„Leneşul nu-şi frige vânatul, dar comoara de preţ a unui om este munca.”
Proverbe 12:27
În urmă cu un secol, ţăranii români trăiau cu credinţa că munca ajută la menţinerea sănătăţii, în vreme ce lenea atrage boala. Fără acces facil la medic, medicamente sau clinici, ţăranii români îşi întreţineau cel mai de preţ dar primit de la Dumnezeu, sănătatea, muncind, mâncând sănătos, cu somn puţin şi fără nicio urmă de trândvie.
”Ne putem prelungi viaţa prin traiul cumpătat şi regulat” îi sfătuia doctorul I. Felix pe ţăranii români în cartea ”Poveţe despre starea sănătăţii”, carte apărută în 1902. În viziunea medicului traiul cumpătat era asociat cu o viaţă activă, nicidecum cu una de dominată de sedentarism. Se credea că omul sănătos îşi pierde lesne sănătatea prin trândăvie. ”Prin muncă creşte puterea corpului, cu cât omul lucrează mai regulat, cu atât devine mai voinic, de vreme ce nelucrarea slăbeşte corpul. Nelucrarea vatămă pe lângă corp şi sufletul” , se mai spunea în cartea scrisă în 1902.
Ţăranii erau învăţaţi că trândăvia aduce vicii şi erau îndemnaţi la muncă pentru a se menţine în formă. ”Nu trebuie să ne pierdem timpul cu nelucrarea, şi la zilele hotărâte de Dumnezeu pentru slujba sfântă în biserică şi pentru odihna corpului, să nu adăugăm şi alte sărbători care nu sunt poruncite de legea creştinească” , mai spunea doctorul I. Felix. În urmă cu un secol, medicul îi sfătuia pe români să nu doarmă mult pentru că ”somnul prelungit ne slăbeşte în loc a ne întări”. Copiilor li se recomandau 9 sau 10 ore de somn, iar bărbaţilor în putere care munceau la câmp, 7 sau 8 ore.