„Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește, o ascunde; și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are, și cumpără țarina aceea” (Matei 13,44).
În antichitate era ceva obișnuit ca oamenii să-și ascundă comorile în pământ. Atacurile și jafurile erau frecvente. Și ori de câte ori avea loc o schimbare a puterii conducătoare, cei care dețineau averi mari erau pasibili de a fi supuși unor impozite grele. Mai mult de atât, țara se afla în permanență în pericolul de a fi invadată de armate jefuitoare. Prin urmare, cei bogați făceau tot ce le era cu putință să-și păstreze averile, ascunzându-le, iar pământul era considerat o ascunzătoare sigură. Adesea însă, locul ascunzătorii era uitat. Proprietarul fie deceda, fie ajungea în închisoare sau în exil și se despărțea de comoara lui, iar bogăția pe care se străduise să o păstreze cu mari eforturi rămânea la discreția fericitului care avea șansa de a o găsi. În zilele Domnului Hristos, nu era un fapt neobișnuit să se descopere monede vechi sau bijuterii de aur și argint, ascunse în locuri părăsite.
Un om a închiriat un teren pentru a-l cultiva și, în timp ce ara pământul, plugul a scos la iveală o comoară îngropată. Dezgropând comoara, [104] omul a văzut ce bogăție ajunsese în posesia lui. A așezat aurul la loc, în ascunzătoare, s-a întors acasă și a vândut tot ce avea, ca să cumpere terenul în care se afla comoara. Familia și vecinii lui considerau că se comportă ca unul care își pierduse discernământul. Ei nu vedeau nici o valoare în acea bucată de pământ necultivat. Dar omul știa ce face și, după ce a obținut titlul de proprietate asupra terenului, a început să caute peste tot, pentru a găsi comoara.
Această parabolă ilustrează valoarea comorii cerești și efortul care ar trebui făcut pentru a o obține. Cel care găsise comoara în țarină a fost gata să renunțe la tot ce avea, gata să depună o muncă neobosită pentru a intra în posesia bogățiilor ascunse. Tot așa, acela care descoperă comoara cerească va considera că nici un efort nu este prea mare și nici un sacrificiu nu este prea costisitor, pentru a dobândi comorile adevărului.
În parabola despre comoara ascunsă sunt reprezentate Sfintele Scripturi. Comoara este Evanghelia. Nici chiar pământul nu este atât de brăzdat de filoane de aur și așa de plin de lucruri prețioase, cum este Cuvântul lui Dumnezeu.
Cât de ascunsă este comoara?
Despre comorile Evangheliei se spune că sunt ascunse. Cei care se consideră înțelepți, cei care se îngâmfă cu învățătura filozofiei deșarte, nu percep frumusețea, puterea și taina Planului de Mântuire. Mulți au ochi, dar nu văd, au urechi, dar nu aud, sunt înzestrați cu inteligență, dar nu discern comoara ascunsă.
Un om poate păși peste locul unde este ascunsă o comoară. Copleșit de griji și de nevoi, el se poate așeza să se odihnească sub un copac, fără să știe că la rădăcinile acestuia sunt ascunse bogății. [105] Aceasta era situația iudeilor. Poporului evreu îi fusese încredințat adevărul, asemenea unei comori de aur. Sistemul religios iudaic purta semnătura Cerului, deoarece fusese instituit de Însuși Domnul Hristos. Marile adevăruri ale mântuirii erau învăluite în tipuri și simboluri. Totuși, când a venit Domnul Hristos, iudeii nu L-au recunoscut ca fiind Acela spre care arătau toate simbolurile. Ei aveau Cuvântul lui Dumnezeu în mână, dar tradițiile transmise din generație în generație și interpretările omenești ale Sfintelor Scripturi le ascunseseră adevărul așa cum era el în Isus.
Dumnezeu nu le ascunde oamenilor adevărul. Ei sunt cei care îl fac să fie de neînțeles, prin atitudinea lor. Domnul Hristos le-a oferit iudeilor nenumărate dovezi ale faptului că El era Mesia, dar învățătura Sa le cerea o schimbare hotărâtă a vieții. Ei au înțeles că, dacă Îl acceptă pe Hristos, trebuie să renunțe la maximele și tradițiile lor îndrăgite și la practicile lor egoiste și nesfinte. Acceptarea unui adevăr veșnic și neschimbător le cerea un sacrificiu. Prin urmare, ei nu erau dispuși să recunoască dovada cea mai convingătoare pe care a putut să le-o dea Dumnezeu, pentru a-i face să creadă în Domnul Hristos. Deși pretindeau a crede în Scripturile Vechiului Testament, totuși iudeii au refuzat să accepte mărturia conținută în ele cu privire la viața și caracterul Domnului Hristos. Lor le era teamă să se lase convinși, ca nu cumva să fie convertiți și constrânși să renunțe la părerile lor preconcepute. Comoara Evangheliei, Acela care era Calea, Adevărul și Viața, se afla în mijlocul lor, dar ei au respins cel mai mare Dar cu care îi putea binecuvânta Cerul.
„Totuși, chiar dintre fruntași, mulți au crezut în El; dar de frica Fariseilor nu-L mărturiseau [106] pe față, ca să nu fie dați afară din sinagogă” (Ioan 12,42). Ei erau convinși că Isus este Fiul lui Dumnezeu, dar nu își mărturiseau credința în El, deoarece acest fapt nu era în armonie cu dorințele lor egoiste. Ei nu au avut acea credință care ar fi putut să le asigure comoara cerească. Ei căutau o comoară pământească.
Tot astfel, în zilele noastre, unii oameni caută cu nerăbdare comorile pământești. Mintea lor este plină de gânduri ambițioase și egoiste. În dorința de a câștiga bogății lumești, onoare sau putere, ei așază maximele, tradițiile și cerințele omenești mai presus de cerințele lui Dumnezeu. Comorile Cuvântului Său sunt ascunse de ei.
„Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește” (1 Corinteni 2,14).
„Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4,3.4).
Valoarea comorii
Mântuitorul a văzut că oamenii erau absorbiți de obținerea câștigurilor pământești și pierdeau din vedere realitățile veșnice. El S-a hotărât să corecteze această greșeală. Domnul a căutat să pună capăt influenței fascinante care le paraliza sufletul. Ridicându-Și glasul, a întrebat: „Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16,26). El prezenta omenirii căzute o lume mai înaltă și mai nobilă, pe care oamenii o pierduseră din vedere, pentru ca ei să poată contempla realitățile veșnice. El i-a condus la tezaurul Celui Infinit, plin de slava de nedescris a lui Dumnezeu, și le-a arătat comoara care se afla acolo. [107]
Valoarea acestei comori este mai presus de valoarea aurului sau a argintului. Bogățiile din minele pământului nu se pot compara cu ea.
Adâncul zice: „Nu este în mine”,
și marea zice: „Nu este la mine”;
Ea nu se dă în schimbul aurului curat,
nu se cumpără cântărindu-se cu argint;
nu se cântărește pe aurul din Ofir,
nici pe onixul cel scump, nici pe safir.
Nu se poate asemăna cu aurul,
nici cu diamantul,
nu se poate schimba cu un vas de aur ales.
Mărgeanul și cristalul
nu sunt nimic pe lângă ea:
înțelepciunea prețuiește mai mult
decât mărgăritarele. (Iov 28,14-18)
Aceasta este comoara care se află în Sfintele Scripturi. Biblia este marele manual de învățătură al lui Dumnezeu, marele Său mijloc de educație. În Biblie este cuprinsă temelia adevăratei științe. Fiecare domeniu al cunoașterii poate fi descoperit prin cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu. Iar mai presus de orice altceva, Biblia conține știința tuturor științelor, știința mântuirii. Ea este mina bogățiilor nepătrunse ale lui Hristos.
Adevărata educație se obține prin studierea și împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Dar când Cuvântul Său este lăsat la o parte în favoarea unor cărți care nu conduc la Dumnezeu și la Împărăția cerurilor, educația religioasă dobândită prin ele este falsă.
În natură există adevăruri minunate. Pământul, marea și cerul sunt pline de adevăr. Ele sunt profesorii noștri. Natura dă glas învățăturilor înțelepciunii cerești și adevărului veșnic. Dar omul căzut în păcat nu le va înțelege. Păcatul i-a întunecat capacitatea de înțelegere și omul nu va putea interpreta natura, fără să o așeze mai presus de Dumnezeu. Învățăturile corecte nu pot impresiona mintea celor care resping Cuvântul lui Dumnezeu. Ei denaturează înțelesul lecțiilor naturii, în așa fel încât aceasta le abate mintea de la Creator.
Pentru mulți, înțelepciunea omenească este considerată a fi mai înaltă decât înțelepciunea Învățătorului divin, iar Biblia, [108] manualul de învățătură al lui Dumnezeu, este privită ca fiind demodată, lipsită de originalitate și relevanță și neinteresantă. Dar cei care au fost înviorați de Duhul Sfânt nu o privesc astfel. Ei văd comoara neprețuită și sunt dispuși să vândă totul pentru a cumpăra pământul care o conține. În locul cărților care conțin ipotezele unor autori renumiți, ei aleg Cuvântul Aceluia care este cel mai mare Autor și Învățător pe care L-a cunoscut lumea vreodată, Acela care Și-a dat viața pentru noi, pentru ca, prin El, să putem avea viață veșnică.
Consecințele neglijării comorii adevărate
Satana influențează mintea oamenilor, determinându-i să creadă că, despărțiți de Dumnezeu, pot dobândi o cunoaștere minunată. Folosindu-se de raționamente înșelătoare, el i-a făcut pe Adam și Eva să se îndoiască de Cuvântul lui Dumnezeu și să așeze în locul acestuia o teorie care conducea la neascultare. În zilele noastre, argumentele lui false au același efect pe care l-au avut și în Eden. Profesorii care amestecă părerile unor autori necredincioși cu educația pe care o oferă, sădesc în mintea tinerilor idei care vor conduce la neîncredere în Dumnezeu și la încălcarea Legii Sale. Asemenea învățători nu-și dau seama ce fac. Ei nu înțeleg suficient care va fi rezultatul lucrării lor.
Un cercetător poate parcurge toate nivelurile de învățământ din școlile și colegiile zilelor noastre. Își poate dedica toate capacitățile pentru a acumula cunoștințe. Dar, dacă nu Îl cunoaște pe Dumnezeu, dacă nu respectă legile care îi conduc ființa, se va distruge singur. Prin obiceiuri greșite, el își pierde sentimentul valorii personale și capacitatea stăpânirii de sine. El nu poate judeca în mod corect tocmai acele probleme care reprezintă interesul lui cel mai înalt. Este neglijent și lipsit de rațiune în modul de a se comporta față de trupul și mintea sa. Datorită obiceiurilor lui greșite, un astfel de om ajunge o epavă. El nu poate fi fericit, pentru că, prin neglijarea principiilor sănătoase și curate, ajunge robul unor obiceiuri care îi alungă pacea. Ca urmare, anii costisitori și obositori de studiu [109] sunt pierduți, iar el constată că s-a distrus singur. El și-a folosit greșit puterile fizice și mintale, iar templul trupului său zace în ruină. El este distrus atât pentru viața aceasta, cât și pentru viața veșnică. A crezut că prin dobândirea unor cunoștințe pământești va câștiga bogății, dar, ignorând Biblia, a sacrificat tocmai acea comoară care este mai prețioasă decât orice altceva.
În căutarea comorii
Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie obiectul nostru de studiu. Trebuie să-i educăm pe copiii noștri, în așa fel încât să-și însușească adevărurile cuprinse în el. Cuvântul lui Dumnezeu este o comoară inepuizabilă, dar oamenii nu reușesc să descopere această comoară, deoarece nu o caută, până când ajung în posesia ei. Foarte mulți se mulțumesc doar cu presupuneri cu privire la adevăr. Ei se mulțumesc cu o lucrare superficială, considerând că știu tot ce este esențial. Ei acceptă [110] declarațiile altora, fără să verifice dacă sunt adevărate, deoarece sunt prea leneși pentru a se angaja personal în lucrarea de cercetare atentă și stăruitoare, reprezentată în parabolă prin căutarea comorii ascunse. Cu toate acestea, născocirile oamenilor nu numai că nu sunt demne de încredere, dar sunt și periculoase, deoarece îl așază pe om în locul în care ar trebui să fie Dumnezeu. Ei pun spusele oamenilor, acolo unde ar trebui să fie doar: „Așa zice Domnul”.
Domnul Hristos este adevărul. Cuvintele Sale constituie adevărul, iar ele au o semnificație mai adâncă decât se pare la prima vedere. Toate declarațiile lui Hristos au o valoare ce trece dincolo simplitatea lor aparentă. Cei a căror minte este înviorată de Duhul Sfânt vor înțelege valoarea acestor cuvinte. Ei vor discerne nestematele prețioase ale adevărului, deși acestea pot fi niște comori ascunse.
Teoriile și speculațiile omenești nu vor conduce niciodată la înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. Cei care cred că înțeleg filozofia, consideră că explicațiile lor sunt necesare pentru a desluși comorile cunoașterii și pentru a împiedica pătrunderea ereziilor în biserică. Dar tocmai aceste explicații au adus în biserică teorii false și erezii. Oamenii au depus eforturi disperate pentru a explica pasaje biblice pe care le considerau a fi mai greu de înțeles, dar prea adesea, eforturile lor nu au făcut decât să întunece chiar lucrurile pe care încercau să le clarifice.
Preoții și fariseii gândeau că, așezând interpretările proprii mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu, realizează lucruri mari ca învățători, dar Domnul Hristos le-a spus: „… ’Oare nu vă rătăciți voi, din pricină că nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?’” (Marcu 12,24). El i-a învinovățit de faptul că prezentau „învățături care nu sunt decât niște porunci omenești” (Marcu 7,7). Deși erau învățătorii scrierilor sfinte ale lui Dumnezeu și ar fi fost de așteptat să înțeleagă Cuvântul Său, ei nu îl împlineau. Satana îi orbise, așa încât să nu vadă adevărata importanță a Cuvântului.
Mulți oameni din zilele noastre procedează la fel. Multe biserici se fac vinovate de acest păcat. Există un mare pericol ca așa-zișii înțelepți ai timpului nostru să repete experiența [111] învățătorilor iudei. Ei interpretează greșit Cuvântul lui Dumnezeu și datorită concepțiilor lor greșite cu privire la adevărul divin, mintea oamenilor este încurcată și învăluită în întuneric.
Sfintele Scripturi nu trebuie citite în lumina plăpândă a tradițiilor și a speculațiilor omenești. A explica Scripturile cu ajutorul tradițiilor sau a imaginației omenești este ca și cum ai încerca să luminezi soarele cu o făclie. Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu nu are nevoie de pâlpâirea torțelor de pe pământ, pentru a face ca slava lui să fie vizibilă. Scriptura însăși este lumina – dezvăluirea slavei lui Dumnezeu –, iar alături de ea, orice altă lumină pălește.
Totuși pentru a înțelege Scriptura este nevoie de un studiu serios și de o cercetare atentă. Înțelegerea clară și precisă a adevărului nu va fi niciodată răsplata nepăsării și a superficialității. Nici o binecuvântare pământească nu poate fi obținută fără eforturi stăruitoare, răbdare și perseverență. Dacă doresc să aibă succes în domeniul afacerilor, oamenii trebuie să acționeze cu o voință hotărâtă și să aștepte rezultatele cu credință. Nici în domeniul spiritual nu ne putem aștepta să dobândim cunoștințe, fără să depunem o muncă serioasă. Cei care doresc să descopere comorile adevărului trebuie să le caute asemenea unui miner care sapă adânc pentru a găsi comoara ascunsă în pământ. O lucrare superficială și neatentă, făcută cu jumătate de inimă, nu va avea rezultate. Atât pentru tineri, cât și pentru cei în vârstă, este esențial nu doar să lectureze Cuvântul lui Dumnezeu, ci să-l studieze stăruitor, cu o dedicare totală, rugându-se și căutând adevărul ca pe o comoară ascunsă. Cei care vor face așa vor fi răsplătiți, pentru că Domnul Hristos va înviora capacitatea lor de înțelegere.
Mântuirea noastră depinde de cunoașterea adevărului cuprins în Sfintele Scripturi. Este voința lui Dumnezeu ca noi să avem acest adevăr. Cercetați, oh, cercetați Biblia cea prețioasă, cu inimi flămânde după neprihănire! Explorați Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum minerul explorează pământul, ca să descopere filoanele de aur. Nu renunțați niciodată la cercetare, până când nu sunteți siguri cu privire la relația voastră cu Dumnezeu și cu privire la voința Sa pentru voi. Domnul Hristos declară: „Și ori ce veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face” (Ioan 14,13.14). [112]
Oamenii talentați și evlavioși reușesc să surprindă unele aspecte ale realităților veșnice, dar adesea dau greș în a le înțelege, pentru că lucrurile văzute eclipsează slava celor nevăzute. Acela care dorește să aibă succes în căutarea comorii ascunse trebuie să urmărească atingerea unor idealuri mai înalte decât lucrurile acestei lumi. Sentimentele lui și toate capacitățile lui trebuie consacrate în vederea cercetării.
Neascultarea a închis poarta spre o cantitate enormă de cunoștințe, care ar fi putut fi dobândite din Scripturi. A înțelege Scripturile înseamnă a asculta de poruncile lui Dumnezeu. Scripturile nu trebuie adaptate pentru a corespunde prejudecății și suspiciunii oamenilor. Ele pot fi înțelese doar de aceia care caută cu umilință să cunoască adevărul cu scopul de a-l respecta.
Tu întrebi: Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit? Trebuie să lași la porțile cunoașterii, toate părerile preconcepute și toate ideile tale moștenite sau cultivate. Dacă vei cerceta Scripturile pentru a-ți justifica părerile proprii, nu vei descoperi niciodată adevărul. Cercetează cu scopul de a învăța ce spune Domnul. Dacă, în timp ce studiezi, ajungi la convingerea că opiniile tale preferate nu sunt în armonie cu adevărul, nu denatura adevărul în așa fel încât să se potrivească părerilor tale, ci acceptă lumina care îți este dată. Deschide-ți mintea și inima, ca să poți contempla lucrurile minunate ale Cuvântului lui Dumnezeu.
Pentru a crede în Domnul Hristos ca Mântuitor al lumii este nevoie de aprecierea unui intelect luminat, condus de o inimă capabilă să discearnă și să prețuiască valoarea comorii cerești. Această credință nu poate fi separată de pocăință și de transformarea caracterului. A avea credință înseamnă a găsi și a accepta comoara Evangheliei, cu toate obligațiile pe care le impune aceasta.
„Drept răspuns, Isus i-a zis: ’Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu’” (Ioan 3,3). Omul își poate imagina cum este comoara aceasta și poate face presupuneri cu privire la ea, dar nu o poate vedea decât cu ochii credinței. Domnul Hristos [113] Și-a dat viața pentru a ne asigura această comoară neprețuită, dar fără o înnoire a inimii, prin credința în sângele Său, nu există nici o iertare de păcat, nici o comoară pentru sufletul muritor.
Pentru a discerne adevărul aflat în Cuvântul lui Dumnezeu, avem nevoie de iluminarea Duhului Sfânt. Lucrurile frumoase din natură nu pot fi văzute, până când soarele nu le inundă cu lumina sa, alungând întunericul. Tot astfel, comorile din Cuvântul lui Dumnezeu nu sunt înțelese și prețuite, până când nu sunt dezvăluite de razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii.
Duhul Sfânt, trimis din cer prin bunăvoința Iubirii infinite, îi descoperă lucrurile lui Dumnezeu fiecărui suflet care are o credință deplină în Domnul Hristos. Prin puterea Sa, adevărurile vitale de care depinde mântuirea noastră sunt întipărite în minte, iar calea vieții este prezentată atât de simplu și clar, încât nimeni nu se poate rătăci pe ea. Când studiem Sfintele Scripturi, trebuie să ne rugăm ca lumina Duhului Sfânt al lui Dumnezeu să strălucească asupra Cuvântului, ca să putem vedea și să putem prețui comorile lui.
Răsplata căutării
Nimeni să nu creadă că nu mai are nimic de învățat. Profunzimea minții omenești poate fi măsurată, operele scriitorilor pot fi cunoscute pe deplin, dar nici chiar cel mai înalt, cel mai profund și cel mai vast avânt al imaginației omenești nu Îl poate descoperi pe Dumnezeu. Dincolo de tot ce putem noi înțelege, există o infinitate. Noi am văzut doar o sclipire a slavei divine, a infinitei cunoștințe și a înțelepciunii, ne-am ocupat doar de ceea ce se află la suprafața minei, dar minereul bogat în aur se află în adâncuri, așteptând să-l răsplătească pe acela care îl va căuta. Dacă pătrundem tot mai adânc în mină, rezultatul va fi descoperirea unei comori prețioase. Printr-o credință adevărată, omul își va însuși cunoștința divină. [114]
Nimeni nu poate cerceta Sfintele Scripturi în spiritul lui Hristos, fără a fi răsplătit. Când este dispus să se lase învățat ca un copilaș și se supune întru totul lui Dumnezeu, omul descoperă adevărul în Cuvântul Său. Dacă ar fi ascultători, oamenii ar înțelege planul guvernării lui Dumnezeu. Împărăția cerurilor și-ar deschide tezaurele harului și ale slavei pentru a fi cercetate. Ființele omenești ar fi întru totul diferite de ceea ce sunt acum, deoarece explorarea comorilor adevărului le înnobilează. Taina mântuirii, întruparea Domnului Hristos și jertfa Sa ispășitoare nu ar fi doar niște idei vagi în mintea noastră, așa cum sunt în prezent. Nu numai că am înțelege mai bine aceste subiecte, dar le-am prețui mai mult.
În rugăciunea adresată Tatălui, Domnul Hristos i-a dat lumii o lecție care ar trebui întipărită în mintea și în sufletul oamenilor. „Și viața veșnică este aceasta”, a zis El, „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17,3). Aceasta este adevărata educație. Ea conferă putere. Cunoașterea din experiență a lui Dumnezeu și a Domnului Isus Hristos, pe care L-a trimis El, transformă omul după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Ea îi conferă capacitatea stăpânirii de sine, aducând orice impuls și orice patimă a firii lui decăzute sub controlul însușirilor superioare ale minții. Ea îl face un fiu al lui Dumnezeu și un moștenitor al cerului. Îl aduce în comuniune cu înțelepciunea Celui Infinit și îi descoperă comorile universului.
Aceasta este cunoașterea care se obține prin cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu. Iar comoara aceasta poate fi găsită de fiecare suflet care va sacrifica totul pentru a o avea.
„Dacă vei cere înțelepciune, și dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul, și vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înțelege frica de Domnul și vei găsi cunoștința lui Dumnezeu” (Proverbe 2,3-5).