23. „Împărăţia lui Dumnezeu este aproape”
Iisus a venit în Galileea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: «S-a împlinit vremea, şi Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă şi credeți în Evanghelie»" (Marcu 1:14,15).
Venirea lui Mesia se vestise mai întâi în Iudeea. În Templul din Ierusalim, naşterea înainte-mergătorului îi fusese prevestită lui Zaharia, pe când slujea în fața altarului. Pe dealurile Betleemului, îngerii au vestit naşterea lui Iisus. La Ierusalim, magii au venit să-L caute. În templu, Ana şi Simeon au mărturisit despre dumnezeirea Lui. „Ierusalimul şi toată Iudeea" ascultaseră predicarea lui Ioan Botezătorul, iar delegația trimisă de Sinedriu împreună cu toată mulțimea auziseră mărturia lui despre Iisus. În Iudeea, Hristos îi chemase în slujba Sa pe cei dintâi ucenici. Aici petrecuse El o mare parte din timp, la începutul lucrării Sale. Străfulgerarea dumnezeirii Sale la curățirea templului, minunile Sale de vindecare şi învățăturile pline de adevăr dumnezeiesc ce porneau de pe buzele Sale, toate proclamau ceea ce declarase El în fața Sinedriului după vindecarea săvârşită la Betesda – că era Fiul Celui Veşnic.
Dacă L-ar fi primit, Hristos i-ar fi onorat pe conducătorii lui Israel ca soli ai Săi, care să ducă lumii Evanghelia. Lor li s-a dat întâi ocazia de a deveni vestitori ai Împărăției şi ai harului lui Dumnezeu. Dar Israel n-a cunoscut timpul cercetării lui. Gelozia şi neîncrederea conducătorilor iudei se transformaseră într-o ură fățişă, şi inima poporului a fost îndepărtată de Iisus.
Sinedriul lepădase solia lui Hristos şi era hotărât să-L omoare; de aceea, Iisus S-a îndepărtat de Ierusalim şi de preoți, de templu, de conducătorii religioşi, de poporul care fusese învățat în ale legii şi S-a îndreptat către o altă clasă de oameni, pentru a le vesti solia şi pentru a-i aduna pe aceia care urmau să vestească Evanghelia la toate națiunile.
Hristos, Acela care era lumina şi viața oamenilor, a fost lepădat de autoritățile ecleziastice din zilele Lui şi la fel a fost lepădat şi de generațiile următoare. Iarăşi şi iarăşi s-a repetat istoria retragerii lui Hristos din Iudeea. Atunci când au predicat Cuvântul lui Dumnezeu, reformatorii nu se gândiseră să se despartă de biserica existentă, dar conducătorii religioşi n-au vrut să tolereze lumina, iar aceia care o purtau au fost siliți să caute pe alții care tânjeau după adevăr. În zilele noastre, puțini dintre cei care susțin că sunt urmaşii reformatorilor sunt mânați de spiritul lor. Puțini ascultă de glasul lui Dumnezeu şi sunt gata să primească adevărul fără să țină seama de modul în care el poate fi prezentat. Adesea, aceia care merg pe urmele reformatorilor sunt obligați să se îndepărteze de bisericile pe care le iubesc, pentru ca să poată vesti învățătura lămurită a Cuvântului lui Dumnezeu. Şi, de multe ori, aceia care caută lumina sunt obligați, chiar de această învățătură, să părăsească biserica părinților lor, ca să-i poată da ascultare.
Locuitorii Galileei erau disprețuiți de rabinii din Ierusalim ca fiind oameni grosolani şi neînvățați, dar, cu toate acestea, ofereau un câmp mai favorabil pentru lucrarea Mântuitorului. Ei erau mai zeloşi şi mai sinceri. Fiind mai puțin stăpâniți de bigotism, mintea lor era mai primitoare pentru adevăr. Mergând în Galileea, Iisus nu a căutat singurătatea sau izolarea. Pe vremea aceea, provincia era plină de locuitori şi amestecul de naționalități era mai mare decât în Iudeea.
Când Iisus a străbătut Galileea, învățând şi vindecând, mulți-mile au alergat la El din oraşe şi din sate. Mulți au venit chiar şi din Iudeea şi din provinciile învecinate. Adesea, era obligat să Se ascundă de oameni. Entuziasmul era atât de mare, încât era nevoie să se ia măsuri de prevedere, ca nu cumva autoritățile romane să se teamă de răscoală. Niciodată nu mai fusese un timp ca acesta pentru lume. Cerul se coborâse pe pământ. Sufletele flămânde şi însetate, care aşteptaseră multă vreme mântuirea lui Israel, se ospătau acum din harul unui Mântuitor milostiv.
Tema predicării lui Hristos era: „S-a împlinit vremea şi Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă şi credeți în Evanghelie." În felul acesta, solia Evangheliei, aşa cum era prezentată de Mântuitorul Însuşi, se întemeia pe profeții. „Timpul" despre care El spunea că s-a împlinit era perioada făcută cunoscută lui Daniel de către îngerul Gabriel. „Şaptezeci de săptămâni", spusese îngerul, „au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetății tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei şi până la ungerea Sfântului sfinților" (Daniel 9:24). În profeție, o zi reprezintă un an (Numeri 14:34; Ezechiel 4:6). Cele şaptezeci de săptămâni, sau patru sute nouăzeci de zile, reprezintă patru sute nouăzeci de ani. Se dă un punct de plecare pentru această perioadă: „Să ştii dar, şi să înțelegi că, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi şaizeci şi două de săptămâni" (Daniel 9:25), adică patru sute optzeci şi trei de ani. Porunca pentru rezidirea Ierusalimului, aşa cum a fost completată prin decretul lui Artaxerxe Longimanus (vezi Ezra 6:14; 7:1,9), a fost pusă în aplicare în toamna anului 457 î.Hr. De la data aceasta, patru sute optzeci şi trei de ani se întind până în toamna anului 27 d.Hr. După cele spuse în profeție, această perioadă trebuia să ajungă la Mesia, Cel Uns. În anul 27 d.Hr., la botez, Iisus a primit ungerea Duhului Sfânt şi, curând după aceea, Şi-a început lucrarea. Atunci s-a vestit solia: „S-a împlinit vremea."
Apoi îngerul a zis: „El va face un legământ trainic cu mulți, timp de o săptămână [şapte ani]". Timp de şapte ani de când Iisus Şi-a început lucrarea, Evanghelia avea să fie predicată îndeosebi iudeilor, trei ani şi jumătate prin Hristos personal, apoi prin apostoli. „La jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare" (Daniel 9:27). În primăvara anului 31 d.Hr., adevărata jertfă a fost oferită pe Golgota. Atunci catapeteasma templului a fost sfâşiată în două, arătând că se retrăseseră sfințenia şi însemnătatea de la serviciul jertfelor. Venise timpul să înceteze jertfele şi darurile în templul de pe pământ.
Săptămâna aceasta – şapte ani – s-a încheiat în anul 34 d.Hr. Atunci, prin omorârea lui Ştefan cu pietre, iudeii au sigilat lepădarea Evangheliei. Ucenicii, răspândiți în toate părțile din cauza persecuțiilor, „mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul" (Faptele 8:4) şi, nu mult după aceasta, s-a convertit Saul, persecutorul, care a devenit Pavel, apostolul neamurilor.
Timpul venirii lui Hristos, ungerea Lui prin Duhul Sfânt, moartea Lui şi vestirea Evangheliei la neamuri erau arătate cu precizie. Iudeii avuseseră privilegiul de a înțelege aceste profeții şi a le recunoaşte împlinirea în lucrarea lui Iisus. Hristos a stăruit ca ucenicii Lui să înțeleagă însemnătatea studiului profețiilor. Referindu-Se la profeția dată lui Daniel cu privire la timpul lor, El le-a zis: „Cine citeşte să înțeleagă" (Matei 24:15). După înviere, El le-a explicat ucenicilor din toți profeții „ce era cu privire la El" (Luca 24:27). Mântuitorul vorbise prin toți profeții. „Duhul lui Hristos, care era în ei… vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate" (1 Petru 1:11).
Îngerul Gabriel, următorul în rang după Fiul lui Dumnezeu, a fost acela care a venit la Daniel cu solia dumnezeiască. Tot Gabriel, îngerul Său, a fost trimis de Hristos să-i dezvăluie lui Ioan cel iubit viitorul, iar pentru aceia care citesc şi aud cuvintele profeției şi țin lucrurile scrise în ea, e făgăduită o binecuvântare (Apocalipsa 1:3).
„Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi, proroci." Deşi „lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru", „lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie" (Amos 3:7; Deuteronomul 29:29). Dumnezeu ne-a dat aceste lucruri şi cercetarea scrierilor profetice cu respect şi cu rugăciune va fi însoțită de binecuvântarea Lui.
După cum solia primei veniri a lui Hristos vestea împărăția harului Său, tot astfel solia celei de-a doua veniri a Lui vesteşte împărăția slavei Sale. A doua solie, ca şi cea dintâi, se întemeiază pe profeție. Cuvintele îngerului către Daniel cu privire la zilele din urmă aveau să fie înțelese în timpul sfârşitului. Atunci „mulți o vor citi şi cunoştința va creşte". „Cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înțelege, dar cei pricepuți vor înțelege" (Daniel 12:4,10). Mântuitorul a dat semne pentru venirea Lui şi El zice: „Când veți vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape." „Luați seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieții acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră." „Vegheați dar în tot timpul şi rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să stați în picioare înaintea Fiului omului" (Luca 21:31,34,36).
Am ajuns la timpul prevestit de aceste profeții. A venit timpul sfârşitului, viziunile profeților sunt desigilate şi avertizările lor solemne arată că venirea Domnului nostru în slavă s-a apropiat.
Iudeii au interpretat greşit şi au aplicat greşit Cuvântul lui Dumnezeu şi n-au cunoscut timpul cercetării lor. Anii de lucrare ai Mântuitorului şi ai apostolilor Lui – ultimii ani prețioşi ai harului pentru poporul ales – i-au petrecut complotând nimicirea trimişilor Domnului. Erau stăpâniți de ambiții pământeşti şi darul împărăției spirituale le-a fost dat în zadar. La fel şi astăzi, împărăția acestei lumi stăpâneşte gândurile oamenilor şi ei nu iau seama cât de repede se împlinesc profețiile şi nici nu recunosc semnele grăbitei apropieri a Împărăției lui Dumnezeu.
„Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. Voi sunteți fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului." Cu toate că nu putem să ştim ceasul revenirii Domnului, tot putem să cunoaştem apropierea venirii Lui. „De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem şi să fim treji" (1 Tesaloniceni 5:4-6).