„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era” (Apocalipsa 21,1). Focul care îi nimiceşte pe cei nelegiuiţi curăţă pământul. Fiecare urmă a blestemului este îndepărtată. Niciun iad care arde veşnic nu va păstra sub privirile celor răscumpăraţi consecinţele îngrozitoare ale păcatului. O singură amintire rămâne: urmele răstignirii, pe care Răscumpărătorul nostru le va purta mereu. Pe capul Său rănit, pe mâinile şi picioarele Sale se află singurele urme ale lucrării nemiloase săvârşite de păcat.
„Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni şi la tine va ajunge vechea stăpânire, împărăţia fiicei Ierusalimului” (Mica 4,8). Împărăţia pierdută prin păcat a fost recâştigată de Hristos, iar cei răscumpăraţi urmează să o stăpânească împreună cu El. „Cei neprihăniţi vor stăpâni ţara şi vor locui în ea pe vecie” (Psalmi 37,29). Teama că moştenirea celor sfinţi pare a fi prea materială i-a făcut pe mulţi să interpreteze spiritual tocmai adevărurile care ne conduc să privim Noul Pământ ca fiind căminul nostru. Domnul Hristos i-a asigurat pe ucenicii Săi că va merge să le pregătească un loc. Aceia care acceptă învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu nu vor fi întru totul neştiutori cu privire la locaşul ceresc. Totuşi apostolul Pavel declară: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2,9). Limbajul [430, 431] omenesc nu este suficient pentru a descrie răsplata celor neprihăniţi. Ea va fi cunoscută numai de aceia care o vor privi. Nicio minte limitată nu poate să înţeleagă slava Paradisului lui Dumnezeu.
În Biblie, moştenirea celor mântuiţi este numită patrie (Evrei 11,14-16). Marele Păstor Îşi conduce turma la izvoarele de apă vie. Pomul vieţii îşi oferă roadele în fiecare lună, iar frunzele pomului sunt pentru vindecarea neamurilor. Acolo sunt râuri ce curg neîncetat, limpezi ca şi cristalul, iar pe malurile lor pomii unduitori umbresc calea pregătită pentru cei răscumpăraţi ai Domnului. Acolo sunt câmpii largi, care se întind până la dealurile pline de frumuseţe, iar munţii lui Dumnezeu îşi înalţă vârfurile măreţe. Pe acele câmpii liniştite, de o parte şi de alta a râurilor, cei din poporul lui Dumnezeu, care au fost atâta vreme peregrini şi rătăcitori, îşi vor găsi căminul.
Noul Ierusalim
Acolo se află cetatea Noului Ierusalim, „având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul” (Apocalipsa 21,11). Domnul a zis: „Eu Însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului şi mă voi bucura de poporul Meu” (Isaia 65,19). „Cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21,3.4).
În cetatea lui Dumnezeu „nu va mai fi noapte”. Nimeni nu va avea nevoie şi nu va dori să se odihnească. Nu va fi nicio oboseală în împlinirea voinţei lui Dumnezeu şi în laudele aduse Numelui Său. Vom simţi fără încetare prospeţimea dimineţii [432] şi vom fi departe de încheierea ei. „Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina” (Apocalipsa 22,5). Lumina soarelui va fi depăşită de o strălucire care nu va fi orbitoare, şi totuşi va întrece mult strălucirea miezului zilei din timpul nostru. Slava lui Dumnezeu şi a Mielului inundă cetatea sfântă cu o lumină care nu se diminuează. Cei răscumpăraţi trăiesc în slava unei zile continue.
„În cetate n-am văzut niciun Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei” (Apocalipsa 21,22). Cei din poporul lui Dumnezeu au privilegiul unei comunicări deschise cu Tatăl şi cu Fiul. „Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13,12). Noi vedem chipul lui Dumnezeu reflectat, ca într-o oglindă, în lucrările naturii şi în legăturile Sale cu oamenii, dar atunci Îl vom vedea faţă în faţă, fără vălul care ascunde parţial chipul Său. Vom sta în prezenţa Sa şi vom privi slava înfăţişării Sale.
Acolo, minţile celor nemuritori vor cerceta cu o plăcere ce nu va scădea niciodată minunile puterii creatoare şi tainele dragostei răscumpărătoare. Nu va mai fi niciun vrăjmaş nemilos şi amăgitor care să ne ispitească să-L uităm pe Dumnezeu. Fiecare însuşire va fi dezvoltată şi fiecare capacitate va fi sporită. Acumularea cunoaşterii nu va obosi mintea şi nu va epuiza energiile. Acolo, cele mai măreţe întreprinderi vor putea fi duse mai departe, cele mai înalte aspiraţii vor putea să fie atinse, cele mai nobile ambiţii vor putea fi realizate şi încă vor apărea noi înălţimi de escaladat, noi minuni de admirat, noi adevăruri de înţeles, noi obiective care vor angaja puterile minţii, ale sufletului şi ale trupului.
Pe măsură ce vor trece, unul după altul, anii veşniciei vor aduce descoperiri mai bogate şi mai pline de slavă cu privire la Dumnezeu şi cu privire la Hristos. După cum cunoaşterea este progresivă, tot aşa dragostea, respectul şi fericirea vor creşte. Cu cât oamenii vor învăţa mai mult despre Dumnezeu, cu atât admiraţia lor faţă de [433] caracterul Său va fi mai mare. Când Domnul Isus le va descoperi bogăţiile răscumpărării şi reuşitele uimitoare din marea luptă cu Satana, inima celor răscumpăraţi va bate cu un devotament mai puternic, iar ei îşi vor atinge harpele de aur cu o mână mai sigură şi zeci de mii şi de zece ori câte zece mii de mii de voci se vor uni într-un imn măreţ de laudă.
„Şi pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: ’Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!’” (Apocalipsa 5,13).
Nu va mai exista păcat şi nu vor mai exista păcătoşi. Întregul Univers al lui Dumnezeu va fi curat, iar marea luptă va fi încheiată pentru totdeauna.