Plaga a şaptea şi învierea specială
Va fi „un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare” (Apocalipsa 16,17.18). Firmamentul pare să se deschidă şi să se închidă. Slava de la tronul lui Dumnezeu pare să străbată cerul ca un fulger. Munţii se clatină ca trestia bătută de vânt şi peste tot sunt împrăştiate bucăţi de stânci. [...] Pământul întreg se agită şi se umflă ca valurile mării. Scoarţa lui se rupe în bucăţi. Chiar şi temeliile lui par să cedeze. Lanţuri de munţi se scufundă. Insule locuite dispar. [...] Porturile mărilor, care au devenit asemenea Sodomei, prin nelegiuirea lor, sunt înghiţite de apele înfuriate. [...] Mari pietre de grindină, fiecare „în greutate de un talant” (Apocalipsa 16,19-21), îşi fac opera de nimicire.
Mormintele se deschid şi „mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţă veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică” (Daniel 12,2). Toţi cei care au murit în credinţa soliei îngerului al treilea ies din morminte în slavă, ca să audă legământul de pace al lui Dumnezeu cu aceia care au ţinut Legea Lui. „Şi cei ce L-au străpuns” (Apocalipsa 1,7), cei ce L-au batjocorit şi au râs de chinurile Lui, cei mai cruzi împotrivitori ai adevărului Său şi ai poporului Său sunt înviaţi, ca să-L privească pe Hristos în slava Sa şi să vadă onoarea acordată celor credincioşi şi ascultători. – The Great Controversy, 1911, p. 636, 637.
Dumnezeu anunţă timpul venirii lui Hristos
Nori întunecaţi şi grei veneau şi se izbeau unul de altul. Cerul s-a împărţit în două şi s-a făcut sul. Apoi, am putut să privim prin spaţiul deschis spre Orion, de unde vedea glasul lui Dumnezeu. – Early Writings, 1851, p. 41.
Curând, am auzit glasul lui Dumnezeu[1], asemenea multor ape, care ne-a spus ziua şi ceasul venirii lui Isus. Sfinţii în viaţă, în număr de o sută patruzeci şi patru de mii, au ştiut şi au înţeles glasul, în timp ce nelegiuiţii credeau că a fost un tunet şi un cutremur de pământ. – Idem, p. 15.
Dumnezeu declara ziua şi ceasul venirii lui Isus şi pronunţa legământul veşnic cu poporul Său. El rostea o frază, apoi Se oprea, în timp ce cuvintele Sale se rostogoleau spre pământ. Israelul lui Dumnezeu stătea cu ochii aţintiţi în sus, ascultând cuvintele care veneau din gura lui Iehova şi care ajungeau pe pământ asemenea zgomotului asurzitor al celui mai puternic tunet. Era înspăimântător de solemn! La sfârşitul fiecărei propoziţii, sfinţii strigau: „Glorie, Aleluia!” Faţa lor era luminată de slava lui Dumnezeu şi strălucea de slavă, aşa cum a strălucit faţa lui Moise când a coborât de pe Sinai. Nelegiuiţii nu puteau să-i privească din cauza slavei. Când binecuvântarea fără de sfârşit a fost rostită asupra acelora care Îl onoraseră pe Dumnezeu prin sfinţirea Sabatului Său, a izbucnit un strigăt puternic de biruinţă asupra fiarei şi a chipului ei. – Early Writings, 1858, p. 285, 286.
Nu am nici cea mai vagă cunoştinţă cu privire la timpul pronunţat de glasul lui Dumnezeu. Am auzit data proclamată, dar, după ce mi-am revenit din viziune, nu am putut să mi-o reamintesc. Prin faţa mea au trecut scene atât de emoţionante şi de solemne, încât nimic nu este în stare să le descrie. Pentru mine, totul a fost o realitate vie, pentru că, la încheierea acestor scene, a apărut marele nor alb pe care stătea Fiul omului. – Selected Messages, book 1, 1888, p. 76.
Groaza celor pierduţi
Când pământul se va clătina încoace şi încolo, întocmai ca un om ameţit, când cerurile se vor clătina şi ziua cea mare a lui Dumnezeu va veni, cine va fi în stare să reziste? Cuprinşi de o spaimă de moarte, ei privesc spre acea scenă de care zadarnic încearcă să scape. „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea” (Apocalipsa 1,7). Cei nemântuiţi rostesc blesteme nesăbuite împotriva naturii neînsufleţite – dumnezeul lor: „Munţilor şi stâncilor cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului” (Apocalipsa 6,16). – That I May Know Him, 1896, p. 356.
Când glasul lui Dumnezeu va întrerupe captivitatea poporului Său, va avea loc o teribilă deşteptare a acelora care au pierdut totul în marea luptă a vieţii. [...] Câştigul unei vieţi întregi este pierdut într-o clipă. Cei bogaţi jelesc distrugerea caselor lor măreţe şi risipirea aurului şi a argintului lor. [...] Nelegiuiţii sunt plini de părere de rău, dar nu din cauza indiferenţei lor păcătoase faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lor, ci pentru că Dumnezeu a biruit. Ei se plâng pentru rezultat, dar nu le pare rău de nelegiuirea lor. – The Great Controversy, 1911, p. 654.
Isus coboară cu putere şi cu slavă
Curând, apare la răsărit un nor mic şi negru, cam de o jumătate de palmă. Este norul care Îl înconjoară pe Mântuitorul şi care, de la distanţă, pare învăluit în întuneric. Poporul lui Dumnezeu ştie că acesta este semnul Fiului omului. Într-o tăcere solemnă, ei privesc norul care, pe măsură ce se apropie de pământ, devine din ce în ce mai luminos şi mai plin de slavă, asemenea unui nor mare şi alb, având în partea de jos o slavă ca un foc mistuitor, iar deasupra, curcubeul legământului. Isus vine pe nor ca un biruitor puternic. [...] O mulţime nenumărată de îngeri sfinţi Îl însoţesc în drumul Său, intonând imnuri cereşti melodioase. Cerul pare plin de forme strălucitoare – „zece mii de ori zece mii şi mii de mii” (Apocalipsa 5,11). Nicio pană omenească nu poate descrie scena, nicio minte muritoare nu este capabilă să-şi închipuie splendoarea ei. [...] Împăratul împăraţilor coboară pe nor, învăluit în foc strălucitor. Cerurile se înfăşoară ca un sul de pergament, pământul tremură înaintea Lui şi fiecare munte şi insulă sunt mutate din locul lor. – Idem, p. 640-642.
Reacţia celor care L-au străpuns
Cei care au jucat rolul cel mai important în lepădarea şi răstignirea lui Hristos ies din morminte pentru a-L vedea aşa cum este, iar cei care L-au respins văd cum sfinţii sunt preamăriţi, fiind tocmai atunci transformaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, şi înălţaţi în văzduh pentru a-L întâmpina pe Domnul lor. Chiar aceia care L-au îmbrăcat cu haina de purpură şi I-au pus pe frunte coroana de spini şi cei care I-au bătut cuie în palme şi în picioare Îl privesc şi se jelesc. – Manuscript Releases, vol. 9, 1886, p. 252.
Ei îşi amintesc cât de dispreţuită I-a fost iubirea şi cât de ponegrită I-a fost mila. Se gândesc cum a fost ales Baraba, un ucigaş şi un tâlhar, în locul Lui, cum Isus a fost încoronat cu spini, lovit şi răstignit şi cum, în clipa chinului Său de moarte pe cruce, preoţii şi conducătorii îşi băteau joc de El, spunând: „Să Se pogoare acum de pe cruce şi vom crede în El. Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui!” (Matei 27,42). Toate insultele şi ura lor faţă de Hristos, toată suferinţa pricinuită ucenicilor Lui vor fi tot atât de proaspete în memoria lor ca şi atunci când au fost îndeplinite faptele satanice.
Glasul pe care l-au auzit atât de des rugându-i şi căutând să-i convingă va răsuna din nou în urechile lor. Fiecare nuanţă a chemării Sale îndurătoare va vibra în urechile lor, tot atât de limpede ca pe vremea când Mântuitorul vorbea în sinagogi şi pe uliţe. Atunci, cei care L-au străpuns vor cere stâncilor şi munţilor să cadă peste ei şi să-i ascundă de faţa Celui care stă pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului. – Letter 131, 1900.
Deşteptaţi-vă, voi care dormiţi, şi ridicaţi-vă!
Norii încep să se răsucească întocmai ca un sul de pergament şi acolo se află, strălucitor şi limpede, semnul Fiului omului. Copiii lui Dumnezeu ştiu ce înseamnă acel nor. Se aude sunetul muzicii şi, când se apropie, mormintele sunt deschise şi morţii sunt înviaţi. – Manuscript Releases, vol. 9, 1886, p. 251, 252.
„Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele” (Ioan 5,28.29). Acest glas va răsuna în curând pentru toţi morţii, din toate generaţiile, şi fiecare sfânt care doarme în Isus se va trezi şi va părăsi temniţa mormântului său. – Manuscript 137, 1897.
Morţii preţioşi, de la Adam şi până la cel din urmă sfânt care a murit, vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor ieşi din morminte la o viaţă nemuritoare. – The Desire of Ages, 1898, p. 606
În mijlocul cutremurului de pământ, al strălucirii fulgerelor şi al sunetului tunetelor, glasul Fiului Omului îi cheamă afară pe sfinţii adormiţi. El priveşte mormintele drepţilor, apoi, ridicându-Şi mâinile spre cer, strigă: „Deşteptaţi-vă, deşteptaţi-vă, deşteptaţi-vă, voi care dormiţi în ţărână, şi sculaţi-vă!” De pretutindeni, din lungul şi din latul pământului, morţii vor auzi acel glas şi cei care-l vor auzi vor învia. Întregul pământ va răsuna sub paşii acelei armate imense, din orice naţiune, neam, limbă şi popor. Din închisoarea morţii, ei vor ieşi înveşmântaţi în slavă nemuritoare şi vor striga: „Oh, moarte, unde este boldul tău? Oh, mormânt, unde este biruinţa ta?” (1 Corinteni 15,55). Drepţii cei vii şi sfinţii înviaţi îşi vor uni glasurile într-un lung şi voios strigăt de biruinţă. – The Great Controversy, 1911, p. 644.
Din peşteri, ascunzişuri şi temple
În fortăreţele munţilor, în peşterile şi ascunzişurile pământului, Mântuitorul Îşi descoperă prezenţa şi slava.
Încă puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. Ochii Lui, ca para focului, vor pătrunde în temniţele cele mai bine închise şi îi vor căuta pe cei ascunşi, pentru că numele lor sunt scrise în cartea vieţii Mielului. Ochii Mântuitorului sunt asupra noastră şi în jurul nostru, observând fiecare dificultate, sesizând fiecare pericol. Nu există loc în care ochii Lui să nu poată pătrunde, nici necazuri şi suferinţe ale poporului Său, pe care compătimirea Lui să nu le poată ajunge. [...] La prima vedere a măreţiei lui Isus Hristos, copilul lui Dumnezeu va fi cuprins de spaimă. El va simţi că nu poate să trăiască în prezenţa sfinţeniei Sale. Dar i se va spune, aşa cum i s-a spus lui Ioan: „Nu te teme!” Domnul Isus Şi-a pus mâna dreaptă peste Ioan. El l-a ridicat pe cel căzut cu faţa la pământ înaintea Sa. Tot aşa va face şi cu cei credincioşi şi încrezători în El. – That I May Know Him, 1886, p. 360, 361.
Moştenitorii lui Dumnezeu au venit din mansarde, din colibe, din temniţe şi de pe eşafoade, din munţi şi din pustiuri, din peşterile pământului şi din cavernele mărilor. – The Great Controversy, 1911, p. 650.
Din adâncurile oceanului, din mine şi din munţi
Când Domnul Hristos va veni să-i adune pe cei care I-au fost credincioşi, ultima trâmbiţă va suna şi va fi auzită pe întregul pământ, de la vârfurile celor mai semeţi munţi până la cele mai de jos galerii ale celor mai adânci mine. Morţii cei drepţi vor auzi sunetul ultimei trâmbiţe şi vor ieşi din mormintele lor, ca să fie îmbrăcaţi în nemurire şi să-L întâmpine pe Domnul lor. – SDA Bible Commentary, vol. 7, 1904, p. 909.
Insist cu plăcere asupra învierii celor morţi, care vor ieşi afară din toate părţile pământului, din apele adâncului. Niciunul nu va fi trecut cu vederea. Fiecare va auzi glasul Său. Ei vor ieşi afară în triumf şi în biruinţă. – Letter 113, 1866.
Ce privelişte vor oferi aceşti munţi şi aceste dealuri (din Elveţia) când Domnul Hristos, dătătorul Legii, îi va chema afară pe cei morţi! Ei vor ieşi din caverne, din temniţe şi din fântânile adânci, în care au fost îngropate corpurile lor. – Letter 97, 1886.
Nelegiuiţii sunt nimiciţi
În lupta dementă a propriilor patimi cumplite şi prin înspăimântătoarea revărsare a mâniei neamestecate cu milă a lui Dumnezeu, se prăbuşesc toţi locuitorii pământului – preoţii conducători şi poporul, bogaţii şi săracii, cei mici şi cei mari. „Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celălalt. Nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi, ci vor fi un gunoi pe pământ” (Ieremia 25,33).
La venirea lui Hristos, cei nelegiuiţi vor fi şterşi de pe faţa întregului pământ, mistuiţi de suflarea gurii Sale şi nimiciţi prin strălucirea slavei Sale. Domnul Hristos Îşi va conduce poporul spre cetatea lui Dumnezeu, iar pământul va fi golit de locuitorii lui. – The Great Controversy, 1911, p. 657.
„Dumnezeul nostru este un foc mistuitor” pentru păcat, oriunde s-ar găsi el (Evrei 12,29). În toţi cei care se supun puterii Sale, Duhul lui Dumnezeu va mistui păcatul. Dar, dacă oamenii se agaţă de păcat, ei devin una cu el. Atunci, slava lui Dumnezeu, care nimiceşte păcatul, va trebui să-i nimicească şi pe ei. – The Desire of Ages, 1898, p. 107.
Gloria feţei Sale, care pentru cei drepţi este viaţă, va fi un foc mistuitor pentru cei nelegiuiţi. – Idem, p. 600.
Nimicirea nelegiuiţilor este un act de îndurare
Ar putea oare aceia ale căror inimi sunt pline de ură împotriva lui Dumnezeu, a adevărului şi a sfinţeniei, să se amestece cu mulţimea din cer şi să I se alăture în cântările de laudă? Ar putea ei să suporte slava lui Dumnezeu şi a Mielului? Nu, nu! Lor li s-au acordat ani de încercare, în care să-şi poată forma caracterul pentru cer, dar ei nu şi-au educat niciodată mintea să iubească puritatea, n-au învăţat niciodată limbajul cerului, şi acum este prea târziu. O viaţă întreagă de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu i-a făcut nepotriviţi pentru cer. Puritatea, sfinţenia şi pacea din el ar fi un chin pentru ei, iar slava lui Dumnezeu ar fi un foc mistuitor. Ei ar dori să fugă din acel loc sfânt. Nimicirea va fi binevenită pentru ei, ca să poată fi ascunşi de faţa Celui care a murit pentru mântuirea lor. Soarta nelegiuiţilor este hotărâtă de propria lor alegere. Ei singuri au contribuit la excluderea lor din cer, şi acesta este un act de dreptate şi de îndurare din partea lui Dumnezeu. – The Great Controversy, 1911, p. 542, 543.
Ne întoarcem acasă
Drepţii în viaţă sunt schimbaţi „într-o clipă, într-o clipeală de ochi” (1 Corinteni 15,52). La glasul lui Dumnezeu, ei sunt glorificaţi, făcuţi nemuritori şi, împreună cu sfinţii înviaţi, sunt înălţaţi în văzduh pentru a-L întâmpina pe Domnul lor. Îngerii îi „vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24,31). Copiii mici sunt aduşi de îngerii sfinţi în braţele mamelor lor. Prietenii despărţiţi de mult timp prin moarte sunt acum reuniţi pentru a nu se mai despărţi niciodată şi, cu cântări de bucurie, urcă împreună spre cetatea lui Dumnezeu. – Idem, p. 645.
Noi toţi am intrat în nor şi am urcat timp de şapte zile spre Marea de Cristal. – Early Writings, 1851, p. 16.
În timp ce carul se înălţa, roţile strigau: „sfânt” şi, în timp ce se mişcau, aripile strigau: „sfânt”; suita de îngeri sfinţi din jurul norului striga: „sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul cel Atotputernic” şi sfinţii din nor strigau: „Glorie, Aleluia”! – Idem, p. 35.
Oh, cât de minunat va fi să-L vedem pe Mântuitorul şi să fim primiţi cu bucurie ca răscumpăraţi ai Săi. Am aşteptat mult, dar nu trebuie să ne pierdem nădejdea. Dacă vom putea doar să-L vedem pe Împărat în toată frumuseţea Lui, vom fi fericiţi pentru totdeauna. Îmi vine să strig cu voce tare: „Ne întoarcem acasă!” – Testimonies for the Church, vol. 8, 1904, p. 253.
Îngerii cântă: „Hristos a biruit!”
În ziua aceea, cei răscumpăraţi vor străluci în slava Tatălui şi a Fiului. Îngerii, atingând harfele lor de aur, Îi vor ura bun venit Împăratului şi trofeelor biruinţei Sale – aceia care au fost spălaţi şi albiţi în sângele Mielului. Un cântec de biruinţă va răsuna cu putere şi va umple cerul întreg. Hristos a biruit! El intră în curţile cereşti, însoţit de cei răscumpăraţi, care sunt martorii Lui. Misiunea Sa de suferinţă şi sacrificiu n-a fost în zadar. – Testimonies for the Church, vol. 9, 1909, p. 285-286.
Cu o iubire care nu poate fi exprimată, Isus le urează bun venit credincioşilor Săi „în bucuria Domnului lor”. Bucuria Mântuitorului este să vadă în Împărăţia slavei sufletele care au fost mântuite prin chinul Său de moarte şi prin umilinţa Sa. – The Great Controversy, 1911, p. 647.
Ca rezultat al lucrării Sale, Domnul Hristos va vedea răsplata Sa. În acea mare mulţime, pe care niciun om nu ar putea-o număra, înfăţişată „fără prihană şi plină de bucurie înaintea slavei Sale” (Iuda 24), El, al cărui sânge ne-a răscumpărat şi a cărui viaţă ne-a învăţat, „va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora” (Isaia 53,11). – Education, 1903, p. 309.
Sfinţii vor primi coroane şi harfe
Am văzut un număr foarte mare de îngeri aducând din cetate coroane slăvite – o coroană pentru fiecare sfânt, cu numele lui scris pe ea. Pe măsură ce Isus cerea coroanele, îngerii I le prezentau şi, cu mâna Lui cea dreaptă, blândul Isus punea coroanele pe capul sfinţilor. – Early Writings, 1858, p. 288.
Când am ajuns la Marea de Cristal, cei o sută patruzeci şi patru de mii s-au aşezat într-un careu desăvârşit. Unii dintre ei aveau coroane foarte strălucitoare, alţii mai puţin. Unele coroane erau pline de stele, în timp ce altele aveau doar puţine stele. Toţi erau foarte mulţumiţi de coroanele lor. – Idem, p. 16, 17.
Coroana vieţii noastre va fi strălucitoare sau va fi palidă, va scânteia cu multe stele sau va fi luminată doar de puţine mărgăritare, potrivit cu propria comportare. – SDA Bible Commentary, vol. 6, 1895, p. 1105.
În cer nu va fi niciun mântuit cu o coroană fără stele. Dacă veţi intra acolo, veţi întâlni în curţile slavei cel puţin un suflet care a găsit intrarea cu ajutorul vostru. – The Signs of the Times, 6 iunie 1892.
Înainte de a intra în cetatea lui Dumnezeu, Mântuitorul le dăruieşte urmaşilor Săi simbolurile victoriei şi-i învesteşte cu însemnele demnităţii lor regale. Şirurile strălucitoare sunt aranjate sub forma unui pătrat desăvârşit, în jurul Împăratului lor. [...] Pe capul biruitorilor, Isus, cu mâna Lui dreaptă, aşază coroana slavei. [...] În fiecare mână este pusă ramura de palmier a biruinţei şi o harfă strălucitoare. Atunci când îngerii comandanţi dau tonul, fiecare mână atinge coardele harfelor cu multă îndemânare, făcând să răsune o muzică dulce în tonuri bogate şi melodioase. [...] Înaintea celor răscumpăraţi se află Cetatea cea sfântă. Isus deschide larg porţile de mărgăritar; şi oamenii care au trăit adevărul intră în ea. – The Great Controversy, 1911, p. 645, 646.