„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”
Romani 12:2
Drama nefericitei suverane a Austriei începe în ziua de 18 august 1853 când, principesa Elisabeta de Wittelsbach (Bavaria), la vârsta de 15 ani, este cerută pe neaşteptate în căsătorie de tânărul împărat Franz Josef (23 de ani), care resimţise o dragoste fulgerătoare pentru această încântătoare verişoară.
Fire independentă, sălbatică, nesociabilă, tânăra prinţesă, devenită împărăteasă a Austro-Ungariei, are de luptat cu rigiditatea etichetei de la curte şi mai ales cu asprimea, setea de dominaţie şi umilinţele la care o supune soacra sa, arhiducesa Sofia, al cărei fiu tremură încă în faţa ei (fapt care o va înstrăina treptat de soţul ei).
Anii nu fac decât să adâncească prăpastia dintre ea şi bărbatul ei, rob al tradiţiilor şi al unei politici inflexibile de dominaţie asupra atâtor popoare care alcătuiau acel stat multinaţional care era imperiul austro-ungar. Duşmană a convenienţelor, ostilă instituţiei mariajului şi chiar sistemului monarhic, atrasă de idealurile de libertate şi democraţie, împărăteasa nu scapă niciun prilej de a combate politica soţului ei şi de a ajuta chiar, în ascuns, pe dizidenţii maghiari.
Cu moralul zdruncinat de moartea fiului ei Rudolf, ea rătăceşte pretutindeni fără a-şi afla liniştea. În Elveţia, în timp ce se îmbarca pe un vaporaş spre a străbate lacul Lehmann, este asasinată de către un anarhist italian, la 15 septembrie 1898.
Figura luminoasă, dar tragică, a rătăcitoarei împărătese Elisabeta „Sissy” pentru familie şi prieteni a fost evocată în numeroase cărţi biografice şi filme, dar puţine dintre ele au reuşit să descrie adevărata dramă a acestei firi singuratice, profund romantice, ostilă convenienţelor sociale şi ipocriziei.
Sursă: Horia-Dumitru Oprea