Atenţia mi-a fost îndreptată din nou spre pământ. Cei nelegiuiţi fuseseră nimiciţi, iar trupurile lor moarte zăceau la suprafaţă. Mânia lui Dumnezeu în cele şapte plăgi finale venise asupra locuitorilor pământului, făcându-i să-şi muşte limba de durere şi să-L blesteme pe Dumnezeu. Păstorii falşi fuseseră ţinta specială a mâniei lui Iehova. Ochii le fuseseră mistuiţi în orbite şi limba le pierise, în timp ce stăteau în picioare. După ce sfinţii fuseseră eliberaţi de Dumnezeu, cei nelegiuiţi s-au întors cu furie unul împotriva altuia. Pământul părea să fie inundat de sânge, iar trupurile moarte se aflau pretutindeni de la un capăt la altul.
Pământul părea ca o pustie. Oraşele şi satele, zguduite de cutremur, zăceau în ruină. Munţii fuseseră mutaţi din locurile lor, lăsând în urmă caverne uriaşe. Stâncile furioase aruncate afară de mare şi cele desprinse de pe pământ erau împrăştiate pretutindeni pe suprafaţa lui. Copaci mari fuseseră dezrădăcinaţi şi erau risipiţi pe pământ. Acesta urma să fie căminul lui Satana şi al îngerilor răi timp de o mie de ani. Aici va fi închis pentru a rătăci încoace şi încolo pe suprafaţa distrusă a pământului şi pentru a vedea efectele răzvrătirii lui împotriva Legii lui Dumnezeu. Timp de o mie de ani, el va culege roadele blestemului pe care l-a determinat. [415, 416]
Pentru că va fi închis pe pământ, el nu va avea privilegiul de a merge pe alte planete să-i ispitească şi să-i deranjeze pe cei care nu au căzut. În timpul acesta, Satana suferă enorm. Încă de la cădere, el şi-a exercitat continuu trăsăturile rele. Totuşi atunci va fi lipsit de putere şi lăsat să reflecteze asupra rolului pe care l-a avut încă de la căderea lui şi să aştepte plin de cutremur şi groază viitorul înspăimântător, când va trebui să sufere pentru tot răul pe care l-a făcut şi să fie pedepsit pentru toate păcatele pe care le-a cauzat.
Am auzit strigătele de triumf ale îngerilor şi ale sfinţilor răscumpăraţi, care sunau ca zece mii de instrumente muzicale, pentru că nu vor mai fi supăraţi şi ispitiţi de Satana şi pentru că locuitorii altor lumi erau eliberaţi de prezenţa şi ispitele lui.
Apoi, am văzut nişte scaune de domnie, iar Domnul Isus şi sfinţii răscumpăraţi stăteau pe ele, iar sfinţii domneau ca împăraţi şi preoţi ai lui Dumnezeu. Domnul Hristos, împreună cu poporul Său, îi judeca pe nelegiuiţii cei morţi, comparând faptele lor cu Cartea Legii, Cuvântul lui Dumnezeu, şi hotărând cu privire la fiecare caz în conformitate cu păcatele făcute în viaţă. Apoi, le-a măsurat celor nelegiuiţi partea pe care trebuiau să o sufere, după faptele lor, iar aceasta a fost scrisă în dreptul numelor lor din Cartea Morţilor. Domnul Isus şi sfinţii i-au judecat pe Satana şi slujitorii lor. Pedeapsa lui Satana urma să fie mult mai mare decât pedeapsa acelora pe care îi înşelase. Suferinţa lui urma să o depăşească pe a lor într-o asemenea măsură încât nu suportă comparaţie. După ce toţi aceia pe care îi înşelase au pierit, Satana încă urma să trăiască şi să sufere mult mai mult.
Când judecata morţilor nelegiuiţi s-a încheiat, la sfârşitul celor o mie de ani, Domnul Isus [417] a părăsit cetatea, iar sfinţii şi un alai al oştirii îngereşti L-au urmat. Isus a coborât pe un munte mare, care, îndată ce a fost atins de picioarele Sale, s-a împrăştiat în toate direcţiile, iar în locul lui s-a aşternut o câmpie. Apoi, am privit în sus şi am văzut cetatea cea mare şi frumoasă, cu douăsprezece temelii şi douăsprezece porţi, câte trei pe fiecare latură, iar un înger se afla la fiecare poartă. Noi am strigat: „Cetatea! Marea cetate coboară de la Dumnezeu din ceruri!” Aceasta a coborât cu toată splendoarea şi slava orbitoare şi s-a aşezat pe câmpia cea mare pe care Domnul Isus o pregătise pentru ea.