Greşeala de a primi prin fraudă binecuvântarea care îi revenise fratelui său i-a fost înfăţişată din nou lui Iacov într-o modalitate copleşitoare, iar el s-a temut că Dumnezeu îi va îngădui lui Esau să-l omoare. Cuprins de îngrijorare, Iacov s-a rugat lui Dumnezeu toată noaptea. Mi-a fost arătat un înger care stătea înaintea lui Iacov şi îi prezenta greşeala, arătându-i adevăratul ei caracter. Când îngerul s-a întors pentru a-l părăsi, Iacov s-a prins de el şi nu a vrut să-l lase să plece. El s-a rugat cu lacrimi, spunându-i că se pocăise adânc de păcatele lui şi de greşelile făcute faţă de fratele său, care fuseseră cauza despărţirii de casa tatălui său timp de douăzeci de ani. El a îndrăznit să apeleze la făgăduinţele lui Dumnezeu şi la dovezile favorii Sale care s-au arătat faţă de el, din când în când, în perioada absenţei din casa tatălui său.
Iacov s-a luptat cu îngerul toată noaptea, implorându-l să-l binecuvânteze. Îngerul părea că se împotriveşte rugăciunii lui, aducându-i aminte fără încetare de păcatele lui şi încercând, în acelaşi timp, să se desprindă din mâinile sale. Iacov era hotărât să-l ţină pe înger prin puterea unei credinţe vii, nu prin puterea fizică. În tulburarea lui, Iacov a arătat pocăinţa sufletului său şi umilinţa adâncă pe care o simţea din cauza greşelilor lui. Îngerul a tratat rugăciunea lui cu o aparentă indiferenţă, făcând fără încetare eforturi să se elibereze [95] din strânsoarea lui Iacov. El ar fi putut să îşi exercite puterea supranaturală şi să scape din mâinile lui Iacov, dar a ales să nu facă aşa. Totuşi, când a văzut că nu poate să-l biruiască pe Iacov, Îngerul i-a atins coapsa, care a ieşit imediat din încheietură, convingându-l pe acesta de puterea lui supranaturală. În ciuda acestui fapt, durerea fizică nu l-a făcut pe Iacov să renunţe la eforturile lui stăruitoare. Scopul său era acela de a obţine binecuvântarea, iar durerea fizică nu era suficientă pentru a-i abate gândurile de la acest scop. Hotărârea lui din ultimele clipe ale luptei a fost mai puternică decât la începutul ei. Credinţa lui a ajuns tot mai stăruitoare şi mai perseverentă până în ultima clipă, chiar până la răsăritul zorilor. El nu a vrut să-l lase pe înger să plece fără să-l binecuvânteze. „Omul acela a zis: ’Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.’ Dar Iacov a răspuns: ’Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.’” Atunci, Îngerul l-a întrebat: „’Cum îţi este numele?’ ’Iacov’, a răspuns el. Apoi a zis: ’Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel, căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai fost biruitor.’”
Credinţa biruitoare
Credinţa perseverentă a lui Iacov a biruit. El s-a ţinut cu putere de înger, până când a obţinut binecuvântarea dorită şi asigurarea că păcatele îi fuseseră iertate. Numele lui a fost schimbat din Iacov, înlocuitorul, în Israel, care înseamnă un prinţ al lui Dumnezeu. „Iacov l-a întrebat: ’Spune-mi, Te rog, numele Tău’. El a răspuns: ’Pentru ce Îmi ceri numele?’ Şi l-a binecuvântat acolo. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel, ’căci’, a zis el, ’am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă.’” Domnul Hristos a fost Cel care a stat cu Iacov în noaptea aceea, Acela cu care Iacov a luptat şi pe care L-a ţinut stăruitor, până când a fost binecuvântat de El. [96]
Domnul a ascultat cererile stăruitoare ale lui Iacov şi a schimbat planurile din inima lui Esau. El nu a aprobat nicio cale greşită pe care mersese Iacov. Până la lupta serioasă cu îngerul şi până la dovada că Dumnezeu îl iertase, el trăise o viaţă de îndoială, confuzie şi remuşcare pentru propriile păcate.
„S-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu. Domnul este Dumnezeul oştirilor; Numele Lui este Domnul” (Osea 12,4.5).
Esau venea cu o armată împotriva lui Iacov, cu scopul de a-l ucide. Totuşi, în noaptea aceea, în timp ce Iacov lupta cu îngerul, un alt înger a fost trimis la Esau, în timpul somnului, pentru a lucra asupra inimii lui. În visul acela, el l-a văzut pe Iacov exilat departe de casa tatălui său timp de douăzeci de ani, din cauză că se temuse să nu fie ucis. El a observat întristarea pe care Iacov o suferise când a aflat că mama lui murise. În visul lui, a văzut umilinţa lui Iacov şi pe îngerii lui Dumnezeu aflaţi în jurul lui. A visat că, atunci când se vor întâlni, nu va avea nicio intenţie de a-i face rău. Când s-a trezit, Esau le-a relatat visul său celor patru sute de oameni care erau cu el şi le-a spus că nu trebuie să-i facă rău lui Iacov, pentru că Dumnezeul tatălui său era cu el.
„Iacov a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată că Esau venea cu patru sute de oameni… El însuşi a trecut înaintea lor şi s-a aruncat cu faţa la pământ de şapte ori, până ce s-a apropiat de tot de fratele său. Esau a alergat înaintea lui; l-a îmbrăţişat, i s-a aruncat pe grumaz şi
l-a sărutat. Şi au plâns.” Iacov l-a îndemnat pe fratele lui să primească darul de pace, pe care Esau l-a refuzat, dar Iacov a [97] insistat: „’Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate.’ Astfel a stăruit de el, şi Esau a primit.”
Un exemplu pentru toţi
Iacov şi Esau reprezintă două clase de oameni: Iacov îi reprezintă pe cei neprihăniţi, iar Esau îi reprezintă pe cei nelegiuiţi. Groaza pe care a simţit-o Iacov când a aflat că Esau vine în marş împotriva lui cu patru sute de oameni reprezintă necazul prin care vor trece neprihăniţii când se va da împotriva lor decretul de moarte, chiar înainte de venirea Domnului. Când cei nelegiuiţi se vor aduna împotriva lor, ei vor fi plini de groază, pentru că, asemenea lui Iacov, ei nu vor putea să vadă nicio cale de scăpare. Îngerul s-a înfăţişat înaintea lui Iacov, iar el s-a prins de înger, l-a ţinut şi a luptat cu el toată noaptea. Tot astfel, în timpul de necaz şi groază, cei neprihăniţi vor lupta cu Dumnezeu în rugăciune, aşa cum a luptat Iacov cu îngerul. În tulburarea lui, Iacov s-a rugat toată noaptea, cerând să fie scăpat din mâinile lui Esau. În groaza lor sufletească, neprihăniţii vor striga zi şi noapte către Dumnezeu pentru a fi scăpaţi din mâinile celor nelegiuiţi care îi vor înconjura.
Iacov şi-a mărturisit nevrednicia: „Eu sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia pe care ai arătat-o faţă de robul Tău.” În tulburarea lor, cei neprihăniţi vor trăi un simţământ profund al nevredniciei lor, vor recunoaşte cu multe lacrimi nimicnicia lor deplină şi, asemenea lui Iacov, vor cere ca făgăduinţele pe care Dumnezeu le-a făcut tocmai unor astfel de păcătoşi pocăiţi, dependenţi şi neajutoraţi să fie împlinite prin Domnul Hristos.
În necazul lui, Iacov l-a ţinut cu putere pe înger şi nu L-a lăsat să plece. În timp ce se ruga cu lacrimi, îngerul îi amintea de greşelile lui din trecut şi se străduia să scape de Iacov pentru a-l pune la încercare. [98] Tot astfel, în zilele necazului lor, celor neprihăniţi le vor fi puse la încercare credinţa, perseverenţa şi încrederea lor nezguduită în puterea lui Dumnezeu de a-i elibera.
Iacov nu s-a lăsat abătut de la scopul său. El ştia că Dumnezeu era milos şi a apelat la mila Sa. El a arătat spre necazul lui din trecut şi spre pocăinţa de greşelile lui şi s-a rugat cu insistenţă să fie scăpat din mâinile lui Esau. El a continuat să implore toată noaptea. Când a revăzut greşelile din trecut, a simţit că ajunge aproape la disperare. Totuşi el ştia că trebuie să primească ajutorul lui Dumnezeu, altfel va muri. El l-a ţinut strâns pe înger şi a continuat să se roage cu strigăte puternice şi pline de agonie, până când a biruit.
Tot aşa va fi cu cei neprihăniţi. Când îşi vor revedea evenimentele vieţii lor din trecut, speranţa lor aproape că se va stinge. Totuşi ei îşi vor da seama că se află într-o situaţie pe viaţă şi pe moarte şi vor striga stăruitor către Dumnezeu, arătându-I întristarea lor din trecut şi pocăinţa lor umilă pentru numeroasele lor păcate, iar apoi vor face apel la făgăduinţa Sa: „Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine” (Isaia 27,5). Aşa vor fi rugăciunile lor stăruitoare înălţate spre Dumnezeu zi şi noapte. Dacă Iacov nu s-ar fi pocăit mai dinainte de greşeala de a obţine binecuvântarea prin înşelăciune, Dumnezeu nu ar fi ascultat rugăciunea lui şi nu ar fi avut milă de el, salvându-i viaţa.
Asemenea lui Iacov, cei neprihăniţi vor manifesta o credinţă neşovăitoare şi o hotărâre stăruitoare, care nu va accepta niciun refuz. Ei îşi vor simţi propria nevrednicie, dar nu vor avea nicio greşeală ascunsă de mărturisit. Dacă ar avea păcate pe care nu le-ar fi mărturisit şi de care nu s-ar fi pocăit deja, în timp ce sunt torturaţi de teamă şi chin şi de simţământul viu al propriei nimicnicii, ei ar fi copleşiţi. Disperarea ar nimici credinţa lor stăruitoare, [99] ei nu ar mai putea să-I ceară lui Dumnezeu atât de insistent să-i elibereze, iar clipele acelea preţioase ar fi petrecute în mărturisirea păcatelor ascunse şi în deplângerea situaţiei lor disperate.
Perioada de probă le este acordată tuturor ca să se pregătească pentru ziua lui Dumnezeu. Aceia care neglijează să se pregătească şi nu ascultă avertizările preţioase care le sunt date vor fi lipsiţi de scuză. Lupta perseverentă şi stăruitoare a lui Iacov cu îngerul ar trebui să fie un exemplu pentru toţi creştinii. Iacov a biruit pentru că a fost perseverent şi hotărât.
Toţi aceia care doresc binecuvântarea lui Dumnezeu, asemenea lui Iacov, care se bazează asemenea lui pe făgăduinţele Sale şi sunt la fel de serioşi şi perseverenţi cum a fost el vor reuşi, aşa cum a reuşit el. Mulţi dintre cei care se declară credincioşi exercită atât de puţină credinţă adevărată şi cunosc atât de puţin adevărul, din cauză că sunt nepăsători faţă de lucrurile spirituale. Ei nu sunt dispuşi să depună eforturi, să-şi nege eul, să agonizeze înaintea lui Dumnezeu şi să se roage îndelung şi stăruitor pentru a primi binecuvântarea. Ca urmare, ei nu o obţin. Credinţa care va rezista în timpul de necaz trebuie să fie exercitată zi de zi acum. Aceia care nu depun acum eforturi puternice pentru a exercita o credinţă perseverentă vor fi întru totul nepregătiţi pentru a exercita credinţa aceea care îi va face în stare să reziste în ziua necazului. [100]