„Isus le-a pus înainte o altă pildă, și le-a zis: ’Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în țarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat. Când au răsărit firele de grâu și au făcut rod, a ieșit la iveală și neghina’” (Matei 13,24-26).
„Țarina”, a zis Isus, „este lumea”. Dar noi trebuie să înțelegem acest simbol ca reprezentând biserica lui Hristos în lume. Parabola descrie o situație legată de Împărăția lui Dumnezeu și lucrarea Sa de mântuire a oamenilor. Această lucrare este îndeplinită prin intermediul bisericii. Este adevărat că Duhul Sfânt acționează în întreaga lume, oriunde inima oamenilor este impresionată de Evanghelie, dar locul în care trebuie să creștem și să aducem roade pentru grânarul lui Dumnezeu este biserica.
„Cel ce seamănă sămânța bună, este Fiul omului… Sămânța bună sunt fiii Împărăției; neghina, sunt fiii celui rău.” Sămânța bună îi reprezintă pe aceia care sunt născuți din Cuvântul [71] lui Dumnezeu, din adevăr. Neghina reprezintă acea categorie de oameni care constituie rezultatul sau întruchiparea greșelii, a principiilor false. „Vrăjmașul, care a semănat-o, este diavolul.” Nici Dumnezeu și nici îngerii Săi nu au semănat vreodată o sămânță care produce neghină. Neghina este semănată întotdeauna de Satana, vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului.
În Orient, oamenii se răzbunau uneori, semănând în terenurile recent cultivate ale vrăjmașilor lor, semințe care produceau plante dăunătoare, dar care, în perioada creșterii, se asemănau foarte mult cu cerealele. Ele răsăreau împreună cu grâul, afectând recolta și provocându-i proprietarului necazuri și pagube. Tot astfel, datorită vrăjmășiei împotriva lui Hristos, Satana răspândește semințele lui rele printre semințele bune ale Împărăției. Apoi, Îi atribuie lui Hristos roadele acestor semințe rele. El aduce în biserică oameni care, deși poartă Numele lui Hristos, au un caracter opus caracterului Său. Acești nelegiuiți Îl dezonorează pe Dumnezeu, prezintă greșit lucrarea Sa de mântuire și pun în pericol viața spirituală a credincioșilor.
Slujitorii Domnului Hristos sunt îndurerați când văd că în biserică se află atât credincioși adevărați, cât și credincioși falși. Ei ar dori mult să întreprindă ceva pentru a curăța biserica. Asemenea slujitorilor din parabolă, ei sunt gata să smulgă neghina. Dar Domnul Hristos le spune: „Nu… ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. Lăsați-le să crească amândouă împreună până la seceriș” (Matei 13,29).
Domnul Hristos i-a învățat pe oameni cu claritate, că aceia care continuă să păcătuiască în mod vizibil trebuie să fie separați de biserică, dar nu ne-a încredințat nouă lucrarea de a judeca motivațiile și caracterul oamenilor. El cunoaște prea bine firea noastră și de aceea nu ne-a dat această sarcină. Dacă am încerca să-i smulgem din biserică pe aceia despre care presupunem că sunt niște creștini falși, putem fi siguri că am comite greșeli. Adesea, noi îi considerăm ca fiind niște cazuri fără speranță, tocmai pe aceia pe care Domnul Hristos îi atrage la Sine. Dacă [72] ar trebui să tratăm aceste suflete în conformitate cu judecata noastră nedesăvârșită, probabil că acest fapt ar duce la spulberarea ultimei lor speranțe. Mulți care se consideră buni creștini vor fi găsiți în cele din urmă nevrednici. În cer se vor afla mulți oameni despre care semenii lor au crezut că nu vor ajunge niciodată acolo. Omul judecă după aparențe, dar Dumnezeu judecă inima. Neghina și grâul trebuie să crească împreună până la seceriș; iar secerișul are loc la încheierea timpului de probă.
În cuvintele Mântuitorului se află și o altă lecție, o lecție a răbdării minunate și a iubirii pline de duioșie. După cum rădăcinile neghinei sunt strâns împletite cu rădăcinile grâului, tot astfel membrii falși ai bisericii se pot afla într-o relație apropiată cu ucenicii adevărați. Adevăratul caracter al acestor așa-ziși credincioși nu este manifestat pe deplin. Dacă ei ar fi separați de biserică, ar putea fi determinați să se poticnească și alții care, altfel, ar fi rămas statornici.
Învățătura acestei parabole ilustrează modul în care îi tratează Dumnezeu atât pe oameni, cât și pe îngeri. Satana este un înșelător. Când a păcătuit în cer, nici chiar îngerii loiali lui Dumnezeu nu au înțeles pe deplin caracterul lui. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu l-a nimicit imediat. Dacă Satana ar fi fost nimicit imediat, îngerii sfinți nu ar fi înțeles dreptatea și iubirea lui Dumnezeu. Îndoiala cu privire la bunătatea lui Dumnezeu ar fi fost asemenea unei semințe rele, care ar fi adus roadele amare ale păcatului și ale nenorocirii. Prin urmare, autorul răului a fost cruțat și lăsat să-și manifeste caracterul în mod deplin. De-a lungul veacurilor, Dumnezeu a suportat durerea de a vedea lucrările răului. Decât să îngăduie ca vreuna dintre ființele create de El să fie înșelată de declarațiile mincinoase ale celui nelegiuit, mai degrabă a oferit darul nemăsurat al Jertfei de pe Gogota, deoarece neghina nu poate fi smulsă, fără să existe pericolul de a smulge și grâul prețios o dată cu ea. Oare, nu ar trebui să fim noi la fel de răbdători față de semenii noștri, așa cum este Domnul cerului și al pământului față de Satana?
Lumea nu are nici un drept să se îndoiască de adevărul creștinismului, pe motiv că în biserică sunt membri nevrednici. Nici creștinii nu trebuie să se descurajeze datorită acestor credincioși falși. Care a fost situația din biserica timpurie? Anania și Safira s-au alăturat grupului ucenicilor. Simon Magul a fost botezat. Dima, care l-a părăsit pe apostolul Pavel, a fost considerat un credincios. Iuda Iscarioteanul a fost unul dintre cei doisprezece apostoli. Răscumpărătorul nu dorește să se piardă nici măcar un singur suflet. Experiența Sa cu Iuda este relatată pentru a demonstra îndelunga Sa răbdare față de firea umană nelegiuită. Iar Domnul ne îndeamnă să ne comportăm asemenea Lui cu fiecare om. El a declarat că în biserică vor exista credincioși falși până la încheierea timpului. [74]
Unii oameni au încercat să smulgă neghina, fără a lua în considerare avertizarea Domnului Hristos. Pentru a-i pedepsi pe cei despre care presupuneau că sunt niște răufăcători, biserica a recurs la ajutorul autorității civile. Ca urmare a instigării din partea unor oameni care pretindeau că acționează cu aprobarea lui Hristos, cei care credeau altfel decât spuneau doctrinele oficiale au fost închiși, torturați și condamnați la moarte. Dar astfel de fapte sunt determinate de spiritul lui Satana, nu de Spiritul lui Hristos. Aceasta este metoda specifică a lui Satana de a aduce lumea sub stăpânirea lui. Printr-un asemenea mod de tratare a celor presupuși a fi eretici, biserica L-a reprezentat pe Dumnezeu într-o manieră greșită.
Nu abținerea de a-i judeca și de a-i condamna pe alții constituie învățătura acestei parabole rostite de Domnul Hristos, ci umilința și neîncrederea în sine. Nu din toate semințele semănate în ogor va rodi grâu bun. Faptul că oamenii se află în biserică nu dovedește că sunt niște buni creștini.
Atâta timp cât tulpinile erau încă verzi, neghina se asemăna foarte mult cu grâul, dar când recolta a ajuns la maturitate, plantele dăunătoare și fără valoare arătau complet diferit de grâul care se pleca sub greutatea spicelor pline și coapte. O vreme, păcătoșii care lasă impresia de pioșenie se aseamănă cu adevărații urmași ai lui Hristos, iar aparența de credincioșie este menită să-i înșele pe mulți. Dar la secerișul lumii nu va mai fi nici o asemănare între cei buni și cei răi. Atunci, cei care s-au alăturat bisericii, dar nu I s-au alăturat lui Hristos, vor ieși în evidență cu claritate.
Neghinei i se îngăduie să crească în mijlocul grâului, să beneficieze de toate avantajele soarelui și ale ploii, dar în timpul secerișului „veți vedea din nou… deosebirea dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește” (Maleahi 3,18). Hristos Însuși va hotărî cine este vrednic să locuiască împreună cu familia cerului. El va judeca fiecare om după cuvintele și faptele lui. Declarațiile nu au nici o valoare. Ceea ce decide destinul veșnic este caracterul omului. [75]
Mântuitorul nu indică un timp viitor când neghina va deveni grâu. Grâul și neghina cresc împreună până la seceriș, până la sfârșitul istoriei lumii. Atunci, neghina va fi legată în snopi pentru a fi arsă, iar grâul va fi adunat în grânarul lui Dumnezeu. „Atunci cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă” (Matei 13,43). „Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei 13,41.42).