii lui Noe au fost salvaţi în corabie împreună cu tatăl lor cel neprihănit. Dumnezeu nu a aprobat poligamia nici măcar într-o singură ocazie. Ea este contrară voinţei Sale. El a ştiut că practica aceasta va nimici fericirea omului. Pacea lui Avraam a fost tulburată mult de căsătoria nefericită cu Agar.
Şovăirea în faţa făgăduinţelor lui Dumnezeu
După ce Avraam s-a despărţit de Lot, Domnul i-a zis: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi ţi-o dau ţie şi seminţei tale în veac. Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată.” „Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: ’Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi [77] răsplata ta cea foarte mare’… Şi Avram a zis: ’Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.’”
Pentru că nu avea niciun fiu, Avraam a crezut la început că slujitorul lui de încredere, Eliezer, va ajunge să fie fiul lui prin adopţie şi moştenitorul. Totuşi Dumnezeu i-a spus lui Avraam că nu slujitorul lui va fi fiul şi moştenitorul lui, ci el va avea cu adevărat un fiu. „Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: ’Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.’ Şi i-a zis: ’Aşa va fi sămânţa ta.’”
Dacă Avraam şi Sara ar fi aşteptat plini de încredere împlinirea făgăduinţei de a avea un fiu, ar fi putut să fie evitată multă nefericire. Ei credeau că va fi exact aşa cum făgăduise Dumnezeu, dar nu puteau să creadă că Sara, la vârsta ei înaintată, va avea un fiu. Sara a sugerat un plan prin care ea credea că făgăduinţa lui Dumnezeu putea să fie împlinită. Ea l-a îndemnat pe Avraam să o ia de soţie pe Agar. În privinţa aceasta, amândoi erau lipsiţi de credinţă şi de încrederea deplină în puterea lui Dumnezeu. Prin faptul că a ascultat de Sara şi a luat-o de soţie pe Agar, Avraam a dat greş în a rezista încercării credinţei lui în puterea nelimitată a lui Dumnezeu şi a adus multă nefericire asupra lui şi asupra Sarei. Domnul a intenţionat să pună la încercare statornicia încrederii lui Avraam în făgăduinţele pe care i le făcuse.
Aroganţa lui Agar
Agar s-a îngâmfat şi s-a purtat arogant cu Sara. Ea s-a flatat cu gândul că va fi mama unei naţiuni mari, pe care Dumnezeu făgăduise să o aducă la existenţă din Avraam. Avraam a fost nevoit să asculte nemulţumirile Sarei cu privire la [78] comportamentul lui Agar, acuzându-l că greşise în privinţa aceasta. Avraam a fost îndurerat şi i-a spus Sarei că Agar este slujitoarea sa şi că poate să-şi exercite stăpânirea asupra ei, dar a refuzat să o alunge, pentru că ea urma să fie mama copilului său, prin care credea că se va împlini făgăduinţa. El i-a amintit Sarei că nu ar fi luat-o de soţie pe Agar dacă ea nu ar fi cerut în mod special lucrul acesta.
Avraam a fost, de asemenea, nevoit să asculte nemulţumirile lui Agar cu privire la abuzul suferit din partea Sarei. Avraam se afla în încurcătură. Dacă ar fi căutat să rezolve nemulţumirile lui Agar, ar fi sporit gelozia şi nefericirea Sarei, prima lui soţie mult iubită. Agar a fugit de Sara. Un înger al lui Dumnezeu a întâmpinat-o, a consolat-o, dar, de asemenea, a mustrat-o pentru comportamentul ei arogant şi i-a poruncit să se întoarcă la stăpâna ei şi să i se supună.
După naşterea lui Ismael, Domnul i s-a arătat din nou lui Avraam şi i-a zis: „Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic.” Din nou, prin îngerul Său, Domnul i-a repetat făgăduinţa că îi va da Sarei un fiu şi că ea va fi mama multor neamuri. Avraam încă nu a înţeles făgăduinţa lui Dumnezeu. Gândurile lui s-au îndreptat imediat spre Ismael, ca şi cum prin el vor veni neamurile făgăduite, şi, în dragostea faţă de fiul lui, a exclamat: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!”
Făgăduinţa i-a fost repetată lui Avraam cu o claritate şi mai mare: „Cu adevărat, nevastă-ta Sara îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el.” Îngerii au fost trimişi pentru a doua oară la Avraam, când se aflau în călătoria spre Sodoma, pe care urmau să o nimicească, [79] şi au repetat cu mai mare claritate făgăduinţa că Sara va avea un fiu.
Fiul făgăduit
După naşterea lui Isaac, bucuria cea mare manifestată de Avraam şi Sara a făcut-o pe Agar să fie foarte geloasă. Ismael fusese învăţat de mama lui că el urma să fie binecuvântat într-un mod deosebit de Dumnezeu şi, ca fiu al lui Avraam, avea să fie moştenitorul tuturor lucrurilor făgăduite. Ismael a împărtăşit simţămintele mamei lui şi a fost supărat din cauza bucuriei manifestate la naşterea lui Isaac. El
l-a dispreţuit pe Isaac, deoarece credea că va fi preferat în defavoarea lui. Sara a văzut atitudinea manifestată de Ismael faţă de fiul ei Isaac şi a fost foarte afectată. Ea i-a descris lui Avraam comportamentul lipsit de respect al lui Ismael faţă de ea şi faţă de fiul ei Isaac şi i-a spus: „Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.”
Avraam a fost foarte tulburat. Ismael era fiul lui şi îl iubea. Cum putea el să-l alunge? În situaţia aceasta dificilă, el s-a rugat lui Dumnezeu, pentru că nu ştia ce să facă. Domnul i-a spus lui Avraam, prin îngerii Săi, să asculte sfatul soţiei lui, Sara, şi să nu lase ca dragostea faţă de Ismael, fiul lui, sau faţă de Agar să-l împiedice să se conformeze dorinţelor ei, pentru că aceasta era singura cale prin care putea să restabilească armonia şi fericirea din familia lui. Îngerul i-a făcut o făgăduinţă mângâietoare lui Avraam, spunându-i că, deşi va fi despărţit de casa tatălui său, Ismael nu va muri şi nici nu va fi părăsit de Dumnezeu, ci va fi ocrotit, pentru că era fiul lui Avraam. De asemenea, Dumnezeu i-a făgăduit că va face din Ismael o naţiune mare. [80]
Avraam a avut o atitudine nobilă şi binevoitoare, care s-a manifestat când a mijlocit atât de stăruitor pentru oamenii din Sodoma. Spiritul lui puternic a suferit mult. El a fost doborât de întristare, iar simţămintele lui părinteşti au fost mişcate adânc atunci când i-a alungat pe Agar şi pe Ismael pentru a fi nişte străini rătăcitori într-o ţară străină.
Dacă Dumnezeu ar fi aprobat poligamia, nu l-ar fi îndrumat pe Avraam să-i alunge pe Agar şi pe fiul ei. Prin faptul acesta, El îi învaţă pe toţi că drepturile şi fericirea din căsătorie trebuie să fie respectate şi păzite, chiar şi cu preţul unui mare sacrificiu. Sara a fost prima şi singura soţie adevărată a lui Avraam. Ca soţie şi mamă, ea era îndreptăţită să beneficieze de drepturi pe care nicio altă persoană nu putea să le aibă în familie. Ea şi-a respectat soţul, numindu-l „Domnul meu”, dar a fost geloasă, temându-se ca nu cumva sentimentele lui să fie împărţite cu Agar. Dumnezeu nu a mustrat-o pe Sara pentru calea pe care a urmat-o. Avraam a fost mustrat de îngeri pentru că nu a avut încredere în puterea lui Dumnezeu, fapt care l-a determinat să o ia de soţie pe Agar şi să creadă că făgăduinţa va fi împlinită prin ea.
Încercarea supremă a credinţei
Din nou, Domnul a considerat că este potrivit să verifice credinţa lui Avraam prin încercarea cea mai îngrozitoare. Dacă ar fi rezistat
primei încercări şi ar fi aşteptat cu răbdare ca făgăduinţa să fie împlinită prin Sara şi dacă nu ar fi luat-o de soţie pe Agar, el nu ar fi fost supus la încercarea cea mai grea la care a fost supus vreodată un om. Domnul i-a poruncit lui Avraam: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere-de-tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.”
Avraam nu a manifestat necredinţă faţă de Dumnezeu şi nici nu a ezitat, ci, [81] dimineaţa devreme, i-a luat pe doi dintre slujitorii lui şi pe Isaac, fiul lui, a luat lemne pentru arderea-de-tot şi a plecat spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu. El nu i-a descoperit Sarei scopul adevărat al călătoriei lui, deoarece ştia că dragostea ei faţă de Isaac ar fi determinat-o să îşi piardă încrederea în Dumnezeu şi să-l reţină pe fiul ei. Avraam nu a îngăduit ca simţămintele părinteşti să-l domine şi să-l determine să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Porunca lui Dumnezeu a fost gândită în aşa fel încât să-l tulbure până în adâncul sufletului: „Ia pe fiul tău.” Apoi, ca şi cum ar fi vrut să-i încerce inima şi mai adânc, a adăugat: „Ia pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti”, adică pe singurul fiu al făgăduinţei, „şi adu-l ca ardere-de-tot”.
Tatăl şi fiul au călătorit trei zile, şi Avraam a avut timp suficient să se gândească şi să pună la îndoială cerinţa lui Dumnezeu, dacă ar fi fost înclinat să se îndoiască. Totuşi el nu a manifestat neîncredere în Dumnezeu. El nu s-a gândit că făgăduinţa se va împlini prin Ismael, deoarece Dumnezeu i-a spus cu claritate că făgăduinţa se va împlini prin Isaac.
Avraam a crezut că Isaac era fiul făgăduinţei. El a crezut, de asemenea, că Dumnezeu voia exact ce îi spusese, când i-a poruncit să-l aducă jertfă ca ardere-de-tot. El nu a ezitat să se bazeze pe făgăduinţa lui Dumnezeu, dar a crezut că Dumnezeu, care, în providenţa Sa, îi dăduse Sarei la vârstă înaintată un fiu şi care îi ceruse să-i ia viaţa fiului său, putea şi să-i dea viaţa înapoi, putea să-l învie pe Isaac.
Avraam i-a lăsat pe slujitorii lui în urmă şi a propus să meargă numai împreună cu fiul său pentru a se închina la o anumită distanţă de ei. El nu a dorit ca slujitorii lui să-i însoţească, căci s-a gândit că dragostea lor pentru Isaac ar fi putut să-i determine să-l împiedice să aducă la îndeplinire lucrul pe care i-l poruncise Dumnezeu. El a luat lemnele din mâinile slujitorilor şi le-a pus pe umerii fiului său. De asemenea, a luat focul şi cuţitul. Era pregătit [82] să execute misiunea îngrozitoare pe care i-o încredinţase Dumnezeu. Tatăl şi fiul au plecat împreună.
„Atunci, Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: ’Tată!’ ’Ce este, fiule?’ i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: ’Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?’ ’Fiule’, a răspuns Avraam, ’Dumnezeu Însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot.’ Şi au mers amândoi împreună înainte.” Cât de hotărât a continuat drumul alături de fiul său acel tată neînduplecat, iubitor şi suferind! Când a ajuns în locul pe care i-l arătase Dumnezeu, Avraam a construit un altar şi a pus lemnele în ordine, gata pentru jertfă. Apoi, i-a vorbit lui Isaac despre porunca lui Dumnezeu de a-l jertfi ca ardere-de-tot. El i-a repetat făgăduinţa pe care Dumnezeu i-a făcut-o de câteva ori, şi anume că, prin Isaac, va ajunge un popor mare şi că, prin împlinirea poruncii lui Dumnezeu de a-l jertfi, Dumnezeu îşi va îndeplini făgăduinţa, pentru că El era în stare să-l învie.
Solia Îngerului
Isaac a crezut în Dumnezeu. Tatăl lui îl învăţase ascultarea necondiţionată, iar el Îl iubea şi Îl venera pe Dumnezeul tatălui său. El ar fi putut să se opună tatălui său, dacă ar fi ales să facă aşa. Totuşi, după ce l-a îmbrăţişat cu dragoste pe tatăl lui, s-a lăsat să fie legat şi pus pe altar. Când mâna tatălui s-a ridicat pentru a-l înjunghia pe fiul său, un înger al lui Dumnezeu, care observase credincioşia lui Avraam pe drumul spre Moria, l-a strigat din cer şi i-a zis: „’Avraame! Avraame!’ ’Iată-mă!’ a răspuns el. Îngerul a zis: ’Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.’” [83] „Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec, încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere-de-tot în locul fiului său.”
Acum, Avraam suportase încercarea pe deplin şi cu nobleţe, iar prin credincioşia lui şi-a răscumpărat lipsa de încredere deplină în Dumnezeu, care îl determinase să o ia pe Agar de soţie. După manifestarea încrederii lui Avraam, Dumnezeu Şi-a înnoit făgăduinţa faţă de el. „Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam şi a zis: ’Pe Mine Însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!’” [84]