„Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.” - Matei 24:12
13
Alexandru, fiul meu, și-a rupt papucii. De obicei papucii se descos de tot și îi arunc. Astăzi însă aceștia s-au descusut astfel încât mai puteau fi reparați. Unui meșter i-ar fi luat cinci minute, însă m-am gândit totuși să îi cos singură. Ziua predispunea la fapte mari. M-am dus să caut acul cel țigănesc. Acul pe care îl am de la mama, iar ea de la mama ei. Acul și pozele din copilărie atât mi-am luat când m-am mutat la Paris. Cu pozele e clar. Cu acul, povestea e următoarea.
Am crescut cu acel ac în ochi. Bunica îl ținea înfipt în cel mai înalt loc din casă, pe un peretar, ca nu cumva să i-l iau eu și să îl pierd. Peste o palmă erau icoana și candela. Acel ac nu prea se folosea la cusut. Era acolo de ținut minte. Uneori îmi părea că toată viața și forța bunicii erau concentrate în el. Și că dacă ar fi dispărut acul, s-ar fi pierdut și ea. Acul era lung și gros, cu o ureche lată, prin care trebuia să încapă orice fir. Chiar și de viață. Când in iulie 49 au venit comuniștii să îmi deporteze bunicii în Siberia, soldații au fost umani. Le-au dat zece minute ca să-și ia cele mai importante lucruri din casă. O icoană, niște bani și acul, toate le-a luat bunica.
Unde te duci tu, bani si icoană nu-ți trebuie, i-a zis omul legii. Acul poti să-l iei...
În Siberia acul și-a găsit rostul. Pentru că, mergând la moarte, nimeni nu a avut atâta minte să-și ia ac, al ei a ajuns nespus de întrebuințat. Deportații îl cereau pentru tot felul de lucruri. Pentru cusut haine din cârpe, ca să-și încălzească copiii învinețiți de plâns și frig. Pentru născocit opinci cu talpa groasă, din coji de mesteceni. Pentru scos țepușe de sub unghiile roase până la sânge de taiatul pădurilor interminabile. Pentru spart bășici de pe picioarele putrezinde, din cauza apelor nesecate."
Sursă: Tatiana Țîbuleac, Fabule moderne