„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.”
Psalmul 119:105
Mitropolit al Transilvaniei, de curând, Simion Ștefan se va îngriji de definitivarea textului Noului Testament și de tipărirea sa în 1648. El cere sprijin de la Brașov și din Țara Românească pentru litere, instrumente tipografice, meșteri tipografi. Silvestru, un cunoscut cărturar, tradusese într-o anume formă, pe baza originalului slavon, Noul Testament, text ce va fi îmbunătățit de către specialiștii de la Alba Iulia; tot ei traduc originalele grec și latin în limba română. Cartea este tipărită cu cerneala neagră și roșie. Literele sunt elegante. Întâlnim, din păcate, doar două xilogravuri: un frontispiciu floral și stema Transilvană a lui Gheorghe Rakoczi al II-lea. Titlul lucrării se află într-un frumos chenar.
Ceea ce este foarte important este limba română în care a fost tipărită această carte, inclusiv predosloviile, constituind un plus remercabil la dezvoltarea graiului național. Pe de altă parte, a înlesnit înțelegerea de către omul de rând a conținutului cărții.
Dacă până spre finele veacului XVII nu dispuneam de o traducere integrală a Bibliei (tipărită), lucrul acesta se va petrece în 1688. Tipărirea cărții a început la 5 noiembrie 1687 când se încheiase traducerea „dupre limba elinească spre înțelegrea limbii românești”. Domnul țarii, Șerban Cantacuzino a îndemnat traducătorii și tipografii la realizarea acestei opere. Din porunca lui lucrarea se încheie în linii mari în timpul vieții sale. Definitivarea Bibliei se întâmplă în vremea și prin grija lui Constantin Brâncoveanu, în 1688. S-au imprimat două tiraje. Titlului, foarte ornat, îi urmează două prefețe. Una este semnată de domnitorul Șerban Cantacuzino, iar cea de a doua poartă semnătura patriarhului Ierusalimului, Dosithei. Ca temei pentru împlinirea traducerii este, desigur, limba greacă. Au fost însă consultate, cercetate, confruntate și textele Bibliei alcătuite în latină și slavonă. Elementul esențial este limba română în care a fost tipărită Biblia. Alt element este aportul cărturarilor din toate cele trei țări romănești, la realizarea acestei cărți monumentale. Atât Noul Testament din 1648, cât și Biblia din 1688 au circulat în localitățile din Muntenia, Moldova și Transilvania de-a lungul vremurilor, cu urmări desigur fericite și în privința unității literare românești.
Spusele lui Constatntin Brâncoveanu „cartea s-a dăruit neamului românesc” chiar s-au împlinit.
Sursă: infoazi.ro/noul-testament-de-la-balgrad-si-biblia-de-la-bucuresti