Mântuitorul nostru a comparat binecuvântarea iubirii răscumpărătoare cu un mărgăritar de mare preț. El Și-a ilustrat învățătura printr-o parabolă despre un negustor „care caută mărgăritare frumoase. Și, când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are, și-l cumpără” (Matei 13,45-46). Mărgăritarul de mare preț este Însuși Domnul Hristos. În El se află toată slava Tatălui, plinătatea Dumnezeirii. El este strălucirea slavei Tatălui și expresia chipului Persoanei Sale. În caracterul Său sunt manifestate atributele lui Dumnezeu. Lumina Sa strălucește pe fiecare pagină a Sfintelor Scripturi. Neprihănirea Domnului Hristos, asemenea unui mărgăritar veritabil și pur, nu are nici un defect, nici o pată. Nici o lucrare omenească nu poate contribui la îmbunătățirea marelui și prețiosului dar al lui Dumnezeu. El este desăvârșit. În Domnul Hristos sunt „ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Coloseni 2,3). „El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare” (1 Corinteni 1,30). Tot ce poate împlini nevoile și dorințele nerostite ale sufletului omenesc, atât pentru lumea aceasta, cât și pentru cea viitoare, se află în Domnul Hristos. Răscumpărătorul nostru este acel mărgăritar, atât de prețios, încât, în comparație cu El, toate celelalte lucruri pot fi considerate fără nici o valoare. [116]
Hristos „a venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1,11). Lumina lui Dumnezeu a strălucit în întunericul lumii, iar „întunericul n-a biruit-o” (Ioan 1,5). Cu toate acestea, nu toți oamenii au fost indiferenți față de darul Cerului. Negustorul din parabolă reprezintă categoria celor care doresc cu sinceritate să cunoască adevărul. În diferite popoare, au existat oameni înțelepți și serioși, care au căutat în literatură, în știință și în religiile lumii păgâne, acea învățătură pe care să o poată primi în suflet ca pe o comoară. Printre iudei erau unii care simțeau o nevoie spirituală profundă. Nemulțumiți de religia formală, ei doreau cu ardoare lucrurile spirituale și înălțătoare. Din această clasă de oameni au făcut parte ucenicii aleși de Domnul Hristos, iar Corneliu și eunucul etiopian, din cea anterioară. Ei au dorit și s-au rugat mult pentru lumină din cer, iar când Domnul Hristos li S-a descoperit, L-au primit cu bucurie.
În această parabolă, mărgăritarul nu este prezentat ca fiind un dar. Negustorul l-a cumpărat, oferind în schimb tot ce avea. Mulți se întreabă ce înseamnă acest fapt, deoarece în Scriptură Domnul Hristos este reprezentat ca fiind un dar. El este un dar, însă numai pentru aceia care se consacră lui Dumnezeu cu tot sufletul, trupul și cugetul lor, fără nici o rezervă. Noi trebuie să ne dăruim lui Hristos, dorind să trăim o viață de ascultare față de toate cerințele Sale. Tot ce suntem, toate talentele și toate capacitățile pe care le deținem Îi aparțin Domnului și trebuie consacrate în slujba Sa. Când ne dăruim întru totul lui Hristos, El ni Se dăruiește nouă cu toate comorile cerului. Astfel, obținem mărgăritarul de mare preț.
Mântuirea este un dar, și totuși se cumpără și se vinde. În piața care se află sub administrația harului divin, mărgăritarul de mare preț este prezentat ca fiind cumpărat fără bani și fără plată. În această piață, toți pot [117] obține bunurile cerului. Tezaurul în care se află mărgăritarele adevărului este deschis pentru toți. „Iată ți-am pus înainte o ușă deschisă”, spune Domnul, „pe care nimeni n-o poate închide”. Nu există gărzi înarmate care să împiedice accesul pe această poartă. La intrare și dinăuntru, se aud voci care spun: „Vino!” Glasul Mântuitorului ne invită cu dragoste și căldură: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești…” (Apocalipsa 3,18).
Evanghelia lui Hristos este o binecuvântare pe care o pot avea toți. Chiar și cel mai sărac dintre oameni poate cumpăra mântuirea la fel ca și cel mai bogat, pentru că nici o bogăție lumească, oricât de mare ar fi ea, nu o poate plăti. Ea se obține printr-o ascultare de bunăvoie, consacrându-ne lui Hristos și recunoscând că suntem proprietatea Sa, pe care a cumpărat-o cu prețul sângelui Său. Nici chiar cea mai înaltă educație nu poate, prin ea însăși, să-l conducă pe om mai aproape de Dumnezeu. Fariseii beneficiau de favoarea tuturor avantajelor materiale și spirituale. Ei declarau cu mândrie și aroganță: Noi suntem bogați, ne-am îmbogățit, și nu ducem lipsă de nimic. Totuși erau nenorociți, săraci, orbi și goi (Apocalipsa 3,17). Domnul Hristos le-a oferit mărgăritarul de mare preț, dar ei au fost prea mândri ca să-l accepte, iar El le-a zis: „… ’Adevărat vă spun că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu’” (Matei 21,31).
Noi nu putem câștiga mântuirea, dar trebuie să o căutăm cu un interes și o perseverență atât de mari, încât să fim dispuși să renunțăm pentru ea la orice lucru din lume.
Trebuie să căutăm mărgăritarul de mare preț, dar nu în târgurile lumii și nici pe căile lumii. Prețul care ni se cere nu constă în aur sau argint, pentru că acestea Îi aparțin lui Dumnezeu. Renunțați la ideea că avantajele materiale sau spirituale vă vor putea ajuta să câștigați mântuirea. Dumnezeu vă cere o ascultare de bunăvoie. El vă cere să renunțați la păcat. „Celui ce va birui”, spune Domnul Hristos, „îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Apocalipsa 3,21). [118]
Unii par să caute fără încetare mărgăritarul ceresc. Dar ei nu renunță în totalitate la obiceiurile lor greșite. Ei nu mor față de sine, pentru ca Domnul Hristos să poată trăi în ei. Prin urmare, nu găsesc mărgăritarul prețios. Ei nu au învins ambiția nesfântă și iubirea față de atracțiile lumești. Ei nu și-au luat crucea, urmându-L pe Domnul Hristos pe calea sacrificiului și a renunțării la sine. Deși sunt aproape creștini, totuși nu sunt pe deplin creștini. Ei par să se afle lângă Împărăția cerurilor, dar nu pot intra în ea. Aproape mântuit și totuși nu pe deplin mântuit, nu înseamnă aproape pierdut, ci întru totul pierdut.
Parabola negustorului care caută mărgăritare prețioase are o semnificație dublă: ea se aplică nu numai cu privire la oamenii care caută Împărăția cerurilor, ci și la Domnul Hristos care caută moștenirea Sa pierdută. În căutarea pietrelor prețioase, Domnul Hristos, Negustorul ceresc, a văzut în omenirea pierdută, un mărgăritar de mare preț. El a văzut în omul întinat și ruinat de păcat, posibilitatea de a fi mântuit. Pentru Mântuitorul nostru, inimile care au fost terenul de luptă în conflictul cu Satana, dar au fost salvate prin puterea iubirii, sunt mai prețioase decât acelea care nu au căzut niciodată. Dumnezeu nu a considerat omenirea ca fiind detestabilă și nevrednică, ci datorită Domnului Hristos, El a văzut ce ar putea deveni ea prin lucrarea iubirii răscumpărătoare. El a adunat toate bogățiile universului și le-a oferit pentru a cumpăra acest mărgăritar. Iar Domnul Isus, după ce îl găsește, îl așază din nou în coroana Sa. „… căci ei sunt pietrele cununii împărătești, care vor străluci în țara Sa” (Zaharia 9,16). „… ’Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor. Îmi vor fi o comoară deosebită’” (Maleahi 3,17).
Domnul Hristos, ca Mărgăritar de mare preț, și privilegiu al nostru de a avea această comoară a cerului, constituie subiectul la care ar trebui să medităm cel mai mult. Duhul Sfânt este Cel care le descoperă oamenilor valoarea nespus de mare a Mărgăritarului divin. Timpul lucrării [119] Duhului Sfânt este un timp special, în care darul ceresc trebuie căutat și găsit. În zilele Domnului Hristos, mulți au auzit Evanghelia, dar mintea lor a fost atât de întunecată de învățăturile false, încât nu L-au recunoscut pe Învățătorul umil [120] din Galileea ca fiind Trimisul lui Dumnezeu. Totuși, după înălțarea la cer a Domnului Hristos, evenimentul așezării Sale pe tronul Împărăției spirituale și al începerii lucrării de mijlocire a fost anunțat prin revărsarea Duhului Sfânt. Această revărsare a Duhului Sfânt a avut loc în Ziua Cincizecimii. Ucenicii Domnului Hristos au predicat despre puterea Mântuitorului înviat. Lumina cerului a pătruns în mintea întunecată a celor care fuseseră înșelați de vrăjmașii Săi. Deodată, au înțeles că „pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui, și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor” (Fapte 5,31). Ei L-au văzut învăluit în slava cerului, având în mâini comori infinite, pe care urma să le dăruiască tuturor celor care se vor întoarce de la răzvrătirea lor. Când apostolii au vorbit despre slava Singurului născut din Tatăl, trei mii de ascultători au fost convinși. Ei au fost determinați să se vadă pe ei înșiși așa cum erau, întinați și păcătoși, și să-L recunoască pe Domnul Hristos ca fiind Prietenul și Răscumpărătorul lor. Hristos a fost înălțat. El a fost glorificat, prin manifestarea puterii Duhului Sfânt care lucra în inima oamenilor. Acei creștini au înțeles prin credință că Isus fusese Acela care a îndurat umilința, suferința și moartea, pentru ca ei să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Faptul că L-au descoperit pe Domnul Hristos, prin lucrarea Duhului Sfânt, i-a făcut să devină conștienți de puterea și maiestatea Sa, iar ei și-au întins mâinile spre El, prin credință, spunând: „Cred”.
Apoi, vestea bună despre Mântuitorul înviat a fost purtată până la cele mai îndepărtate margini ale lumii. Biserica a văzut mulțimi de convertiți venind spre ea din toate direcțiile. Cei credincioși se pocăiau din nou. Păcătoșii li se alăturau creștinilor pentru a căuta împreună mărgăritarul de mare preț. Atunci, s-a împlinit profeția care spune: „Cel mai slab … ca David; și casa lui David ca Îngerul Domnului” (Zaharia 12,8). Fiecare creștin vedea în fratele lui întruchiparea divină a bunătății și a iubirii. Toți erau conduși de un singur scop. Toți erau absorbiți de un singur subiect. Toate inimile băteau la unison. Singura ambiție a credincioșilor era aceea de a manifesta un caracter asemenea caracterului lui Hristos [121] și de a lucra pentru extinderea Împărăției Sale. „Mulțimea celor care crezuseră era o inimă și un suflet. … Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți” (Fapte 4,32.33). „Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți” (Fapte 2,47). Spiritul Domnului Hristos anima întreaga adunare, deoarece găsiseră Mărgăritarul de mare preț.
Aceste evenimente urmează să se repete cu o putere chiar și mai mare. Revărsarea Duhului Sfânt, în Ziua Cincizecimii, a fost ploaia timpurie, dar ploaia târzie va fi mai abundentă. Duhul Sfânt așteaptă ca noi să-L cerem și să-L primim. Puterea Duhului Sfânt Îl va descoperi încă o dată pe Domnul Hristos în plinătatea slavei Sale. Oamenii vor înțelege valoarea Mărgăritarului de mare preț și vor declara asemenea apostolului Pavel: „Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu” (Filipeni 3,7.8).