Poporul lui Dumnezeu respectă poruncile Lui
Dumnezeu are o biserică pe pământ, care înalţă Legea călcată în picioare şi Îl prezintă pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. [...]
În lume nu există decât o singură biserică, ce stă în acest timp la spărtură, drege dărâmăturile şi zideşte iarăşi cetăţile pustiite. [...]
Toţi trebuie să aibă grijă să nu strige vorbe de ocară împotriva singurului popor care îndeplineşte descrierea făcută poporului rămăşiţei, care ţine poruncile lui Dumnezeu şi are credinţa lui Isus. [...] Dumnezeu are un popor deosebit, o biserică, pe pământ, care nu este cu nimic mai prejos, ci mai presus de toate celelalte, în posibilităţile ei de a învăţa adevărul şi de a susţine Legea lui Dumnezeu. [...] Frate, dacă înveţi pe alţii că Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este Babilon, eşti greşit. – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 1893, p. 50, 58, 59.
Ei au mărturia lui Isus
Pe măsură ce se apropie sfârşitul şi pe măsură ce lucrarea de vestire a ultimei solii de avertizare se extinde în lume, pentru cei care acceptă adevărul prezent, devine din ce în ce mai important să înţeleagă în mod clar natura şi influenţa mărturiilor pe care Dumnezeu, în providenţa Sa, le-a dat în legătură cu lucrarea soliei îngerului al treilea, chiar de la începutul vestirii ei. – Testimonies for the Church, vol. 5, 1889, p. 654.
Oamenii pot să facă planuri după planuri, iar vrăjmaşul poate căuta să abată sufletele de la adevăr, dar toţi cei ce cred că Domnul a vorbit prin sora White şi i-a dat o solie vor fi feriţi de multe amăgiri care vor veni în aceste ultime zile. – Selected Messages, book 3, 1906, p. 83, 84.
Vor fi unii care vor pretinde că au viziuni. Dacă Dumnezeu vă dă dovada clară că viziunea este de la El, puteţi s-o acceptaţi, dar să nu o acceptaţi pe baza altor dovezi, pentru că oamenii vor fi duşi din ce în ce mai mult în rătăcire, atât în ţările străine, cât şi în America. – Selected Messages, book 2, 1905, p. 72.
„Pietrele de hotar” ale doctrinei biblice
Perioada de încheiere a anului 1844 a fost plină de evenimente, dezvăluind în faţa ochilor noştri uimiţi curăţirea Sanctuarului, care începuse în ceruri şi care avea o legătură de netăgăduit cu poporul lui Dumnezeu de pe pământ, şi, de asemenea, prima, a doua şi a treia solie îngerească, care înalţau stindardul pe care scria: „poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus”. Una dintre pietrele de hotar ale acestei solii au fost Templul lui Dumnezeu din ceruri, văzut de poporul care iubeşte adevărul Lui, şi în el chivotul care conţine Legea lui Dumnezeu. Lumina Sabatului poruncii a patra şi-a revărsat strălucitoarele ei raze pe cărarea celor ce călcaseră Legea lui Dumnezeu. O altă veche piatră de hotar este aceea că cei răi nu vor trăi veşnic. Eu nu pot să-mi amintesc nimic mai mult care să intre în categoria vechilor pietre de hotar. – Counsels to Writers and Editors, 1889, p. 30, 31.
Misiunea deosebită a adventiştilor de ziua a şaptea
Domnul ne-a făcut depozitarii Legii Sale. El ne-a încredinţat un adevăr sfânt şi veşnic, pe care să-l facem cunoscut şi altora, cu avertizări credincioase, mustrări şi cuvinte de încurajare. – Testimonies for the Church, vol. 5, 1885, p. 381.
Adventiştii de ziua a şaptea au fost aleşi de Dumnezeu ca un popor deosebit, separat de lume. Prin sabia cea mare a adevărului, Domnul i-a despărţit de alergarea lumii şi i-a adus în legătură cu El. I-a făcut reprezentanţii Săi şi i-a chemat să fie ambasadorii Lui în ultima lucrare de salvare. Cea mai mare bogăţie de adevăr încredinţată vreodată muritorilor, cele mai solemne şi înfricoşătoare avertizări trimise vreodată omului de Dumnezeu le-au fost încredinţate lor pentru a le vesti lumii. – Testimonies for the Church, vol. 7, 1902, p. 138.
Într-un înţeles special, adventiştii de ziua a şaptea au fost puşi în lume ca străjeri şi purtători de lumină. Lor le-a fost încredinţată ultima avertizare pentru o lume care piere. Peste ei străluceşte lumina minunată din Cuvântul lui Dumnezeu. Lor li s-a încredinţat o lucrare de cea mai solemnă însemnătate – proclamarea primei, a celei de-a doua şi a celei de-a treia solii îngereşti. Nu există o altă lucrare de o mai mare importanţă decât aceasta. Ei nu trebuie să-şi îngăduie nimic altceva care să le absoarbă atenţia. – Testimonies for the Church, vol. 9, 1909, p. 19.
Motivele pentru care a fost organizată
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea
Pe măsură ce numărul nostru a crescut, a fost evident că, fără o anumită formă de organizare, s-ar fi creat o mare confuzie şi lucrarea n-ar mai fi putut fi dusă mai departe cu succes. Pentru procurarea celor necesare susţinerii pastorilor care trebuie să lucreze în teritorii noi, pentru a apăra atât bisericile, cât şi pe pastori de membrii nevrednici, pentru a proteja proprietatea bisericii, pentru a publica adevărul prin presă şi pentru multe alte obiective, organizaţia a fost indispensabilă. [...]
Prin Duhul Său, a fost dată lumina că în biserică trebuie să existe ordine şi o disciplină desăvârşită. Organizarea şi ordinea sunt manifestate în toate lucrările lui Dumnezeu, pretutindeni în univers. Ordinea este legea cerului şi ea trebuie să fie legea poporului lui Dumnezeu pe pământ. – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 1902, p. 26.
Organizarea va fi întotdeauna esenţială
Dacă bisericile nu sunt organizate în aşa fel, încât să poată stabili şi aplica ordinea, nu au nimic de sperat pentru viitor. – Testimonies for the Church, vol. 1, 1862, p. 207.
Oh, cât s-ar bucura Satana dacă ar putea reuşi în eforturile lui de a pătrunde între oameni şi de a dezorganiza lucrarea într-o vreme când o organizare deplină este esenţială şi constituie cea mai mare putere pentru a ţine la distanţă împotrivirile nelegiuite şi pentru a respinge pretenţiile neaprobate de Cuvântul lui Dumnezeu! Trebuie să urmăm indicaţiile corespunzătoare în aşa fel, încât să nu fie dărâmat sistemul de organizare şi ordine care a fost construit prin muncă înţeleaptă şi plină de grijă. Elementele turbulente, care doresc să stăpânească lucrarea în acest timp, nu trebuie îngăduite.
Unii au promovat ideea că, pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului, fiecare copil al lui Dumnezeu va acţiona independent de vreo organizaţie religioasă. Dar eu am fost instruită de Domnul că, în această lucrare, nu e posibil ca fiecare să fie independent. – Testimonies for the Church, vol. 9, 1909, p. 257, 258.
Pe măsură ce ne apropiem de criza finală, în loc să presupunem că este mai puţină nevoie de ordine şi armonie în acţiune, noi trebuie să fim mai organizaţi ca oricând. – Selected Messages, book 3, 1892, p. 26.
Autoritatea specială a bisericii lui Dumnezeu
Dumnezeu a investit biserica Sa cu autoritate şi cu o putere specială pe care nimeni nu poate fi îndreptăţit să le desconsidere şi să le dispreţuiască, deoarece, procedând astfel, dispreţuieşte glasul lui Dumnezeu. – Testimonies for the Church, vol. 3, 1875, p. 417.
Dumnezeu i-a acordat bisericii Sale cea mai mare putere sub cer. În poporul Său unit ca biserică, vorbeşte chiar glasul lui Dumnezeu, care trebuie respectat. – Idem, p. 451.
Un timp de slăbire şi de orbire spirituală
Mi s-a confirmat tot ceea ce spusesem la Minneapolis – că în biserică trebuia să aibă loc o reformă. Reformele trebuiau făcute, pentru că slăbiciunea spirituală şi orbirea planau asupra oamenilor care fuseseră binecuvântaţi cu cea mai mare lumină şi cu ocazii şi privilegii preţioase. Ei îşi părăsiseră bisericile denominaţionale ca nişte reformatori, dar acum procedau la fel ca bisericile din care au ieşit. Am sperat că nu va fi nevoie de altă ieşire. În timp ce ne vom strădui să păstrăm „unitatea Duhului” în legăturile păcii, nu vom înceta să vorbim şi să scriem, protestând împotriva bigotismului.– The Ellen G. White 1888 Materials, 1889, p. 356.
Acelora care se mândresc cu lumina lor, dar nu umblă în ea, Hristos le spune: „De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. Şi tu, Capernaume [adventiştii de ziua a şaptea care au avut o mare lumină], vei fi înălţat oare până la cer [într-o poziţie privilegiată]? Vei fi pogorât până în locuinţa morţilor. Căci, dacă minunile care au fost făcute în tine ar fi fost făcute în Sodoma, ea ar fi rămas în picioare până astăzi”. – Review and Herald, 1 august 1893.
Biserica se află în starea laodiceană. Prezenţa lui Dumnezeu nu este în mijlocul ei. – Notebook Leaflets, vol. 1, 1898, p. 99.
Abuz de putere la cartierele generale ale bisericii
Conferinţa Generală devine coruptă de opinii şi principii greşite. Unii au profitat pe nedrept de cei pe care i-au presupus a fi sub jurisdicţia lor. S-au hotărât să le impună şi altora propriile condiţii. Ei au vrut să aplice principiul: condu sau distruge... Puterea arbitrară, care s-a manifestat ca şi cum poziţia ar fi făcut din oameni zei, mă înspăimântă şi ar trebui să trezească groază. Ea este un blestem, oriunde şi de către oricine ar fi practicată. – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 1895, p. 359-360.
Mult prea multe răspunderi importante sunt încredinţate unui număr restrâns de persoane şi unii nu-L iau pe Dumnezeu ca Sfătuitor al lor. Ce ştiu aceşti bărbaţi despre nevoile lucrării în ţările străine? În ce măsură pot ei să hotărască cum să răspundă la solicitările prin care li se cer lămuriri? Chiar dacă li s-ar scrie fără nicio întârziere, ar fi nevoie de trei luni, pentru ca cei din ţările străine să primească un răspuns la întrebările lor. – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 1896, p. 321.
Cei care locuiesc în ţări îndepărtate nu fac ceea ce le spune judecata lor că este bine, dacă nu solicită mai întâi aprobare de la Battle Creek. Înainte de a merge mai departe, ei aşteaptă un „Da” sau un „Nu” din acel loc. – Special Testimonies, Series A, 1896, p. (9) 32.
Nu este înţelept să alegi un singur om ca preşedinte al Conferinţei Generale. Lucrarea Conferinţei Generale s-a extins şi unele lucruri au fost complicate în mod inutil. S-a arătat o lipsă de discernământ. Trebuie să aibă loc o împărţire a teritoriului şi trebuie plănuite alte metode pentru a schimba starea de lucruri. – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 1896, p. 342.
Conducătorii neînţelepţi nu vorbesc de la Dumnezeu
Glasul venit de la Battle Creek, care a fost socotit ca fiind o autoritate în ceea ce priveşte modul în care trebuie făcută lucrarea, nu mai este glasul lui Dumnezeu. – Manuscript Releases, vol. 17, 1896, p. 185.
Sunt deja câţiva ani de când eu nu am mai considerat Conferinţa Generală ca fiind vocea lui Dumnezeu. – Manuscript Releases, vol. 17, 1890, p. 216.
În posturi sfinte ar trebui să se afle persoane care să reprezinte glasul lui Dumnezeu către popor, aşa cum am crezut că ar fi Conferinţa Generală din trecut. – General Conference Bulletin, 3 aprilie 1901, p. 25.
Nu este necesară o nouă denominaţiune
Dacă iei fragmente din Mărturii, care vorbesc despre încheierea timpului de probă şi despre zguduirea care va avea loc în poporul lui Dumnezeu, vei putea spune că cei curaţi şi sfinţi se vor despărţi de acest popor. Toate aceste declaraţii îi plac acum vrăjmaşului... Dacă ar fi mulţi care ar accepta punctele tale de vedere, vorbind şi acţionând după ele, am vedea una dintre cele mai mari instigări fanatice care a existat vreodată printre adventiştii de ziua a şaptea. Aceasta este exact ceea ce doreşte Satana. – Selected Messages, book 1, 1890, p. 179.
Domnul nu ţi-a dat o solie în care să-i numeşti pe adventiştii de ziua a şaptea Babilon şi să ceri ca poporul lui Dumnezeu să iasă afară din biserică. Toate motivele pe care ai putea să mi le prezinţi nu pot avea greutate pentru mine cu privire la acest subiect, pentru că Domnul mi-a dat o lumină de netăgăduit care se opune unei asemenea solii. [...]
Eu ştiu că Domnul Îşi iubeşte biserica. Ea nu trebuie să fie dezorganizată sau dezmembrată în fracţiuni independente. Nu există câtuşi de puţin vreun temei pentru aceasta, nu există nici cea mai mică dovadă că ar trebui să fie aşa ceva. – Selected Messages, book 2, 1993, p. 63, 68, 69.
Vă spun, fraţilor, că Domnul are „un corp organizat” prin care va lucra. [...] Când cineva se îndepărtează de corpul organizat al poporului lui Dumnezeu, care păzeşte poruncile Lui, când începe să cântărească biserica în balanţa vederilor lui şi să-şi afirme părerile împotriva ei, atunci puteţi şti că nu Dumnezeu îl conduce. El se află pe un drum greşit. – Selected Messages, book 3, 1893, p. 17, 18.
Dumnezeu va pune totul în ordine
Nu trebuie să ne îndoim sau să ne temem că lucrarea nu va reuşi. Dumnezeu Se află în fruntea lucrării şi El va pune totul în ordine. Dacă problemele vor impune o rearanjare a celor care se află în fruntea lucrării, Dumnezeu Se va îngriji de aceasta şi va face ca orice rău să lucreze spre bine. Să avem încredere că Dumnezeu va conduce în port, nevătămată, minunata corabie în care se află poporul Său.
Nu are Dumnezeu o biserică vie? El are o biserică, dar ea nu este biserica biruitoare, ci o biserică luptătoare. Ne pare rău că există membri cu defecte, că există neghină printre grâu... Deşi vor exista necazuri în biserică, şi vor fi până la sfârşitul lumii, în aceste ultime zile, biserica va trebui să fie lumina unei lumi care este mânjită şi demoralizată de păcat. Această biserică slăbită şi cu defecte, care are nevoie să fie mustrată, avertizată şi sfătuită, este singurul obiect de pe pământ asupra căruia Hristos Îşi concentrează atenţia supremă. – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 1893, p. 45, 49.
Forţele lui Satana nu vor triumfa niciodată. Biruinţa va fi de partea soliei îngerului al treilea. Aşa cum Comandantul oştirii Domnului a dărâmat zidurile Ierihonului, tot aşa va birui şi poporul lui Dumnezeu care păzeşte poruncile Lui, iar toate forţele care i se opun vor fi înfrânte. – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 1898, p. 410.
Se cere distribuirea răspunderii
Ceea ce dorim acum este o reorganizare. Vrem să începem de la temelie şi să clădim pe un principiu diferit. [...] Aici sunt cei care trebuie să stea în fruntea diferitelor noastre instituţii, a instituţiilor de învăţământ şi a conferinţelor din diferite localităţi şi state. Toţi aceştia trebuie să fie oameni capabili să ne reprezinte, să aibă un cuvânt de spus în conceperea şi organizarea planurilor care trebuie duse la îndeplinire. Având în vedere imensitatea întregului teritoriu, în conducere trebuie să fie mai mult de unul, doi sau trei oameni. Lucrarea este mare şi nicio minte omenească nu poate făuri singură planul pentru lucrarea care trebuie făcută. [...] Aş vrea să declar acum că Dumnezeu nu a rânduit nicio autoritate regească în rândurile noastre, care să conducă vreunul dintre domeniile lucrării. Lucrarea a fost foarte mult limitată din cauza eforturilor de a controla fiecare aspect al ei. [...] Trebuie să aibă loc o înnoire, o reorganizare. Comitetelor trebuie să li se dea forţa şi autoritatea care le sunt necesare. – General Conference Bulletin, 5 aprilie 1901, p. 69,70.
Trebuie să se formeze noi conferinţe. A fost voia lui Dumnezeu să fie organizată Uniunea de Conferinţe din Australia... Nu este necesar să se trimită cereri la Battle Creek, la mii de mile distanţă, pentru a fi aprobate, şi apoi să se aştepte săptămâni de zile pentru răspuns. Cei care au motive bine întemeiate trebuie să hotărască singuri ce trebuie făcut. – Ibid.
Reacţia produsă în sesiunea din 1901 a Conferinţei Generale
Cine credeţi că a fost printre noi de când a început această conferinţă? Cine credeţi că a ţinut la distanţă poziţiile inadmisibile care se ivesc în general la asemenea întruniri? Cine a mers în sus şi în jos printre rândurile de scaune ale acestui Tabernacol? Dumnezeul cerului şi îngerii Săi. Ei nu au venit aici să vă dezbine şi să vă distrugă, ci să vă dea gânduri bune şi paşnice. Îngerii au fost printre noi, ca să conducă lucrările lui Dumnezeu şi să ţină la distanţă puterile întunericului, pentru ca lucrarea hotărâtă de Dumnezeu să poată fi îndeplinită, şi nu împiedicată. Îngerii lui Dumnezeu au lucrat printre noi. Niciodată în viaţa mea nu am fost mai uimită ca atunci când am văzut cum s-au schimbat lucrurile la această întrunire. Dumnezeu a făcut să fie aşa. Schimbarea aceasta nu este opera noastră. Mi-au fost prezentate instrucţiuni, dar, până când problema nu a fost rezolvată, nu am putut să le înţeleg. Îngerii lui Dumnezeu au fost prezenţi în această adunare. Aş dori ca fiecare dintre voi să recunoască acest fapt şi, de asemenea, să-şi aducă aminte că Dumnezeu a spus că El va vindeca rănile poporului Său. – General Conference Bulletin, 25 aprilie 1901, p. 463, 464.
În timpul Conferinţei Generale, Domnul a lucrat cu putere pentru poporul Său. De fiecare dată când mă gândesc la această întrunire, o dulce solemnitate coboară asupra mea şi trimite o rază de recunoştinţă în sufletul meu. Noi am văzut minunatele intervenţii ale Domnului şi Răscumpărătorului nostru. Lăudat să fie sfântul Său Nume, pentru că a adus eliberare poporului Său. – Review and Herald, 26 noiembrie 1901.
A fost necesar să se organizeze Uniunea de Conferinţe, pentru a nu se exercita o conducere dictatorială din partea Conferinţei Generale asupra celorlalte conferinţe independente. Puterea cu care a fost ea învestită nu trebuie să fie concentrată asupra unui singur om sau asupra a doi sau şase oameni. Diviziunile independende trebuie conduse de un consiliu. – Manuscript 26, 3 aprilie 1903.
Încrederea în organizarea adventiştilor de ziua a şaptea este reafirmată
Noi nu putem să păşim acum dincolo de temelia stabilită de Dumnezeu. Nu putem să intrăm acum într-o nouă organizaţie, pentru că aceasta ar însemna renegarea adevărului. – Selected Messages, book 2, 1905, p. 390.
Am fost instruită să le spun adventiştilor de ziua şaptea din toată lumea că Dumnezeu ne-a ales să fim un popor deosebit, o comoară a Lui. El a hotărât ca biserica Sa de pe pământ să rămână perfect unită în Duhul şi sub îndrumarea Domnului oştirilor până la vremea sfârşitului. – Selected Messages, book 2, 1908, p. 397.
Într-o vreme când un mic grup de oameni, cărora li s-a încredinţat conducerea lucrării, au căutat să ducă la îndeplinire, în numele Conferinţei Generale, planuri nechibzuite de a limita lucrarea lui Dumnezeu, eu am spus că nu voi mai considera glasul Conferinţei Generale ca fiind glasul lui Dumnezeu. Dar aceasta nu înseamnă că hotărârile Conferinţei Generale, compuse dintr-o adunare de persoane, alese ca să reprezinte toate părţile câmpului, nu trebuie să fie respectate.
Dumnezeu a rânduit ca reprezentanţii bisericii Sale din toate părţile pământului, când sunt adunaţi într-o Conferinţă Generală, să aibă autoritate. Greşeala pe care unii sunt în pericol s-o comită este aceea de a atribui minţii şi judecăţii unui om sau unui mic grup de oameni măsura deplină a autorităţii şi a influenţei cu care Dumnezeu Şi-a învestit biserica, prin judecata şi glasul Conferinţei Generale, instruite să facă planuri pentru prosperitatea şi înaintarea lucrării Sale. – Testimonies for the Church, vol. 9, 1909, p. 260, 261.
Dumnezeu a învestit biserica Sa cu o autoritate specială şi cu o putere pe care nimeni nu este îndreptăţit să le nesocotească şi să le dispreţuiască, pentru că oricine face astfel dispreţuieşte glasul lui Dumnezeu. – The Acts of the Apostles, 1911, p. 164.
Mă simt încurajată şi fericită pe măsură ce îmi dau seama că Dumnezeu Îşi călăuzeşte poporul şi că va continua să fie cu el chiar până la sfârşit. – Selected Messages, book 2, 1913, p. 406.
O declaraţie a lui W. C. White
I-am vorbit (d-nei Lida Scott) despre modul cum a privit mama experienţa bisericii rămăşiţei şi despre convingerea ei fermă că Dumnezeu nu va îngădui ca biserica să apostazieze într-o asemenea măsură, încât după ea să urmeze o altă biserică, desprinsă din aceasta. – W. C. White către E. E. Andross, 23 mai 1915, White Estate Correspondence File.
Încă este nevoie de redeşteptare spirituală
Într-o zi, la amiază, scriam despre lucrarea care ar fi putut fi făcută la ultima Conferinţă Generală (1901), dacă oamenii aflaţi în poziţii de încredere ar fi urmat voia şi calea lui Dumnezeu. Cei care au avut o mare lumină nu au umblat în ea. Întrunirea s-a încheiat şi schimbarea nu s-a făcut. Oamenii nu s-au umilit înaintea Domnului, aşa cum ar fi trebuit să o facă, şi Duhul Sfânt nu a fost revărsat.
Am continuat să scriu în acest fel, până când mi-am pierdut cunoştinţa şi am avut impresia că asistam la o scenă care se desfăşura la Battle Creek.
Erau adunaţi în aula Tabernacolului. S-a făcut o rugăciune, s-a cântat un imn şi, apoi, s-a făcut iarăşi o rugăciune. Se înălţa cea mai fierbinte rugăciune către Dumnezeu. Întrunirea era marcată de prezenţa Duhului Sfânt. [...] Niciunul nu era atât de mândru, încât să nu facă o mărturisire din toată inima, iar cei care conduceau această lucrare erau persoane cu influenţă, dar care mai înainte nu avuseseră curajul să-şi mărturisească păcatele. Era o bucurie cum nu fusese simţită niciodată mai înainte în Tabernacol.
Apoi, m-am trezit din starea de inconştienţă şi, pentru un timp, nu am putut să-mi dau seama unde mă găsesc. Instrumentul de scris era încă în mâna mea. Mi se spusese: „Aşa ar fi putut să fie. Domnul aşteptase să facă toate acestea pentru poporul Său. Tot cerul aşteptase să fie îndurător”. M-am gândit unde am fi putut fi, dacă s-ar fi făcut o lucrare temeinică la ultima Conferinţă Generală. – Testimonies for the Church, vol. 8, 5 ianuarie 1903, p. 104-106.
Am fost adânc impresionată de scenele care mi-au fost descoperite foarte recent, în timpul nopţii. Se părea că are loc o mare mişcare – o lucrare de redeşteptare – care apărea în multe locuri. Poporul nostru mergea în ordine, răspunzând chemării lui Dumnezeu. – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 1913, p. 515.
Răbdarea lui Dumnezeu cu poporul Său
Biserica a dat greş în mod regretabil în îndeplinirea aşteptărilor Răscumpărătorului ei şi totuşi Domnul nu Se leapădă de poporul Său. El încă îl rabdă, nu pentru că ar fi găsit ceva bun în el, ci pentru ca Numele Lui să nu poată fi dezonorat înaintea duşmanilor adevărului şi ai neprihănirii, pentru ca agenţii satanici să nu triumfe prin nimicirea poporului lui Dumnezeu. El le-a tolerat mult timp nestatornicia, necredinţa şi neghiobia. I-a pedepsit cu o surprinzătoare îndurare şi compătimire. Dacă vor lua aminte la învăţăturile Lui, El le va îndepărta înclinaţiile perverse, dându-le o mântuire veşnică şi făcând din ei monumente eterne ale puterii harului Său. – The Signs of the Times, 13 noiembrie 1901.
Trebuie să ne amintim că, aşa slabă şi plină de defecte cum este ea, biserica este singurul obiect de pe pământ asupra căruia Domnul Hristos Îşi concentrează atenţia supremă. El veghează neîncetat asupra ei, cu multă grijă, şi o întăreşte prin Duhul Său cel Sfânt. – Selected Messages, book 2, 1902, p. 396.
Dumnezeu lucrează prin aceia care Îi sunt credincioşi
Domnul va avea întotdeauna un popor ales, care să-I slujească. Când poporul iudeu L-a lepădat pe Hristos, Prinţul Vieţii, Dumnezeu a luat de la ei Împărăţia Sa şi a dat-o neamurilor. El va continua să lucreze după acest principiu în fiecare ramură a lucrării Sale.
Când o biserică se dovedeşte necredincioasă faţă de Cuvântul Domnului, oricare i-ar fi poziţia, oricât de înaltă şi de sfântă i-ar fi chemarea, Domnul nu mai poate să lucreze cu ea. Alţii sunt aleşi atunci, ca să poarte răspunderi importante. Dar, dacă aceştia, la rândul lor, nu-şi curăţă viaţa de orice faptă rea, dacă nu-şi stabilesc principii curate şi sfinte la toate hotarele, atunci Domnul îi va pedepsi cu asprime, îi va smeri şi, dacă nu se pocăiesc, îi va îndepărta din locul lor şi-i va face de ruşine. – Manuscript Releases, vol. 14, 1903, p. 102.
Judecaţi după lumina primită
Biserica adventiştilor de ziua şaptea va fi cântărită cu cântarul Sanctuarului. Ea va fi judecată după privilegiile şi avantajele pe care le-a avut. Dacă experienţa ei spirituală nu corespunde avantajelor pe care i le-a acordat Domnul Hristos cu un preţ nemărginit, dacă binecuvântările conferite nu au calificat-o să facă lucrarea care i-a fost încredinţată, asupra ei va fi pronunţată sentinţa: „Găsit prea uşor”. Ea va fi judecată după lumina primită şi după ocaziile avute. [...]
Solemnele mustrări de avertizare, arătate prin distrugerea unor clădiri instituţionale prea mult îndrăgite, ne spun: „Adu-ţi aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi” (Apocalipsa 2,5).
Dacă biserica în care se dospeşte acum lepădarea de propriile ei principii nu se va pocăi şi nu se va converti, va culege roadele faptelor sale, până când îi va fi silă de ea însăşi. Când nu va mai ceda în faţa răului şi va alege binele, când Îl va căuta pe Dumnezeu cu toată smerenia şi va ajunge la înălţimea chemării ei în Hristos, când va sta neclintită pe platforma adevărului şi, prin credinţă, se va ţine strâns de descoperirile încredinţate ei, biserica va fi vindecată. Ea se va înfăţişa în simplitatea şi puritatea ei, desprinsă de încurcăturile lumeşti, arătând că adevărul a făcut-o liberă. Atunci, membrii ei vor fi într-adevăr aleşii lui Dumnezeu, reprezentanţii Săi. – Testimonies for the Church, vol. 8, 21 aprilie 1903, p. 247-251.
Istoria lui Israel ne avertizează
În aceste ultime zile, poporul lui Dumnezeu va fi expus întocmai la aceleaşi primejdii la care a fost expus şi vechiul Israel. Cei care nu vor primi avertizările date de Dumnezeu vor cădea în aceleaşi pericole ca şi vechiul Israel şi nu vor intra în odihnă din cauza necredinţei lor. Vechiul Israel a suferit nenorociri cumplite din pricina inimii lor nesfinţite şi a neascultării lor. Lepădarea lor finală, ca naţiune, a fost rezultatul propriei necredinţe, al încrederii în sine, al orbirii spirituale şi al împietririi inimii lor. Prin istoria lor, înaintea noastră este înălţat un semnal de alarmă.
„Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu. [...] Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început” (Evrei 3,12.14). – Letter 30, 1895.
Biserica luptătoare nu este perfectă
Biserica luptătoare nu este biserica biruitoare şi pământul nu este cerul. Biserica este compusă din bărbaţi şi femei supuşi greşelilor, cu lipsuri, care sunt elevi în şcoala lui Hristos ca să fie învăţaţi, pedepsiţi şi educaţi pentru viaţa de aici şi pentru cea viitoare, nemuritoare. – The Signs of the Times, 4 ianuarie 1883.
Sunt unii care par să creadă că, intrând în biserică, li se vor împlini aşteptările şi vor întâlni numai oameni curaţi şi perfecţi. Ei sunt plini de zel în credinţa lor şi, când văd greşeli la membrii bisericii, spun: „Noi am părăsit lumea ca să nu mai avem de-a face cu caractere rele, dar răul se află şi aici” şi se întreabă, aşa cum au întrebat servii din parabolă: „De unde a apărut dar neghina?” Însă noi nu trebuie să fim dezamăgiţi în felul acesta, pentru că Domnul nu ne-a îndreptăţit să ajungem la concluzia că biserica este perfectă şi, oricât de mare ar fi zelul nostru, nu vom reuşi să facem biserica luptătoare tot atât de curată ca biserica biruitoare. – Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 1893, p. 47.
Biserica biruitoare va fi credincioasă şi se va asemăna cu Hristos
Lucrarea se va încheia în curând. Membrii bisericii luptătoare, care s-au dovedit credincioşi, vor deveni biserica biruitoare. – Evangelism, 1892, p. 707.
Viaţa Domnului Hristos a fost o viaţă plină de solia divină a iubirii lui Dumnezeu. El a dorit nespus de mult să le dăruiască şi altora această iubire din abundenţă. Faţa Lui iradia compătimire, iar purtarea Lui era caracterizată de milă, smerenie, adevăr şi iubire. Fiecare membru al bisericii Sale luptătoare trebuie să manifeste aceleaşi calităţi, dacă vrea să se alăture bisericii biruitoare. – Fundamentals of Christian Education, 1895, p. 179.